Comentariile membrilor:

 =  reșită
T. Constantin Georgescu
[13.May.09 23:06]
Am citit o poezie a figurilor de stil (spre exemplu „iubirea – vânătaie lipită de respirație) adică o poezie în adevăratul sens al cuvântului (sens uitat de unii și neștiut de mulți). Nu știu dacă scrieți mereu așa, dar poezia aceasta mi-a plăcut și mă bucur că întâlnesc aici, printre alte (puține) talente, o poetă. Asta nu înseamnă, după părerea mea, că totul este perfect. Prima strofă este deosebită, atrăgătoare, plină cu valențe, fără cusur. La a doua strofă văd o fractură între primul vers și următoarele. Acel „totul” mi se pare, în primul rând, prea mult. Propun „Apoi zâmbetul tău devine o margine / a unui sentiment străin” (sau altceva, de aceeași calitate), care devine strofă separată, urmată de restul versurilor, fără „Ca și cum”. La strofa a treia, nu agreez căderea straturilor de piele, mi se pare urâtă imaginea, care sosește imediat după lectură. Încep să mă gândesc și la alte chestiuni, de factura acesteia, repet, pentru mine. Iar versul 3 „unde” vrea să aibă înțelesul „de care”. Eu aș pune chiar „de care”, deși este puțin mai anevoios. Pentru că, dacă rămâne așa, trebuie să spuneți de cine se lipește întunericul, în colțul acela. Ultima strofă este iar o reușită deplină („umbrele ce ni se prind / Cu unghiile de oase”). În fine, nu înțeleg titlul.

 =  pentru domnul T. Constantin Georgescu
iarina copuzaru
[14.May.09 00:01]
Mulțumesc pentru aprecieri și, în egală măsură, pentru observații și sfaturi. Eu, de obicei, las o perioadă poemul să se așeze și încerc să revin asupra lui cu un ochi străin -pe cît se poate. Astfel, voi ține cont de ceea ce ați spus dumneavoastră cînd o să mă reîntorc în aceste cuvinte.
M-am bucurat că v-am găsit aici.

 =  iarina-diafan
Nache Mamier Angela
[14.May.09 13:27]
dragostea acopera toate imperfectiunile,vindeca "vânataia lipita de srespiratie"
dragostea este limita"o margine/ca si cum în fiecare zi/se desprinde ceva din mine..."
on aime sans raison(à la folie) "între îmbratisarea ce face sa/cada straturi de piele"
poate finalul ar fi de "calrificat" ,e ambigu,dar poate e o problema de "receptie" la mine
poeta "de la maladie d"amour" farmecul rezulta din interogatiile voalate ,ramase fara un raspuns definitiv,un mister care curge si decurge printre rânduri

 =  cuvinte care acoperă imperfecțiunile
iarina copuzaru
[14.May.09 14:47]
Un comentariu căruia îi simt profunzimea (aceeași care apare în poemele dumneavoastră) și care, în același timp, mă onorează. Doamna Nache Mamier Angela știe că eu iar zîmbesc atunci cînd dumneaei lasă un semn în pagina mea:)

 =  o literă
T. Constantin Georgescu
[14.May.09 19:42]
lipsește din titlul comentariului meu („u”), care trebuie citit „reușită” ; scuze !

 =  ...
iarina copuzaru
[14.May.09 21:05]
Eu nici nu văzusem că lipsește. Asta spune multe despre graba mea de a-mi însuși reușita:)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0