| = da | ștefan ciobanu [19.Nov.08 09:31] |
| poezia aceasta reda niste stari traibile. desi pare fragmentata, prin redarea ciupita a celor dinprejur, la final totul se recompune redand o imagine de ansamblu inetrioara. totusi /nu pot urni prin cioburi carul mare/ o imagine deosebita este /pe întuneric masa mea de scris n-are picioare/ redandu-se suspendarea durerii. pare a fi o imagine inversa celei din poezia lu' bacovia, lacustra. ma bucur ca am citit o poezie buna in dimineata asta | |
| = + well done! | Marius Surleac [19.Nov.08 12:19] |
| Într-adevăr, susțin cele zise mai sus de Ștefan, un text excelent - imagistica frapantă a sfârșitului de toamnă și începutului iernii sub semnul cerului, vechimea sugerată de "incunabule" și transmisă în suflet prin amintiri, spleen-ul. Titlul de asemenea cu dublu înțeles. Ultimile 5 versuri mi se par extraordinare, mai ales datorită ritmului creat. Printre cele mai bune texte citite în ultima vreme. Cu plăcerea lecturii, Marius | |
| = done...da! | eugen pohontu [19.Nov.08 13:30] |
| simt profund un poet implinit, o excelenta poezie de dragoste (asa o vad eu)... umila mea parere este ca, in "spectrul" poeziei de dragoste, evolutia ta este evidenta, iar "liricul" a capatat valente certe de mare poezie poate exagerez, dar mi-a placut prea mult pentru a nu spune... deosebit impresionat, eugen | |
| = Mama ei | Andu Moldovan [20.Nov.08 02:56] |
| Un poem cu greutate, mijloacele estetice folosite cum trebuie pentru comunicarea mesajului subliminal. Un poem care exercita o fascinatie vecina cu hipnoza "așa te recunosc: te-am pipăit precum sugarul mut dat lumii oarbe" Inca si mai interesant, trezirea intarzie, imi place aceasta lipsa de finalitate, oarecum un numitor comun al poemelor lui Vasile (desi sunt destul de multe si altfel dar astea imi plac mie :-) "îmi este frig și dau să mă ridic nu pot urni prin cioburi carul mare" Ei bine poezie mama ei! P.S. Si cand ma gandesc ca mie mi-au furat muscata din fata casei. Oameni a-simbolici! | |
| = părere | Mihai Robea [20.Nov.08 09:35] |
| Am îndoieli ca prezența lui "ard încă" adaugă ceva. ...frig/ridic, în final, versurile sunt scurte iar rima destul de facilă, poate ar fi trebuit ca versul/urile să se prelungească pentru a imprima o mișcare în sus, un ecou, o vibrație. În rest, o poezie pe care mi-a făcut plăcere să o citesc. | |
| = Ted - again | Geta Adam [20.Nov.08 15:25] |
| - lucruri care ard in pofida ninsorii ce cade peste ele. - vazand titlul m-am gandit ca ai ceva zapada pe dinauntru:) - poemele tale "albe" pe gustul meu. | |
| = atat de mult spus... si nici un comentariu? :) | Petru Teodor [20.Nov.08 17:53] |
| (comentariu pe text) „am adormit devreme” * o fugă onirică; acest ’devreme’ arată o imaturizare în cel ce a gustat această fugă; timpul trecut transpune întreaga poezie la nivel de amintire; important în interpretarea finală a poeziei; „[...]nu mai știu / cine a spart lampa și-a călcat pe cioburi[...]” sau strofa 2: * a se tine cont că visul continuă, asemeni unei navigări pe o mare, iar farul - lampa s-a pierdut; această pierdere nu este una ușoară, ci implică suferință, sfâșiere (cioburi); strofa 2 este o rătăcire în căutarea unui punct solid, reazim interior; imaginea de valuri se menține în foșnetul pernelor; reperele se împrăștie asemeni "răsuflărilor"; cartea veche este un reper al stabilității, timbrele un reper al relației cu efemerul, pasagerul; deci malul s-a rupt, e întuneric, valurile foșnesc asemeni unor fețe de pernă (revin!), trecutul și prezentul se disipează într-o răsuflare; este răsuflarea sărutului, intimității; se simte prezența acestei intimități-cuplu-familie printre foșnetele de pernă si răsuflări amestecate; „[...] să fi fost 1 [...]” * aici frumos și amuzant, totodată; să fi fost unu… acea dualitate din strofa 2, sau doar o iluzie; „carul mic / stătea cu oiștea-n crucea dimineții” – sugestia unei gospodării stilizată din stele și o cruce imaterială a timpului; esență în coborâre, pentru a permite împletirea între cel ce se înalță (efemer, suflet etc.) și cele eterne (oiștea este o axis mundi; carul – purtătorul de poveri, vehicul; carul mic - constelație de șapte stele, între care și steaua polară, punct de reper și de ghidaj al celor rătăciți pe mare; marea, aici ca simbol al vieții; carul mic este cu oiștea coborâtă în timp, în dimineața; crucea este simbolul unei încercări, a unei deschideri; mai poate semnifica aici și constelația lebedei – și atunci ’carul mic cu oiștea în crucea dimineții’ este un punct orar, un reper sau doar un joc celest); sugestie a unei proiecții abstracte a celui pornit spre gâtul fântânii; trezită în abstractul spiritual, făpturii i se face sete – necesitatea de a se hrăni cu cele neperisabile, de a se altoi pe ramura eternității; setea