| = întrebare: | adriana barceanu [12.Nov.08 10:15] |
nu suntem noi oare condamnați la moarte de la început? E cruntă revelația morții în timp ce trăiești, este aproape imposibilă și dacă se întâmplă e de scurtă durată, ca aminitrea unui vis din noaptea trecută pe timpul zilei se șterge intensitatea imaginilor. Și întreb iar, trăim noi cu adevărat certitudinea morții? | |
| = Moartea, între certitudine și disprețul vieții | florin otrocol [12.Nov.08 10:30] |
| Sărut mâna, Adriana. Dacă pornim de la premiza că nașterea și moartea sunt limitele destinului, da atunci moartea este o certitudine. Dar cine se gândește la moarte, real, în timpul vieții? Eventual cei care primesc timp de la medici. În cotidian suntem atât de frenetici că moartea ne apare ca o joacă a destinului, o atemporalitate care nu ne definește în acțiuni, poate chiar ne amuză. Nici eu nu mă gândesc la moarte ca la o certitudine, pentru că nu am timp să trăiesc îndeajuns cum mi-aș dori. Ideea acestui eseu este trecutul și ceea ce reprezintă el pentru fiecare, rolul lui în evoluție. Moartea, credeți-mă, pentru unii este o izbăvire, pentru mine o consecință a festelor destinului. De aceea iubesc viața, de aceea nu mă tem de moarte. Dar cu certitudine mă tem de ceea ce este dincolo de ea. Reverență, Florin O. | |