Comentariile membrilor:

=  Un poem	Uln Aron Alex [14.Aug.06 13:25]
Un poem amplu in trunchiul caruia te pierzi intre Tatal Fiul si Duhul sfant...Iata ca aceasta trinitate rosteste si rostuieste o intrega lume si inghite toata filosofia... de la cuvant la lumina si din lumina spre inima impartasindu-ne si cautand iubirea unica... vesnica... imi amintesc de Eugen Ionescu... rugandu-l pe Dumnezeu sa-i dea un semn... el a spus ca nu l-a primit niciodata... cine mai stie! Uln
=  Florin	Rusu Cristina [14.Aug.06 16:13]
"Si iata, constiinta, descopera ca un sigiliu", "locul din cuget e cald inca", versuri ce deschid sufletul spre contemplatie, spre Dumnezeu. un poem pe care l-am citit cu inima si am avut sentimentul ca sunt acasa. sfarsitul este foarte frumos. prietenesc, bia
=  parere	Dan Carlea [14.Aug.06 16:38]
sugerez folosirea intertextului, spre ajutorul cititorului si poate micsorarea poemului Scriere limita prozei, repliata spre Sine. Meditatie crestina de la a la z,expunand pregatirea teologica a autorului.
=  erata	Dan Carlea [14.Aug.06 16:39]
"scriere LA limita prozei"
=  teotim	Catalin Gaian -Konig [14.Aug.06 19:16]
lumea in care Dumnezeu isi desavarseste lucrarea...cea in care lipsirea este starea de fapt, a invierii lui Iisus pentru romani, cuvintele domniei tale imi intaresc trecerea de la pacat la dezlegare...de la cuvint la desemne .
=  nu M-ai căuta de nu M-ai fi găsit	florin caragiu [14.Aug.06 21:38]
uln: Cuvintele tale ating inima lucrurilor. Este o vorbă: "nu M-ai căuta de nu M-ai fi găsit". Cred că mărturisirea lui Eugen Ionescu e în acest sens un semn al chemării și arderii lăuntrice cu care a trecut hotarul lumii. Restul rămâne o taină...
=  mormântul gol	florin caragiu [14.Aug.06 22:15]
cristina: ce frumos sună: acasă... cuvintele ce pleacă dintr-o inimă își găsesc adăpost și odihnă în alte inimi... ne trezesc un sentiment de familiaritate, de înrudire în iubire-recunoaștere-dăruire... dan: mulțumesc pentru sugestii, sunt utile și voi mai reflecta. O să las deocamdată așa fiindcă poemul s-a scris dintr-o suflare. cătălin: cineva remarca, în sensul a ceea ce ai spus și tu foarte frumos, că mormântul gol e paradoxal mărturie a Învierii. Dacă nu e aici, în mormânt, înseamnă ca a înviat, și "golul", "nimicul" revelează în lumina credinței plinătatea prezenței... faptul că nimic nu a putut fi atins de stricăciune și moarte în Iisus Hristos... La fel în Adormirea sau Mutarea la cer a Maicii Domnului pe care o prăznuim astăzi, care este un moment de bucurie: mutarea la cele de Sus nu lasă în urmă un gol, ci lasă întotdeauna vie în lume o prezență. Pentru sfinți, moartea nu inspiră groază, e momentul întâlnirii așteptate, mai adevărate, cu Dumnezeu, ... "Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre". (Tropar la praznicul Adormirii Maicii Domnului). Când cineva pleacă dintre noi, lumea nu mai poate fi ca și cum el nu ar fi existat, prezența lui chiar și nevăzută e în textura lumii. Vă mulțumesc încă o dată.