| = "aripi minunate" | Doru Emanuel Iconar [08.Oct.08 22:53] |
| Gata! M-ați făcut curios. Intrasem numai așa, să arunc o ultimă privire inainte de plecare iar firul povestirii m-a prins. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns la sfârșitul fragmentului. Restul pe când? Acum ce mă fac? Abia duminică seara ajung acasă. Da’ precis vă caut ca să aflu întreaga poveste, măcar că este tristă, ca toate poveștile scrise de dumneavoastră. Numai povestea mea este altfel, așa ca mine. Doruleț | |
| = Doruleț, tu când mai dormi?... | Emil Iliescu [08.Oct.08 23:37] |
| Doruleț, tu când mai dormi? Fiindcă văd că ești atât de activ în comentarii și aproape de sufletul celor care-și aștern visele aici! Proza mea este o întâmplare tristă, dar până la urmă și tristețea își are latura ei luminoasă. Vei vedea! Povestea ta așa și trebuie să fie, fericită și pură, așa cum este și adolescența ta! Cu drag, prietenul tău, Emil | |
| = "Brațe de înger frânt" | Maria-Gabriela Dobrescu [09.Oct.08 00:20] |
| Povestea Mariei e captivantă și așa cum a început sunt sigură că mă va ține cu respirația întretăiată până la final. M-am gândit să vă spun și eu o poveste. Cred că ați fi cel mai potrivit să o scrieți. Cu deosebită admirație pentru talentul și perseverența dvs., Maria | |
| = Octombrie fără întoarcere... | Doru Dorian David [09.Oct.08 14:32] |
| O pana fina de clasic lasa in urma ei acel scris trecut prin inima! claritate si blandete, luciditate analitica, vis si realitate.... "Când îmbătrânești totul ți se pare posibil. Și știți de ce? Fiindcă - paradoxal, nu? - ai atât de mult timp să visezi! Să te imaginezi în ipostaze, la care nici măcar nu te-ai fi putut gândi atunci, când sub aburul dimineților reci îndeplineai ritualul de ani și ani, cel al faptului că trebuie să pleci spre același loc de muncă, imuabil, să vezi aceleași fizionomii, dulci-acrișoare, să porți aceleași dialoguri terne, dar de bun simț, să faci într-un automatism feroce aceleași lucruri..." Intrezaresc o poveste captivanta.... o sa fug repede sa vad acel loc... dar va rog, nu uitati acele scaune... in care sa ma asez singur cu gandurile mele! O zi buna! | |
| = Aștept urmarea | Diana Coconescu [09.Oct.08 18:08] |
| Oh, domnule Iliescu, scrieți atât de bine, fiindcă scrieți despre lucruri pe care le cunoașteți. Descrierile nu sunt plictisitoare, pentru că sunt impregnate de starea sufletească a personajului-narator; dialogurile sunt calde și profunde, iar cititorul se recunoaște cumva în text. Anumiți cititori. Mai ales cei care au înțeles că timpul trece, că omul îmbătrânește, dar că din păcate,(sau din fericire?!), sufletul rămâne tânăr. Așa ca al dumneavoastră. Diana | |
| = Maria, o să încerc... | Emil Iliescu [09.Oct.08 18:17] |
| Maria, o să încerc, deși este greu, să mențin treaz interesul celor care mă citesc! Dacă ai o povestire legată de viață și de oameni, eu cred că numai tu ești cea în măsură să o dăruiești celor din jur. Asta nu înseamnă că refuz propunerea ta de a colabora! Poți să-mi trimiți firul epic al gândurilor pe care vrei să le așternem pe hârtie la adresa mea de email: [email protected]. | |
| = Doru, cuvintele tale... | Emil Iliescu [09.Oct.08 18:36] |
| Dragă Doru, cuvintele tale îmi dau forța să cred că atunci când oamenii se adună sub raza unui tainic gând sentimentele lor converg spre același ideal: iubirea de oameni! Povestea mea este adevărată până la un punct. Eu nu mă prea las scos din casă, din cauza timpului lung petrecut în fața calculatorului. Soția mea însă a reușit săptămâna trecută să mă convingă să fac acest lucru. Am fost în Herăstrău și, după ce ne-am plimbat pe alei, ne-am așezat pe o bancă. Chiar lângă debarcaderul principal. Mai sus de locul în care stăteam am zărit o cruce din fier forjat. Dar frumusețea lacului sub mângâierea dimineții de toamnă, jocul soției mele cu vrăbiuțele pe care le-a hrănit în mai multe reprize, mi-au furat gândurile și abia când am ajuns acasă am realizat că nu îmi îndeplinisem o dorință: aceea de a citi ce era scris pe acea cruce. Cum știam că nu voi mai trece prea curând pe acolo, m-am hotărât să scriu acest text, ca o împăcare a mea, personală, cu regretul că nu am zăbovit o clipă lângă îngerul cu aripile frânte. Vezi, tu, este destul de greu să găsești mereu subiecte care să-i facă pe oameni să se gândească mai serios la viața lor. Din fericire, lumea înconjurătoare ne oferă la tot pasul teme de meditație și modele de inspirație. Totul este să ai și starea psihică pentru a rezona la ele. Și, așa cum spuneam și în text, atunci când ești bătrân ai mai mult timp să visezi. Îți mulțumesc pentru gândurile tale. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Diana, sufletul rămâne... | Emil Iliescu [09.Oct.08 18:40] |
| Diana, sufletul rămâne așa cum ți l-ai modelat de-a lungul vremii! Poți să visezi la orice vârstă, cu condiția să încerci să-i aduni sub lumina visului tău și pe alții. Ești o cititoare fidelă și atentă, care a înțeles pe deplin mesajul textelor mele despre viață și moarte. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = secretul crucii de pe malul lacului... | Teodor Dume [11.Oct.08 09:18] |
| un text aproape de inimă, blând și clar care sub o privire atentă captivează până la împlinire. nu comentez ci mă așez la capăt de rând ca să mai arunc o privire. mulțumiri pentru rânduri, suflet de Om,iar pentru taina tristeții tale de a nu fi citit acele rânduri iertarea vine tot din cuvânt... cu admirație, teodor dume | |
| = D-le Dume, știu că suntem... | Emil Iliescu [11.Oct.08 12:19] |
| D-le Dume, știu că suntem amândoi purtători de tristeți și, în același timp, oameni care știu cum să dea timpului trăit valoare: prin scris. Vă mulțumesc pentru faptul că ați fost din nou oaspetele meu virtual și vă asigur de toată prietenia mea, care nu ține cont de distanțe și vremi! Cu prietenie, Emil Iliescu | |