este un fapt organic, fiziologic; încercarea de ridicare, de a deveni astfel acel neperisabil este împiedicată de trupescul celui adormit, care se ține ca un iz de făptura înstrăinată, distanțată în alb (brumă); „așa te recunosc […]” * precum sugarul mut dat lumii oarbe te-am pipăit; și cum – te-am pipăit cu zeama fructelor pline de lapte – cu esența celor împlinite și pline de hrană spirituală (discrepanța sau trecere brutală între versul 3 și 4; poate ar fi fost mai bine un spațiu sau altă strofă sau totul cuprins în paranteză – oricum ceva); miezul ardea (profunzimea…), coaja ardea (și superficialitatea acelei făpturi înălțate) și arde încă (timp trecut, continuat într-un prezent continuu); făptura înălțată este asemeni unui aluat, suflet necopt, care, rupt de maluri, își definește limitele existenței delimitând marginile, conturul universului ce o cuprinde, fără s-astâmpere din sete; este o recunoaștere – în interior făptura este asemeni înaltului; nemistuită de flăcări, făptura este scânteie care arde plină de dorință în cărbunii acestei făpturi, foc mocnit (jarul semnifică o putere latentă, o esență ascunsă); sugarul este inocența primului contact – muțenia sugarului este neputința exprimării acestui mister nepătruns; recunoașterea se face prin contact, prin limită, nu prin întrepătrundere, de unde se subînțelege o delimitare, un refuz, care se simte și în începuturile de iarnă (iarna este anotimpul morții, refuzului, al depărtării, dar și al devenirii, metamorfozei, sublimării); se simte acelasi fior din strofa 2, al intimității (de data aceasta intimitatea sugar-părinte); „azi pe sub ușă dau năvală primii fulgi [...]” *azi, timp prezent, revenirea făpturii, existentului în timp din amintirea imponderal situată în abstract; pe sub ușă – arată prezența unei uși (simbolul aceleiași comunicări între aici și dincolo) care-i închisă; masa fără picioare arată o limitare resimțită acut în acel întuneric; revenind în timp făptura uită de jarul din ea (îmi este frig) și simte greutatea trupului (nu pot urni prin cioburi carul mare); în rătăcirea ei, ființa refugiată în vis nu reușește desprinderea de trup, sublimarea, metamorfoza, și rămâne „mușcată de frig” (același frig al depărtării, al refuzului etc.). Cu respect, PT. PS.: este întradevăr printre poeziile bune citite în ultima vreme, dacă nu printre cele mai bune; mai are totuși nevoie de căteva mici cizelări; apreciez stilul lapidar, concentrat; în concluzie – îmi plăcu și punct; cum am mai spus, VM, stau și ascult. | |
| = . | Vasile Munteanu [21.Nov.08 13:20] |
| mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. Ștefan: cumva, toate textele mele sunt fragmentate; cândva, visam să inițiez "imperfecționismul" (dar timpul trece, treptat nu mai crezi în "ism"-e); mulțumesc. Marius: te-ai plasat, ca întotdeauna, undeva între sensibil și analitic; mulțumesc. Eugen: mulțumesc (prea mari cuvinte). Andu: cuvintele vechi se întorc la matcă; iar pentru aceia înzestrați cu memorie, există o semnificație aparte a acestei regăsiri; și, ca să ieșim de sub indicidența echivocului, asimbolici sau... insimbolici? :) mulțumesc. Mihai: înclin să îți dau dreptate, și eu am cumpănit dacă să las sau nu versul "ard încă"; însă, așa cum bine a observat Petru, am ales ca prin intermediul acestuia să fac translatarea între cele două planuri (precum și între "obiect" și "subiect", între impersonal și pers.1); cât despre rimă, atât pot spune: întotdeauna unei rime i se va reproșa fie că este "facilă", fie că este "căutată"; n-am ținut niciodată cont de această clsificare, am preferat întotdeauna "sensul" unui cuvânt (idiferent dacă el aparține masei vocabularului sau neologismelor); "cuvinte potrivite", da; dar nu potrivind cuvinte; și, dacă simplul se completează cu simplul, apoi... "facil" să fie; mulțumesc. Geta: acolo unde sufletul întâlnește alt suflet (așa, fără subiect și fără predicat :) ); mulțumesc. Petru: una dintre rarele "imersiuni" (am ales acest substantiv pentru totalitatea valențelor sale interpretative) în text de care am avut parte pe acest site de-a lungul anilor; nu pot decât să-ți mulțumesc și să mă simt onorat că ai găsit de cuviință să aloci timpul și energia necesare unei astfel de analize; mulțumesc. | |
| = un poem implinit | Doru Dorian David [21.Nov.08 13:30] |
| Un poem care m-a induplecat in totalitate! O zi mandra | |
| = erata | Doru Dorian David [21.Nov.08 13:34] |
| Am uitat sa relev floarea de frig din titlu! "(mușcată) de frig", fain! | |
| = erata | Petru Teodor [22.Nov.08 14:08] |
| „așa te recunosc […]” * precum sugarul [...]; [...] în cărbunii trupului (acestei făpturi)...etc. P.S.: Răbdare am, domnule VM, dar răbdare cer si de la alții in trecerea lor prin foliile de suflet așezate aici sau oriunde. Același, PT | |