| = Evo, m-auzi?! | Adrian Firica [11.Aug.06 11:55] |
| (dorm ca un) copil nemișcat în pântecul mamei în ochiul tatălui îndeajuns de aproape de lume îndeajuns de departe de mine nu mai știu cum mă nasc din lumină cum voi muri prin tine tu cel deja trăit aici în cordul meu fără strigăt trec tăcută prin ziduri mă descopăr de frunze nu pot fi eva sunt doar o femeie de ceață port auriu pe frunte mă învârt în negru ca într-un plâns târziu decupez din destin moartea îmi fac din ea o trenă supuse obiectele îmi deschid apa merg maiestuoasă ... aș scoate "dorm ca un" și aș uni prima strofă cu a doua | |
| = aud, adriene, aud | Ela Victoria Luca [11.Aug.06 12:01] |
| no, io-te am auzit bine "strigătul" tău. mi-o plăcut și inversarea. am unit unde era de unit, bună percepție. și am eliminat acolo, că, da, dreptate ai. mulțam fain. ela | |
| = teoria ondulatiei | felix nicolau [11.Aug.06 12:29] |
| o poezie de fine decupaje si intreteseri, de materializari si dematerializari succesive. poate cea mai buna din sirul celor dedicate realizarii ipotetice de prunci, la moda pe site. in poezia abstracta ajuta mult versul scurt si timbrul cameral. | |
| = en vogue, felix? | Ela Victoria Luca [11.Aug.06 15:49] |
| oops, nu mă știam en vogue, de obicei sunt demodată sau avant la mode. mulțam, ai trecut și tu prin ziduri, pesemne, cu strigătul mut din tine, de percepi așa materializările/dematerializările; și timbrul. gracias. Ela | |
| = "test" cu portocale în mintea mea! | Valeriu Dandeș Ganea [11.Aug.06 16:05] |
| mă tot întreabă un gând, aruncând cu portocale prin încăpătoarea mea sală a minții plină cu ecouri: dacă nu cumva moartea se moștenește genetic, este "ceva" pus înainte de trecere a embrionului în faza a doua sau (lunec într-un domeniu care nu mă cunoaște!)important este că ne naștem...! Intru acum în textul tău, scot pălăria, o țin frumos între mâini și timid zic: ziduri, frunze, Eva, ceață aur, negru, frunte, plâns moartea, trenă, apa, merg, lume, mine lumină, tine, trăit, cord fărăstrigăt(asa vreau io!)stop ciclul vieții trecând pe cadranul ei în dreptul orei precise ne ține într-un suspans care ne face să credem că Doamne-Doamne are un umor morbid când ne alege fie venirea sau plecarea când este vorba despre venirea unui "ram" din trunchiul nostru ni se cam luminează inelele în tulpină și tu ai aceste elemente pa care nu întâmplător le-am "extras"(le pun la loc, promit!)care exprimă ceea ce ai pe brațe când ți-e frică! Văd că am răstălmăcit poemul tău când puteam să spun simplu: "strigătul este ecoul de peste milenii, Bunule, Binecuvântează vocea aceasta!" cu stimă și (bănuiesc că trebuie)scuze Val Al-IV-lea! | |
| = strigătul morții, strigătul vieții | Gabriela Docan [11.Aug.06 18:01] |
| moartea strigă fiind amenințată de viață, de naștere...viața strigă fiind amenințată de înstrăinare și moarte...nu o moarte trupească cât sufletească "îndeajuns de departe de mine"...versurile tale sunt frumoase și nu se expun gata revelate, ele mai degrabă sugerează și te provoacă la decorticarea textului de sâmburii esențiali.. | |
| = Val portocaliu | Ela Victoria Luca [11.Aug.06 18:03] |
| Copilă fiind, credeam că în paradis erau portocali. Mulțumesc pentru că ai desprins elementele esențiale din compoziție, așa este, când mă tem, strigătul devine ecou, și e viață, și e moarte, și e negru, și e auriu, e ceață, e trenă, plâns... Ela | |
| = mă tem | stefan ciobanu [11.Aug.06 21:03] |
| 'o femeie de ceață port auriu pe frunte mă învârt în negru ca într-un plâns târziu decupez din destin moartea îmi fac din ea o trenă ' văd aici un autoportret poetic redat prin puterea cuvintelor. tensiunea crește printr-o nesiguranță lucidă și mută care totuși se transformă înre-un strigăt interior foarte puternic 'mă tem' numai bine | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [12.Aug.06 08:48] |
| Gabriela, da, e o tensiune continuă viață-moarte, nașterea fiind undeva scurt-circuitul, cel care rupe acest lanț, pentru a-l țese altfel, ami departe. Mulțam frumos. Robert, tu ai aprcurs povestea în defășurare, ai mers pe urma pașilor "evei", i-ai perceput des-ființarea, apariția, iubirea, teama, umbra, pierderea. Mulțumesc pentru că poți vedea totul așa clar. Ștefan, da, am lăsat printre stări și nesiguranța, și incertitudinea, o tăcere în care totul se adună, vibrând viu, chiar dacă sună departe clopotul. Mulțumesc. Ela | |