| = tacerea | angela spinei [17.Oct.08 08:55] |
| despre ceea ce nu se poate vorbi - sa taci, spune filosoful tu stii sa vorbesti despre oameni-gâze care își fac cuib în interiorul nostru și îl umplu de goluri. absurdul apare atunci cand își fac și familie în interiorul nostru cu placerea lecturii si empatie pentru ce este scris as | |
| = + | Silvia Goteanschii [17.Oct.08 09:01] |
| Dacă e să definesc poezia ta în câteva rânduri - i-aș spune psihologie în versuri. Poezia aceasta, ca și multe altele pe care le-am citit sunt nonadaptabile chiar în cele mai luminoase minți, dacă nu au elementare cunoștințe în domeniu. Eu o simt mai mult matematic, logaritmic, un număr infinit de operații raționale de compunere, de structurare, sau de inversare a conștientului și absurdului în același timp, într-un proces de gnoseologie individuală (poetică), dacă putem spune așa. Am senzația că înțeleg ( poate, mai mult, vreau să înțeleg ) imperceptibilul, gâza, încrengătura, vidul, rădăcina, nașterea a doua și destinul. cu respect, Silvia | |
| = sub piele | Ecaterina Bargan [17.Oct.08 09:16] |
| ar fi oarecum admisibil sa vorbim despre provitamine, nici nu mai știu. mă conving că poți scrie despre orice păstrînd poeticul, și totuși îmi amintește un moment din kill bill, nopțile insuportabile de vară pe plajă, sau ceva straniu. o atmosferă stranie prt poezie. nu știu dacă îmi place. taman cînd mă gîndeam că tu nu pui accentul pe un obiect concret în poezie, utilizănd imagini mai flexibile, din care poți desprinde senesuri-sensuri, apari, așa, imprevizibil, apari cu un poem bizar pentru felul meu de a citi. este buna varietate, nu zic nimic, însă îmi place mult scrisul cela profund din care poți desprinde citete vers cu vers, au o înțelepciune, nu zi că raportarea la gîze n-ar avea sdau că ar fi dezgustător, dar e ciudat, uite, nu mai am cuvinte. oricum azi nu pot arunca o privire lucidă asupra dimineții sau asupra cuvitelor citite prin ea. spor la scris. acum tac. | |
| = Ecaterinei Bargan | Silvia Goteanschii [17.Oct.08 09:56] |
| Nu e vorba despre felul tău de a citi, e vorba despre felul tău ne a nu înțelege mai nimic din poezia adevărată. M-am înșelat în privința maturității tale, Ecaterino. Hm, de fapt, starea ta comportamentală este stranie. Tu nu știi să apreciezi, să analizezi un text. Cuvintele tale sunt superficiale. Oare poți mai mult? | |
| = iarăși domnișoarei Bargan | Silvia Goteanschii [17.Oct.08 09:59] |
| Poezia aceasta, ca și multe altele pe care le-am citit sunt nonadaptabile chiar în cele mai luminoase minți, dacă nu au elementare cunoștințe în domeniu ( citez dintr-un comm anterior ) regăsește-te în această frază, poate vei scăpa de ceaiul de bergamot sau tess care vrei | |
| = *** | Marina Nicolaev [17.Oct.08 12:14] |
| Un text original, valoric mult ridicat comparativ cu celelalte. O nouă ipostază vegetală tradusă expresiv, câteva pasaje scenografice deosebite ce merită subliniate: "abia mai târziu simți o sufocare ciudată parcă ai avea straturi de aripi în inimă, în alveole" sau "locul incert nu îl pot detecta, nu au încă simțul acesta al vidului care își apără coloana locul care își alege o rădăcină, un nume, un destin fără roiuri de suflete mici, o încrengătură" de-altfel, primul vers este semnificativ cu valoare de posibil titlu(de poem, de volum): "despre lucrurile mici nu vorbim niciodată"... | |
| = despre gâze și alte lucruri mici | carmen nicoara [17.Oct.08 12:04] |
| despre pasiunile care pun stăpânire pe noi, de la imperceptibil până la sufocare, până la acaparare interioară, până își înfig rădăcinile și se dezvoltă "dincolo de corp de absurd" hrănindu-se cu măduva noastră un fel de joacă a endorfinei de la piciorușele care "ai zice că te-ar iubi" până la "o sufocare ciudată parcă ai avea straturi de aripi în inimă, în alveole" și ajungând la determinare (dependență) "să sugă până la capăt spiritul" bine conturat mesajul subliminal, foarte bine conturat versul cu admirație, cn | |
