| = despre pierderile din noi | Ela Victoria Luca [28.Aug.06 10:34] |
| și despre pierderile din ceilalți, scris în discurs confesiv, iconic, pictural, trimite la reflectare. totul poate fi vizualizat, ca și cum autorul ar fi dorit ca cititorul să privească în el, în sine însuși, totodată, înspre lumea din afară. atât cât mai există. nu mi-a sunat bine la început "repezindu-mi_mut". remarcabil finalul, puls transmis prin seva arborelui de viață al fiecăruia dintre noi. las pe pag principală, sper să fie bine primit. Ela | |
| = artistul și opera | florin caragiu [28.Aug.06 20:55] |
| Îndrăznesc aici o părere, subiectivă desigur. Am remarcat o interesantă fugă între limitele a două idolatrii: ascunzând în sine copilul ce minte, eul liric aleargă întâi către o închipuită întâlnire-regăsire urmărind liniile de perspectivă ce îi aneantizează sau îi sustrag viața în câmpul abiotic al propriei opere. Când sesizează insuficiența sau iluzia identificării vieții concrete cu lucrul mâinilor sale, el își sfărâmă imaginile, pentru a nimeri și a se cantona însă iconoclast într-un soi de organicism pur, orb, lipsit de soarele chipului, de acea sursă de lumină și căldură ce suscită rememorarea arhechipului divin și mișcarea conștiinței spre el. În acest deșert al "rațiunii reci", lăuntrul "se încăpățânează să bată", descoperind ca ultimă redută iconică însăși inima, în care "bat" memoriile originilor, "gest esențial" ce trimite spre o posibilă reinserare a operei în concretul vieții, vindecarea rupturii între artist și creația sa. | |
| = Ela, Florin | Vasile Munteanu [29.Aug.06 06:25] |
| vă foarte mulțumesc pentru oglindirea cuvintelor voastre. | |