| = despre coincidete, sunt continuari | nica mădălina [05.Jul.06 17:33] |
| "pe tine te liniștesc aceste discuții? pe mine doar faptul că discut cu tine mă liniștește" pentru ca aici cum e mai important decat ce si prin asta mangaie tensiunea panditului si a expunerii doar in tricou ca o carapace, pentru ca si eu vad omul, odata nascut, stand ghemuit singur si cu frici, chiar daca zambaret si inalt, pana cand se intoarce la un alt inauntru, pentru ca in orice peisaj in care o pasare oarba atinge apa cu tipete ascutite, pentru realitatea care este inteleasa ca un consens si nu ca o concesie, pentru albul mai alb ca seceta, pentru uterul urias, ruperile de ritm si plasarea personajului aparent intr-un decor, dar de fapt in cititor, pentru amintirea de sine, ma pot intoarce la acest text si revedea, despleti, creste o litera. (nu doar kenvello reprezinta firescul:)...) | |
| = Mădălina | Gabriela Petrache [05.Jul.06 21:57] |
| Comentariul tău, Mădălino, alte lumini și umbre adăugate jocului, ai punctat după sufletul meu, acum fragmentul este la șase mîini și necunoscute. Dacă te vei reîntoarce m-aș bucura de litera crescută și da, ai dreptate, nu doar și nici măcar kenvelo nu este firescul, dar poate reprezenta un pre_text în con_text :) mulțumesc pentru cuvintele tale, m-aș bucura de continuări la coincidențe. | |
| = cele doua maini stangace, ale mele | nica mădălina [13.Jul.06 10:17] |
| desi ceea ce voiam sa punctez, se pare nu clar din pacate (si ma scuz pentru asta) era ca orice coincidenta este o continuare. a unui gand, a unei trairi care doresc sa fie traite nu doar intr-o si printr-o individualitate, incercand asadar sa creeze punti. in tot jocul acesta cu pre_text si sub_text eu am zarit punti intre culorile amintirilor si omul care isi rasuceste prezentul (caci nu poate sa se intrebe decat in prezent) cat sa stoarca din el adevarul real si realul adevarat. si cum nu ma pricep sa disec, ci doar sa incerc sa continuu o stare ca reactie la un anumit continut, zic doar ca am dospit un "o", cum altfel, caci in rotunjimea lui am gasit ambiguitatea, dualitatea, zbaterea, nevoia de relatie. "o" este deopotriva gol si plin, dar rotund. il imbrac precum un tricou, pandesc mai departe...zborul | |
| = Eu la final aș mai umbla... | Tudor Negoescu [21.Aug.06 21:51] |
| Gabriela, chiar dacă nu sînt în consens cu toate enunțurile, textul tău are darul să mă liniștească și, paradoxal, să mă împingă spre întrebări cu tentă exitențialistă. "dar tu ești un Prinț. iar eu o pasăre cîntătoare" e sub nivelul de ansamblu al acestor gînduri. Eu la final aș mai umbla... | |