| = dincolo... | Elena Toma [02.Aug.06 21:35] |
| de munti, marile probleme ale vietii, muntii plini de obsatcole in calea primaverii vesnice in sufletele obosite de existenta! poem construit cu sensibilitate, plin de lirismul ce te caracterizeaza...tu, Penelopa, iubitoare de albastru ales drept vesmant, asa cum si Dumnezeu a ales albstrul cerului in spatele caruia vegheaza peste noi | |
| = tu exiști sau te-am alcătuit din întrebări încă nespuse? | constantin cornelia [02.Aug.06 22:03] |
| starea pe care mi-a creat-o acest poem e melancolie fara inceput si sfarsit . iubirea trebuie trăită. trecutul nu mai exista și totuși ochii tăi rămân larg deschiși tulburând adâncurile pierduți în zăpușeală vrem să înțelegem rostul între vis și împlinire iubirea există, îi dăruie identitate poetei nu sunt Ariadna să te călăuzesc către cruzimea clipelor ce zboară ci mai curând o Penelopa ce așează într-un coș doar poame coapte frumusețea figurilor de stil e albastră. | |
| = Raspunsuri -la capătul unei lumi fără anotimpuri | Maria Prochipiuc [02.Aug.06 23:58] |
| Elena - Sintagma cu munții e doar o trecere dincolo de noi, de fapt e un fel de limitare a voinței, a pierderii de sine, cred că asta cu muntele mi-a rămas de la înălțimile spre care am tins în ultimile zile și le-am atins. Dacă tu ai descoperit lirism aici la mine, e de bine, fiindcă eu personal parcă mă simțeam musafir în poemul acesta. Albastru predomină versurile mele și în alte poeme, fără să-mi dau seama foloseam culoarea cerului, aici cu precădere…albastru, e veșmântul ce-l voi purta în nopțile de dor. Cornelia - poemul acesta s-a vrut o ușă bine zăvorâtă, privirea întoarsă de la cer spre pământ și de la ochiii tulburând adâncurile. Versurile sunt un fel de mimesis a realității. Am încercat, dar nu știu cât am reușit ca fiecare vers să-și trăiască viața proprie, apoi, să mă eliberez de toate câte m-au bucurat. | |
| = Veșmintele albastre ale Mariei | Adina Ungur [23.Sep.06 02:08] |
| Sunt versuri singurale și câteva distihuri ce relatează și încropesc o atmosferă ce pare mai aproape de oniric decât de realitate. Dacă ai pune punct după fiecare vers sau distih autonom ai obține un text declarativ, cu propoziții alunecând pe multe imagini cu prelungiri retorice. Este delicat și zăvorât poemul tău. Am venit la el datorită titlului, voiam să aflu ce se ascunde în albastrul veșmintelor tale. Ale mele aveau o cu totul altă nuanță emotivă în poezia "astăzi m-au îmbrăcat în albastru". Într-o zi am să-l postez. Aparține anului 2004. Sensibile interogații, consideră că am intrat doar pe vârful picioarelor să îți salut albascrul. Cu drag! | |