Comentariile membrilor:

 =  haiku
Ioana Geier
[22.Mar.09 11:57]
Felicitari pentru locul 2 pe care l-ai castigat luna acesta la concursul de Haiku!
Am ajuns doar la 4:


Pragul bunicii-
Copil flamand cu mana
Prinsa-n mucenic.

Jo

 =  Ioana
Mulțumesc pentru felicitări, asemenea și ție. Locul 4 nu e „doar” într-o competiție în care intră peste 40 de poeme. Eu aștept cu interes momentul în care haiku-urile de la kukai vor fi apreciate și clasate de un juriu avizat (înțeleg că de luna viitoare). Deși, mărturisesc , mă bucură când micile mele poeme cu pretenții de haiku sunt apreciate de participanți (unii dintre ei avizați, alții, ca mine, mai puțin).
Cât privește haiku-ul tău, începe bine - „pragul bunicii” e o imagine care poate spune multe. Mie însă nu îmi sună foarte bine, aș spune că e chiar un pic forțat „mâna prinsă-n mucenic”.
Mulțumesc de semn, să ne citim și să progresăm în arta liricii japoneze!

 =  Felicitari !
Dan Norea
[22.Mar.09 14:19]
Locul II mi se pare excelent, mai ales la o tema care mi s-a părut tare dificilă.
Eu n-am fost în stare decât de câteva senryuri, pe care am ezitat să le trimit.

opturi cu miere -
sunt tentat să las naibii
mucenicia

antropofagii
mănâncă mucenicii -
creștinii la fel

musulmanul e
adevărat mucenic -
sub patru papuci

De fapt, cam toate poemele au fost senryuri, ținând cont de prezența oamenilor și absența naturii. Doar că ale mele atrăgeau atenția prin umor, și din cauza asta ar fi fost sigur depunctate.


 =  semn
radun gabor
[22.Mar.09 15:09]
Frumos haiku, te felicit pentru locul optinut.. tine-o tot asa!
Cu stima,
Radun.

 =  Dan, Radun
Dan, si mie tema mi s-a părut grea. Nu poti scrie oricum/ orice despre cele sfinte. Si totusi, am avut acestă idee, care nu mi s-a părut tocmai strălucită, dar n-aveam alta. O imagine, atât. Cât despre senryu, care să aibă și umor, e cam clar că nu pot fi făcute la această temă (sau mă rog, cu greu). Acum, ce-i drept, nici haiku-ul meu nu-i haiku. Natura e absentă, probabil Codrin l-ar încadra tot la senryu, cum a mai făcut-o și cu cel cu șampania. Dacă aș ține morțiș să-i demonstrez că are și natură, aș zice că masa era din lemn, că lemnul era adus din pădure, e voila copacii! Iar el probabil mi-ar răspunde cu-n haiku referitor la crime nemărturisite (vezi „prima crimă/ nemărturisită din an/ un brad la gunoi”:). În fond, și transformarea copacilor în masă e tot o crimă la adresa naturii. Noroc cu materialele alternative:)
Radun, mulțumesc pentru apreciere și felicitări. De continuat, sper să continui.
Mulțumiri vouă,
Loredana

 =  septentrion...
Petruț Pârvescu
[30.Mar.09 11:26]
Loredana de Slobozia,
felicitari, draga noastra, micuta, discreta hadjina!

cu prietenie,

 =  măgulită
Petruț de Botoșani, nu știu de care dintre cele de mai sus mă simt măgulită - de haijină, discretă sau micuță. Mulțumiri, și îmi cer scuze pentru marea întârziere, nu văzusem comentariul.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0