| = ...știu să-și aleagă măduva | Teodor Dume [17.Oct.08 12:15] |
| un text deosebit, profund care pornește de la acele nimicuri "imperceptibile" dar care deschid o varietate de sensuri structurate pe adevăruri comportând un plus de înțelegere diferit de la om la om. cum mine se știe, din lucrurile mici se "nasc" cele mari încarnat cu imagini inedite (marca ela), textul se autoalimentează și în același timp alimentează sensul accentuând ideea propusă de autor despre gâzele care intră pe sub piele, imperceptibil sug din suflet ai zice că te-ar iubi sau ar fi găsit o baltă niciodată atinsă | |
| = coborând să fii sus | Plopeanu Petrache [17.Oct.08 21:10] |
| ...desigur trimiterile tale sunt multiple, dar fiecare luăm din ele pe acelea care ni se potrivesc, ar fi absurd, ca să repet cuvântul din titlu și in ultimul vers, să încerc să cred ce ai gândit, simțit, când ai conceput acest poem; și la o adică nici nu-mi pasă de ce simt cei care scriu ci doar ce simt eu și dacă pot întradevăr să simt ceva; aici m-a oprit ideea că despre lucrurile mici nu vorbim niciodată, dar indiferent de asta ele există și se insinuează în noi până iau amploare; sau poate vorbim despre acestea doar cu noi înșine deoarece vrem să părem alții în fața celorlalți? A vorbi despre lucrurile mici înseamnă a coborâ la nivelul lor și câți dintre cei cu care ne intersectăm ai identificat realizând coborârea, cât toți vor să urce? Îmi place să port în mine ideea că umilința celor umile - pentru că sunt așa cum sunt - are darul de a te ridica la un moment dat. Dar oare așa este? Ai văzut, nu am vorbit cu tine ci doar cu lucrurile tale mici!!! Cu stimă PP | |
| = off | Ecaterina Bargan [18.Oct.08 07:51] |
| doamnă silvia, nu înțeleg prin ce paradox s-ar fi putut întîmpla ca părerea mea asupra texului dat să vă afecteze în vre-un fel. nu am făcut referință la dumneavoastră și nici la comentariul dumneavoastră, pe care nici nu l-am citit. mă miră această reacție din senin. comportamentul meu este straniu? serios? și prin ce anume se manifestă această ciudățenie, prin faptul că nu avem gusturi identice? de ce ar trebui să-mi fie pe plac toate textele unui autor? de ce o poezie mai bizară și de neînțeles în opinia mea ar trebui să știrbească din respectul/atitudinea mea față de un anume autor (ca să nu concretizez lucruri care și așa sunt clare)? de ce nu-mi permiteți să îmi exprim opinia mea liber, cu infantilitatea mea cu tot? nu am zis niciodată că gîndesc matur, au spus-o alții, și dumneavoastră. dar diferența de perspectivă asupra unui text, contrastul în păreri, mă scuzați, faptul că suntem și privim diferit asupra unui lucru nu i-a făcut să-și schimbe opinia despre mine. da, mai greșesc, da, mă și prostesc inutil uneori, însă greșim cu toții într-un moment sau altul. și, apropo de un alt comentariu recent din partea dumneavoastră în adresa mea, cînd voi ajunge la lehamitea de a scrie de atelier, voi accepta ideea, fără a insista că un poem prost este bun, fără a-mi valorifica mediocritatea. am ales să răspund în această dimineață, mai calm, mai indiferent, deși surprinsă încă. am spus tot ce am avut de spus. o zi frumoasă mai departe, dna silvia goteanschii. îmi cer scuze, ela, pentru comentariul acesta lung și fără sens. nu mai intervin. te citesc mai departe, în tăcere, sau, în fine... | |
| = un fel de bzzzz, ca răspuns | Ela Victoria Luca [18.Oct.08 08:34] |
