| = închid poezia în mine ca o stare ce-mi aparține | heghedus camelia [19.Jan.09 09:08] |
| magia ei constă în facultatea de a separa metalele nobile din amalgamul interior cu o lentilă a amănuntului și prefacerea lor în cuvinte ca niște asemenea bijuterii care nu la vedere se poartă. mereu secundat de discernământ și extremă trezie e la tine asaltul stării de scris, acel puhoi de trăiri descleind ulucile sufletului. “în fiecare pasiune, în fiecare zi, îmbrățașarea unui orizont, pescari desculți prin apa regală, căutând perle, străluciri pentru mâini, cuvinte ca peștii frumoși, spuma sau crizantema poemului strânsă în năvodul caietului, o undiță roză ca un deget pescuie scânteile din cerul înflorit ca merii”: cam așa ceva am vrut să-ți zic, iertată fie-mi exaltarea | |
| = *** | Marina Nicolaev [19.Jan.09 11:13] |
| În realitate, "iubim prea singuri", și acest lucru se devoalează fără menajamente "când celălalt se scutură de el însuși". Atunci încremenim în propriile gesturi, atitudini interioare și ne molipsim iremediabil de singurătatea în doi. Conștientizăm neputincioși" cum iluziile se depun tot mai lent/în spații tandre". Bărbații vin de pe Marte, femeile de pe Venus, doar copiii, -ați privit ochii unui copil singur? - sunt "copii saturnieni" ,îmbătriniți înainte de vreme... | |
| = Ce am remarcat | Liviu-Ioan Muresan [19.Jan.09 18:35] |
| in mod deosebit, trecind peste frumusetea poemului e "gustul sălciu al tăcerii". Nu cred ca a mai folosit, sau chiar gindit cineva ca tacerea ar putea avea gustul salciu. Dar tot poemul este magie, pentru noi ce ne simtim stingherii singuratatii. Cu placerea citirii, LIM. | |
| = Paradisul ... | Nache Mamier Angela [19.Jan.09 19:58] |
| Fluxul vietii încremenit "ceva nu se întâmpla de fapt",glacial"e numai gheata pe stabilopozi"... Poemul tâsneste din "simtim ca toate lucrurile scapa",este urma acestui "ceva nu e bine deloc",ecoul unui episod "compact" al existentei( cândva o gradina suspendata a fericirii ) Acest sens de condensare duce de la singular la universalul poetic ,apratine unei umanitati comune ,poeta suprapune EUL sau cu un alt nivel impersonal ...Poeta pleaca de la sine ,de la propria sa istorie si ne dezvaluie un temperament profund:"am fi avut ceva numai al nostru/o gradina suspendata/o lume din care sa nu iesim murdari..." poeta ar trebui sa riste mai mult ,caci este capabila sa mearga în toate sensurile introspectiei poetice ,pentru a evita locuri comune si a regândi poezia | |
| = iubim prea singuri | Anca Beidac [23.Jan.09 06:54] |
| poezie fara grade de comparatie, for me, at least, adicatelea daca as zice un superlativ aboslut, n-ar fi destul, c-am mai gandit asa si la altele, care mi-or placut un piiic mai putin decat asta. nici nu stiu cu ce sa-ncep, ca n-as vrea sa scriu un comment la fel de lung ca si poezia, dar m-am trezit citind si recitind fiecare vers, din nou, si ma gandeam ca asta e, cum am vazut scris odata despre o alta scriere, o poezie in fiecare vers. asa ca, incerc sa mentionez doar cateva din imaginile care mi s-or impregnat mai tare pe retina, sau gustul salciu al tacerii ce mi-o ramas infipt in papilele gustative : copiii fara mal, cafeaua rece abosrbita ca plumbul, havuzul de stari bune si pestii-dorinta, si, bineinteles, singuratatea care iese din noi si ne cuprinde in brate. da, e drept, uneori, de cele mai multe ori, iubim singuri! :( sinpli uanderful, ela! | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [25.Jan.09 12:33] |
| camelia, lentila amănuntului face să se dizolve adevăratele bucurii dacă dincolo de cuvnt este doar falsul. și atunci, mai bine iubim singuri. liviu, e sălcie ea tăcerea dacă putrezi sunt cuvintele, gesturile, faptele. amalia, se regândesc ele spațiile simple, "comunele" noastre poetice din care uneori scăpăm definitiv, alteori le mai primim să putem defrișa. anca, ceea ce se absoarbe ca plumbul nu ne permite să dansăm de bucurie în spațiile de tandrețe, în spațiile vitale, iar peștii-dorință rămân fără branhii. mulțumesc frumos, ela | |
| = marina | Ela Victoria Luca [25.Jan.09 13:02] |
| iartă, răspund acum: în realitate, încremenirea în gesturi saturnizează ființa, încremenirea în neputința de a da și a primi. mulțumesc, ela | |
| = "Iubim prea singuri" | LaurA MusaT [29.Jan.09 19:19] |
| "și simțim că toate lucrurile scapă din mâinile încremenite nu ne mai cuprindem în brațe dormim stingheri iubim prea singuri" Multumesc pentru o lectura placuta! Altceva nu mai pot spune in afara de faptul ca o sa mai trec pe la tine! Cu prietenie, LM | |
| = nucile verzi | Nache Mamier Angela [30.Jan.09 18:23] |
| nu ma deranjeaza "amalia" si merci pentru dulceturile vorbelor,dulci -amare,ca viata | |
| = laura, angela | Ela Victoria Luca [30.Jan.09 18:26] |
| laura, sa nu fii niciodata singura, prea singura, iubind. angela, ma bucura ca nu te-a suparat ”amalia”, sunt datoare nu cu miel, ci mai degrabă cu noisette. merci ela | |