| = . | alexandru moga [12.May.09 09:28] |
| vad ca ti-ai deschis lista de comentarii vroiam sa-mi las si eu o parere in primul rand incadrearea e gresita asta nu e poezie nu induce niciun fel de stare in cititor asa ca iti recomand s-o treci la personale apoi spui ca ai invitat poezia la o cafea si acum ea poezia nu mai vrea sa mai plece si daca o sperie oamenii sa se gandeasca ca la marginea lumii nu sunt decat brazi si un drum de piatra si baiatul meu de clasa a V-a gasea ceva mai interesant de spus decat platitudinile astea strofa 1 nu are nicio legatura cu strofa 2 de fapt tot textul e un amalgam de cuvinte cuvinte aruncate intr-un lighean amestecate bine si puse pe net | |
| = offtopic | Petru Teodor [12.May.09 09:55] |
| este ridicol cât de mult ne clădim prin cuvinte și cât de grăbiți suntem să le aruncăm inapoi. De exemplu: (am mai spus) acesta de mai sus este un mesaj poetic; într-adevăr de rubrică personale, pentru că vine din suflet si conține lumină; este un mesaj de încurajare. chiar nu ințeleg cum de dvs., A.Moga, care băteți atât de ușor cărările sufletului cu poze și sentimente amestecate (amestecându-le chiar voluntar), nu puteți vedea dincolo de o imagine simplă!? să disecăm un pic, cu voia dumneavoastră: - tălpi reci (distanța, separarea printr-un plan) pe trotuare desculțe (cărări ale sufletului); - în fața ferestrei / ea inchide umbrela verde și pleacă. (ea, viața, iubirea noastră cea mai profundă, în fața ferestrei închide ceea ce o acoperă și pleacă; un fel de asimilare; deși poate fi privită șî ca un indemn contrar - un refuz, un îndemn către viață și nu către formele moarte, exhibate in versuri, către trăiri ce și-au părăsit scoarța; pentru că mai departe); - "din nou ultimul anotimp, / liniștea lucrurilor în făgașele lor." - o ordine finală inevitabilă, păstrând ambele priviri de asimilare-respingere intacte; - iar strofa 2 continuă primul vers - am fost prins de ea; iar ea m-a cuprins; - apoi mesajul poeziei, profunzimea ei: "dacă te sperie oamenii, / gândește-te că la marginea lumii / nu-s decât brazi și un drum de piatră." (acelașî final al strofei 1, dar adus către sufletul vrăjit de poezie); - este un mesaj către toți, nu catre unul anume, spus simplu, nu lighean, nu amestec. cu respect, pt. | |
| = La marginea lumii | Călin Sămărghițan [12.May.09 10:48] |
| Domnule Moga, cu tot respectul, nu ați înțeles. Nu poezia e speriată de oameni. Încadrarea rămâne cea pe care am dat-o. Chiar dacă nu văd rostul prezenței băiatului dumneavoastră aici, îi urez multă sănătate și să vă bucurați împreună de frumusețile vieții, deoarece, vă spun, merită. Bineînțeles că mă așteptam să veniți cu atitudini mult prea umorale, din cauza domniei voastre am închis comentariile, ceea ce mi-a fost mie defavorabil în primul rând, dar speram că vă ceți mai calma. Sper în continuare că nu veți transforma site-ul într-un circ. Îmi dau seama că sunteți mânat de o anume frustrare pe care chiar nu v-o înțeleg pe deplin, și care se observă lesne în ceea ce spuneți, de aceea îngăduiți-mi, vă rog, ca până ce nu veți adopta un ton potrivit și o ținută decentă în comentarii, să acord o minimă importanță celor spuse de dumneavoastră. Teodor, mulțumesc pentru eleganta atenție. Îmi place cum ai văzut-o pe ea, cea cu umbrela. Ideea frizează într-adevăr