| angela, poate fi acea semnificație, poate fi orice obiect, ființă sau lucru, stare etc. ce se așează într-un alt corp/suflet și își face casă acolo, până la capăt, cu toate încrengăturile cu tot. da. silvia, aci nu știu, un fel de gnoseologie, da. și o nevoie de conștientizare a lumilor, așa cum sunt ele, și o limpezire fie chiar și prin această nesfârșită constrcuție-deconstrucție-reconstrucție. imperceptibilul care se dezvăluie, și atunci "gâzele" se risipesc. ecaterina, aici chiar nu e un obiect concret. gâza nu e gâză, ca să spun așa. și nu pot spune că ar fi de preferat un poem profund, cu înțelepciuni (brrr, prea mari cuvinte pt dimineața asta), sau un poem cu trimiteri în diverse arii de viață, de ființare, în diverse spații semantice etc. habar nu am. și poate o fi bizar textul, așa cum o fi fost și cel cu păienjenii, și cel cu lăcustele, și cel cu fluturele, și cele cu melcii etc. asta e, îs și ele obiecte poetice, cu viața lor. marina, la primul vers mă gândisem și eu că ar merge de titlu poem sua titlu secțiune volum, if ever. ipostaza vegetală e doar o suprafață de contact pt reflectare poetică. poate că de aici și scenografia, da, pe ea a mers mișcarea, în primul rând. și pe desfășurări de cadre. carmen, acesta a fost unul dintre primele sensuri: de pasiuni ce se înstăpânesc insidios, pe ne-percepute, și care "te leagă" (și la ochi) de ele, un fel de devorat care-și așteaptă devoratorul, chiar dacă asta presupune și distrugere. după care, s-au structurat alte semnificații, așa cum ai văzut deja. teodor, e bine când fiecare cititor are propria lui viziune, perspectivă, scenă, reflectare, înțelegere, trăire etc. asupra unui text, atunci autorul este realmente liniștit, atunci textul este deschis lumii. mie rareori îmi reușește deschiderea asta, nici aici, cu acest text, nu am convingerea că am reușit realmente. petrache, întrebările și multitudinea răspunsurilor, căutările, explorările, re-interogația, pânza de sensuri sau straturile de sensuri, coborârea întru înălțare și înălțarea întru a reveni acolo unde-s rădăcinile, carnea, pământul, pentru a le reasimila, retrăi, revenirile etc., toate astea dau alte dimensiuni lucrurilor mici/mari. la un moment dat dimensiunile se inversează. și, pe un anumit plan, nici nu mai contează mic-marele. silvia, ecaterina, uneori gâzele astea de texte zumzăie prea tare sau prea încet, fir-ar ele. sau poate auzul nostru e altfel, într-un moment sau altul. cine mai știe? mulțumesc frumos, ela | |
| = În așteptarea zborului... | Ioan Jorz [18.Oct.08 10:38] |
| Ela Victoria, acest text îmi pare a fi o exuvie, o scuturare de învelișuri semantice, o conștientizare a stadiului de crisalidă. Poate a venit vremea să depășești acea egocentricitate din poezia ta, să renunți la auto-psihanaliză, ce-mi pare a sufoca discursul liric. Senzația pe care o am, după lectura celor mai recente postări, este că te re-povestești - prizonieră într-un nod gordian. Cu prețuire, | |
| = ioan | Ela Victoria Luca [18.Oct.08 14:03] |
| ma voi regandi al ce ai spus. cert este ca orice scriitura este, inevitabil, o repovestire a autorului insusi, o self-reflexivity. sau o reflectare asupra lumii din afara, pentru metaforizare, poetizare, simbolizare etc. e un proces inerent. indiferent de conditia sociala/profesionala/de viata a autorului, acest lucru se intampla. unde ma pui pe gandit (chiar daca la f multi autori mari de poezie, prozopoem, proza, indiferent de perioade/curente literare, a existat chiar o dominare a acestui ”a se scrie pe sine”), este la limita intre poetic si nonpoetic. multumesc, voi lua (iar) in vedere. fiindca am re-luat mereu in vedere, si tocmai in acest text imi pare, fata de altele unde este mai izbitor (ca nonpoetic), imi parea discursul ceva mai aproape de poetic. dar ma pot si insela (iar), cu atat mai mult cu cat este propriul text (chestia cu barna din ochi), da. multam fain, ela | |