Comentariile membrilor:

+ De citit
Daniel Stuparu
[15.Sep.06 14:16]
Foarte interesant interviul, si plin de lectii instructive pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda, mai cu seama in tandem cu discutiile recente legate de tanara generatie si devenirea tanarului scriitor. Motiv pentru care ii acord o stea.

 =  Felicitări!
Liviu Nanu
[15.Sep.06 14:59]
Felicitări Nicole! Acestea sînt valorile care ar trebui scoase în față, prea multe tinichele se aud ca zgomot de fond, din păcate chiar în prim plan, în ultimul timp.

 =  Scriitorul se naște
Adrian Munteanu
[15.Sep.06 16:32]
Un element definitoriu pe care, dintotdeauna, l-am avut și eu în vedere, este că un scriitor se naște nu se face. Nu există o școală pentru așa ceva, decât una a propriei deveniri și străduințe. Dacă le ai, dacă te-ai născut cu ele din start. Abia apoi le poți crește, precum florile toamnei, cu nuanțele lor.
Angela Furtună nu numai că punctează, dar și demonstrează, prin expresivitatea stilului și adâncimea inovației, acest lucru, indiferent care ar fi modalitatea literară prin care se exprimă.
Dacă avem nevoie de modele, Angela Furtună este unul dintre ele și mă bucur când acest fapt este recunoscut.
Nicole, ți-ai îndreptat atenția spre valori și asta e necesar. Aș spune chiar obligatoriu. O șerpuire care ocolește atâtea locuri comune.
Mulțumirile unui constant truditor.

 =  Tel Aviv, acum 10 zile..
adrian grauenfels
[15.Sep.06 16:39]
Salutari din Israel Angelei. Nu de mult am petrecut o seara memorabila in compania d-nei Marian Stoica, ambasadoarea Ro in Israel. Numele Angelei a fost pomenit in legatura cu scriitori straini care scriu despre holocaust. Mi-a facut placere sa pomenesc ca am avut candva privilegiul sa schimb
mesaje cu aceasta speciala doamna a condeiului romanesc. Multumiri lui Nicole pentru interviu.

 =  Angela Furtună - o doamnă a literei scrise
Loredana Elena Cristea
[15.Sep.06 17:31]
,,Cine este, de fapt, Angela Furtună?``

Angela Furtună este o doamnă a literei scrise, o poetă și scriitoare pe care o prețuiesc. Mulțumesc Nicole:)
Lory

 =  Mulțumesc pentru interesul manifestat de dumneavoastră
Nicole Pottier
[16.Sep.06 11:57]
Vă mulțumesc mult pentru comentariile dumneavoastră.
Acest interviu este recent, ilustrat de numeroase fotografii, este realizat de Adriana Dascălu și prezintă un portret fidel al Angelei Furtună. Am reprodus aici versiunea integrală a interviului.

 =  angela furtună este
zabet mihai
[16.Sep.06 21:20]
cea mai mare scriitoare contemporană cu noi
este așa cum chiar ea declară “Un om pe lângă care treci zilnic, cu care poți sta de vorbă câteodată la telefon sau la Skype și care, ca orice alt om obișnuit, își pune întrebări, își iubește profesia, vocația și principiile și care muncește câte 12 ore zilnic pentru o mare minciună, dar o minciună după care tânjesc cititorii de când lumea: literatura”

micropoeticul sacrul și divinul
foarte frecvente în poezia angelei
reclamă tonul solemn și profetic
atenuat prin ironie

angela face poezie de durată mare
de cursă lungă
este un geniu al literaturii
moderne românești și o mare patrioată

sigur are un loc mare asigurat între titanii scriiturii / lirica feminină magică oferă poetei o ars armandi
limbajul este de tip impresionist postmodern cu inflexiuni neogotice / un impresionism lucid și abstract ce conservă doar schema sentimentelor trăirilor senzațiilor și mișcărilor

poemele sunt distinse
exprimarea este simplă
cuplul heraclitic în necurmat război e înlocuit de armonia contrariilor

și ar mai fi multe de spus dar cuvintele mele modeste
mediocre
nu pot decât să exprime bucuria de a fi trăit în același timp cu acest geniu inegalabil al literaturii românești

să ne trăiești 1000 de ani angelo frumoaso și să ne bucuri cu talentul tău
doamne ajută!

 =  o lecție de... recitit...
Petruț Pârvescu
[30.Jun.07 22:43]
Nicolae,
de pe câmpia cu numere a septentrionului botoșănean, toate cele bune. felicitări pentru ceea ce faci pe aici... și pe alte meleaguri latine. referitor la personalitatea doamnei Angela, sunt de acord cu interviul și cu toți referenții lui.
cu prietenie,
p.parvescu




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0