sensurile de acolo. Pleacă de la o proiecție concretă, personală, și se generalizează. Liniștea lucrurilor e ordinea finală, da. Nu ultimă, ci finală. Cea care contează. Strofa a doua o continuă pe plan interior pe prima. Adresarea se face, într-adevăr, către toți. Către oamenii speriați de alți oameni, al căror refugiu rămâne poezia ca ”margine a lumii”. Dacă a reușit să transmită lucrurile acestea, îmi este suficient. Sunt conștient că poezia mea nu e pe placul receptivității contemporane, dar nici nu-și propune asta, și nici nu și-o va propune vreodată. Nu țin deloc la mode. | |
| = Călin | Liviu-Ioan Muresan [12.May.09 11:04] |
| Textul acesta chiar l-am receptat. Doream să zic ceva cînd a apărut dar nu mi s-a permis. Așa că încerc acum să remarc acea verde închidere a ultimului anotimp, asemeni unei umbrele sub care cu toții ne aflăm. Cu poezia am stat și eu uneori la masă, era invitata mea, imaginea nu poate fi decît comună tuturor iubitorilor de poezie. Așa este, ea nu mai vrea să plece, revine de fiecare dată cînd o inviți. Pînă în clipa trecerii. Cu plăcere, LIM. | |
| = A venit atât de greu și-acum nu mai vrea să plece | George Pașa [12.May.09 11:14] |
| Ultimele trei versuri spun totul. Acea meșteșugită răsturnare a sensurilor din primul vers mi se pare o chichiță nefericită. Apreciez textul pentru mesajul său, chiar dacă mijloacele de expresie sunt, în ansamblu, modeste. | |
| = Liniștea lucrurilor | Iolanda Bob [12.May.09 11:31] |
| Înafară de rugăciune/poezie nu mai știu nici o altă cale mai ușoară a arunca o privire dincolo de marginile lumii. Mă bucur de câte ori cineva reușește să depășească estetismul pentru a ajunge mai ușor la idee. Și eu lupt cu nevoia de a mă ascunde după/în cuvinte, așa că înțeleg o victorie ca asta, când renunțăm la cuvinte/imagini frumoase pentru a descrie însingurarea poetului. O poezie despre poezie. Acasa poeziei moderne. | |
| = Uneori | Călin Sămărghițan [12.May.09 20:45] |
| Vaaai! Scuze! M-am luat cu meciurile mele și mi-am neglijat cititorii. Tocmai îmi făceam o budincă și mi-am amintit. Liviu-Ioan, anotimpurile astea interioare sunt o obsesie de-a mea. Da, stăm de vorbă cu ea, poezia, și vine de fiecare dată, exact. Însă nu întotdeauna se scrie, dar se trăiește. George, ultimele trei versuri formează atmosfera, așa cred și eu. Despre chichița de la început pot spune că e încurcată, dar atât de mult țin la ea! La senzația de tălpi pe asfaltul plouat. Nu știu de ce am zis "desculțe", așa-mi vine și nu mai pot să scap. Mijloacele sunt modeste, de acord. Îmi place în cuvinte simple. Uneori. Ioana! Da, la marginea lumii. Iolanda, nu te-am mai văzut scriind de mult până la "Ahaia". Am să trec. Poate că e așa "idee" cum zici, și eu zic că și pe senzație am mers aici. Ce fain ai zis "acasa poeziei moderne"! Știu că nu e modernă, dar mie așa-mi place să scriu. Vă mulțumesc foarte pentru trecere, mi-ați îmblânzit o zi grea de tot. Aveam nevoie de gândurile voastre și le-am primit senine. ...Sebástian. Mă duc la budincă acum. | |
| = Poezia care știe ghicitul în cafea | Virginia Popescu [12.May.09 21:22] |
