Comentariile membrilor:

 =  Despre poantă...
Rodean Stefan-Cornel
[30.Nov.08 07:26]
Domnule Budoi,
Catrenele de mai sus mie mi se par foarte corect construite din punct de vedere al prozodiei, adică au un ritm trohaic foarte bun, cu măsura de 7-8 silabe (egală la versurile care rimează), cu rima bună. De asemenea, expunerea temei este foarte clară și concisă, limbajul este corect, ortografia de asemenea. Totuși, în opinia mea, poanta lor este foarte facilă, "subțire", iar un critic mai sever ar spune chiar că nu au poantă deloc, că sunt simple constatări.
Pentru că tot suntem la atelier, vă sugerez să găsiți în catrenele dumneavoastră poante bazate pe:
- "întoarcerea" bruscă și surprinzătoare a situației în ultimul vers (adică, în primele trei îl lăsați pe cititor să creadă că este vorba de ceva, iar în al patrulea, de fapt îi arătați cu totul al aspect al problemei);
- polisemantism, omonimie, dublu înțeles;
- calambururi și alte jocuri de cuvinte;
- paradoxuri ș.a..m.d.
Încercați, de asemenea, ca poantele să fie cât de cât originale, altfel nu prea au rost.
Bineînțeles că nu este nici timp, nici spațiu și nici nu am eu calitatea să vă dau lecții privind tehnica de construire a poantelor, dar dacă citiți cu atenție epigramele postate pe acest site, replicile și comentariile făcute, mai învățați câte ceva din acest domeniu. Toți învățăm, și eu am învățat multe în ultimii 2-3 ani, iar dacă sunteți și "om de carte", cu siguranță că veți învăța ușor. Vă aștept cu interes și pe la textele mele, vă aștept să vă faceți mai simțită prezența și pe la alte texte, cu replici și comentarii.
Cu respect și cu cele mai bune intenții,
Cornel Rodean




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0