| = observatii | Daniel Stuparu [22.Oct.06 18:40] |
| Interesant materialul, sub aspectul valorii informative. Personal, am cateva rezerve la nivel de formulare in limba romana (Anton fiind de atata timp in Germania, tinde sa pastreze anumite expresii din limba germana - acest lucru se intampla traducatorilor, o spun din experienta). Un exemplu destul de flagrant apare chiar in titlu, "signal" se poate traduce fara probleme prin "semnal" pt. libertatea artei. Alta formulare de lemn apare in propozitia "Cu Orhan Pamuk este cinstit un garant al antinaționalismului.” Aici, pentru a ne da seama de sensul frazei originale, ar trebui sa traducem mai intai in germana, dupa care din nou in romana, cum facea candva Maiorescu in Critice, comentand versiunile romanesti ale anumitor gazete germane din Ardeal. Bineinteles ca aceste observatii se doresc a fi constructive, personal apreciez noutatile pe care ni le aduce Toni, desi urmaresc la randul meu presa germana. De data aceasta, astept un material - la care sunt aproape sigur ca Toni lucreaza - legat de traducatorul si poetul german de origine romana Oskar Pastior, care a murit acum cateva zile la Frankfurt, in varsta de 78 de ani. Acestuia i-a fost decernat post mortem premiul Georg Buechner, cea mai importanta distinctie literara din Germania. | |
| = Diferența între limba învățată și cea congenitală | Anton Potche [22.Oct.06 23:26] |
| Servus Daniel! Observațiile tale sunt bineînțeles corecte. Așa e cu nemții ăștia care au trăit în România, învățând la școală lb. română. În afara școlii nici nu aveam contact cu copii români, fiindcă numărul lor în comuna noastră era pe atunci (în anii 1950-1960) foarte mic. De aici provine și limba de lemn, deci învățată școlărește și nu intuitiv prin joacă. Poate asta ar fi și o explicație pentru faptul că o scriitoare de renume mondial, ca Herta Müller, a ezitat ani de zile să scrie și în limba română, limbă pe care „a învățat-o” și ea pe băncile școlilor românești în anii 60/70. Totuși, cred că punțile între popoare se construiesc cel mai bine prin intermediul limbii, chiar dacă aceasta mai șchioapătă din când în când. Da, moartea lui Oskar Pastior m-a prins pe picior greșit, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Cum, am relatat în rubrica "Nimeni nu se aștepta că acest premiu va fi decernat postum : Cinci secvențe din viața și mass-media germană (39)". | |