| "C.S.: Aici eu vorbesc de două tipuri de poezie. Asa, cred ce spui. Deci, cele doua tipuri: e profetul care coboară, și poetul care urcă, înțelegi? Poetul urcă din rătăcire, ăștia suntem toți care ne știm că scriem ca să ajungem undeva. Ei bine, profetul, el știe deja de unde vine, iar revelația el o pune în formă literară, deci coboară înspre oameni. Aceștia au fost autorii Psalmilor, Facerii etc M.C.: corect. și mai îs unii care rătăcesc fără să vrea să urce sau să coboare." *** După o șuetă pe mess cu poetul Mihai Curtean, Călin a rămas singur la o șuetă cu poezia. Dar poți să fii singur cu poezia? Mai degrabă te poți simți singur cu o femeie frumoasă dar total lipsită de spirit... Curioasă din fire, stau și mă-ntreb: "Ce i-o fi ghicit poezia în cafea lui Călin?" | |
| = Oare ce? | Călin Sămărghițan [12.May.09 21:30] |
| Mulțumesc Virginia, văd că nu a rămas fără ecou dialogul cu Mihai. Știi ce mi-a ghicit? "Panglici de vânt"! | |
| = sapoare | Danut Gradinaru [13.May.09 00:00] |
| Cred că m-am trezit puțin cam târziu deșii picioarele mele sunt încă înțepenite în pragul ușilor mari. Nu știu dacă să-l trec sau nu. Înăuntru e sapoare de cafea cu zahăr tos verbuit de te unge la fiecare cuvânt cu un subînțeles ionic rostuit. Afară plouă cu gânduri mari în cea mai mare parte răvășite de furtună, cu alice ce zboară în toate direcțiile. Mă hotărăsc intru și cer o cafea, îi simțeam sapoarea de afară de când citeam reclamele prăfuite pictate de aceeași marcă. Savurez e o cafea excelentă cu miros îmbietor de aromă dulcie și caldă. Înainte de plecare chem barmanul să-l felicit, era superbă în unanimitate. Spre uimirea mea apare un domn înalt prezentabil îmbrăcat la patru ace. Aflu că este de la garda financiară și că pe barman l-au arestat, făcea doza prea mică. Mi-a spus că a făcut el cafeaua în proprie persoană. M-am schimbat la 360 de grade, de mai multe ori și în loc să-l felicit l-am certat spunându-i că și-a greșit meseria; avea mâinile prea delicate. Felicitări, mi-a plăcut mai am și acum sapoare de cafea! | |
| = . | Mihai Constantin [13.May.09 00:13] |
| "Am invitat odată poezia la o cafea" - asta e cam comercială mai ales cu "și acum ea nu mai vrea să plece" eu așa cred, sincer | |
| = ah | Mihai Constantin [13.May.09 00:20] |
| și por favor (de-abia acum am văzut comm-urile de dinainte) rog a nu se interpreta nimic tendențios în comm-ul meu... de altfel, rar citesc comm-urile unui text înainte de a comenta eu însumi textul. poate din cauză că mi-e să nu-mi pierd ideile etc. mie unul mi-a plăcut prima strofă, și chiar și finalul celei de-a 2-a, deși e prea evident conceptul din spatele drumului dintre brazi etc. dar și zaharia stancu are astfel de poeme cu imagini simple și puternice din natură, menite să ilustreze trăiri la fel de simple și puternice din sufletele noastre. iar zaharia stancu este unul din scriitorii mei preferați. alături de marin preda. apoi vin eu, ca să închid triunghiul ținutului cuman numit simplu și puternic deliorman / teleorman. iar în centrul acestui triunghi stă cătălin. popescu, da. tot din TR. :) | |
| = plăcut | Elena Anyela Galea [13.May.09 18:00] |
| O poezie foarte sensibilă, scrisă într-un moment de liniște sufletească! cu respect, Anyela | |
| = ciudat... | Catalin Popescu [13.May.09 19:31] |
| frumos finalul, dar si el si invitatia aceea a poeziei la o cafea au , asa, un aer vetust, pasunist, de poezie prizata doar de poetii din bolintin vale , sa zicem. iar trotuarele desculte..hmm..o imagine de secol saispe cel mult saptispe.ciudat ca un autor care scrie atat de mediocru are nivelul asta nepermis de mare... | |
| = gri de poezii | Călin Sămărghițan [13.May.09 21:26] |
| Dănuț, cafeaua gărzii financiare e mai negră întotdeauna. Ai recunoscut formula cu care ți-am răspuns odată. În mimentul în care ți-am scris-o mi-am spus că o voi folosi oarecând. Mihai, da, poate fi văzută și cam comercială, dar n-o să vând nimic cu ea. E o poezie fără cine știe ce pretenții. A, încă ceva, ideea era că în spatele drumului dintre brazi nu e un simplu concept. Știam că revii. Am auzit pe cărarea de piatră. Anyela, ai prins ideea, nu e atât de mult o poezie concept cât una reflexivă. Mă bucură gândul tău și promit să stau mai atent pe textele tale. Domnul Cătălin (știu că nu vă place să fiți tutuit), deh, ce să-i faci, așa noi pășuniștii! Pentru reclamații lăsați formularul la secretară. Zâmbesc. Și acum serios: vă înțeleg foarte bine. Mulțumesc tuturor pentru trecere. | |
| = unde poate fi | Veronica Valeanu [13.May.09 21:49] |
| eu am vazut altfel lucrurile aici. cam asa: Unde nu e Am invitat odată poezia la o cafea și acum ea nu mai vrea să plece. - Dacă te speriau oamenii te gandeai tu că la marginea lumii nu-s decât brazi și un drum de piatră! - atunci ea închide umbrela verde și tălpi reci pe trotuare desculțe: liniștea lucrurilor în făgașele lor. ar iesi interesant... V.V. | |
| = Transformers | Călin Sămărghițan [13.May.09 23:51] |
| Veronica, mulțumesc, îmi place. I-ai dat altă culoare. Cu aceleași expresii, în altă structură, ai "scris" altceva. Totuși, deoarece scriu sub imperiul unor stări sau impresii pe care încerc să le las acolo în text, pentru a le regăsi atunci când revin, nu voi putea adopta schimbări de sens, ca să nu-mi înstrăinez poezia. Mulțumesc pentru variantă și timp, și pentru că m-ai mai tras de mânecă (pentru mine întotdeauna un gest necesar) amintindu-mi de poezia ta. | |
| = semn.. | Petruț Pârvescu [15.May.09 10:30] |
| Calin, dincolo de, uneori, acerbe pareri si opinii..., interes, placere, deconectare... un pohem egogentric su deschidere subtila. n.b.gândește-te că la marginea lumii nu-s decât brazi și un drum de piatră. cu prietenie, | |
| = O, da! | Călin Sămărghițan [15.May.09 17:19] |
| O, da, Petruț, e o poezie foarte egoistă și mizantroapă. M-ai prins! Chiar și deschiderea aceea privește chiar numai poezia. Nu oferă nimic celor din jur. Nimic! Doar poeziei. Totul pe altarul trotuarelor desculțe. | |
| = Camica | Ioana Camelia Popa [15.May.09 20:35] |
| Îmi place psihologia acestei poezii, felul în care te îndeamnă să o confunzi pe ea cu iubita, deși e poezia din suflet, dorința expresiei, dorința de a exterioriza litera, cuvântul către brazi și pietre (elemnte asemănătoare în ziua de azi cu oamenii din lumea noastră - pietre, mai mult decît brazii care sunt vii). Jocul cuvintelor, inversațiile inedite, chiar tema culorii pe care am observat-o la a nu știu câte-a citire m-a impresionat pentru că se face o paralelă între cuvântul crud și oamenii cruzi, necopți sentimental sau moral... Această poezie spune extrem de mult la un număr de cuvinte atât de puțin... | |
| = Candlelight | Călin Sămărghițan [15.May.09 22:42] |
| Ioana Camelia, mulțumesc pentru fluturarea mâinii tale de dincolo de cuvintele acestei poezii. | |