| = părere | Ecaterina Bargan [22.Jul.08 12:08] |
| textul acesta merge, în sens se plimbă, se mișcă, și mă poartă cu el. așa am simțit eu efectul mersului. puternice sunt astea: "aș fi mers chiar și cu picioarele legate de furia lui", "dar nu e loc pe unde... să nu îmi fi ars dorința de a respira diminețile același aer", și ultima. dinamic deci. | |
| = text frumos | angela spinei [22.Jul.08 16:08] |
| e atat de trist textul si renuntarea asta exact la timpul potrivit readuce la realitate. imi place mult "l-aș fi urmat și când și-ar fi pierdut mințile, și când și-ar fi urlat înăuntru neputința sau spaima, l-aș fi cuprins" dar nimicnicia lui, nu nu merita. simt acest text, multumesc | |
| = un poem | Doru Dorian David [22.Jul.08 16:25] |
| Recunosc cu onestitate si trecand peste orgolii ca acest poem este sclipitor... nu fac un comentariu riguros doar spun ca este scris impecabil... cu suflet cu viata cu ciuda cu patima cu sclipiri cu strigat... este viguros are forta... traieste ma bucur ca l-am citit, trait! Ganduri bune! | |
| = Întotdeauna singuri, desăvârșiți de singuri | Călin Sămărghițan [22.Jul.08 16:44] |
| E o desăvârșită declarație de dragoste, de statornicie, de durere și de neîndeajuns. Mulți ar dori să se îmbrace cu ea ca și cu o haină. | |
| = merg, răspund oamenilor | Ela Victoria Luca [22.Jul.08 17:20] |
| ecaterina, mișcarea aceasta e mai mult lăuntrică, mai mult visată, ascunsă în spatele cuvintelor, ele, cuvintele, abia se mai văd. angela, nu, niciun fel de nimicnicie, doar neputințe, alegeri, destine și alte asemenea. și să știi când să nu iei sub tălpi o cărare, să te poți opri la timp. doru, e modest și simplu acest text, e un mers în firescul vieții, e o zicere mai lentă decât facerea lucrurilor. călin, pesemne ori haina nu o fost pe potriva omului, ori omul pe potriva hăinii; amu, doar cârpeli mai sunt, doar rupturi, și niciun fir să le rețeasă mulțumesc frumos vouă, ela | |
| = Nu întotdeauna putem fi în asentimentul celuilalt! | Maria Prochipiuc [23.Jul.08 13:27] |
| singurătatea e modul de regăsire a sufletului ce veșnic e în căutare, mereu caută și chiar atunci când găsește acel ceva, e nemulțumit și pornește mai departe: furia timpului ca o limbă de nisip năpădită de buruieni e-n căutarea urmelor abia perceptibile ai absentat și azi toate se petrec în noi și uneori dincolo de noi, dincolo de ceea ce aștepăm de la viață. Aceste praguri, sunt trepte ce te pot înălța spre ceea ce ți-ai dorit mereu, dar o clipă de uitare și totul se risipește, mereu dorim aerul dimineții, dar oare în câte dimineți nu uităm că trăim? secerătorii au venit înainte de vreme retezând rădăcinile abia încolțite din sămânță risipind aerul dimineților senine și azi te-am așteptat singurătatea aduce depărtarea, iar realitatea lucruilor devine ceva bizar, văzut din afară ni se pare că noi am fi mult mai viteji, că am privi lucrurile altfel, că ni le-am însuși altfel: depărtarea cu umbletul ei îndoliat rupe ultimul legământ al firii despoaie trupul de veșminte îmi pune sufletul în palme cum crezi că mă simt înstrăinarea e un mod de autoapărare, destinul nu-și mai percepe nici măcar aproapele, binele uneori pare că i-ar face rău, retragerea totală e unicul mod de a plânge într-un fel soarta, de ce oare? Fiindcă nu are puterea să privească adevărul în față, să-l determine să-i vorbească așa cum își dorește, să depene clipele așa cum sunt mărgelele pe ață: ți s-a înstrăinat mersul de lume mâinile și-au uitat rostul căutărilor îți profanezi destinul cu asprimea gândurilor sunt lângă tine iar tu ai uitat să respiri Un comentariu altfel de cum am început , e ceea ce am simțit, e ceea ce poate voi încereca o altă formă, dar mai târziu. | |
| = maria | Ela Victoria Luca [23.Jul.08 16:54] |
| scrisesem mai demult o poezie, "paradoxul", în care parcă un vers era "nici singuri nu rămânem singuri" (ceva de genul acesta). de aceea, oricât de dificilă este acordarea sentimentelor sau ființarea întru același sentiment, sau să fii în asentimentul cuiva, dacă poți trece peste dificil și să iei lucrurile, oamenii, experiențele de viațășimoarte cu un dram de înțelepciune, atunci poți accepta că rar, foarte rar asentimentul este singura temelie. mulțam pentru dialogul vers-vers și pentru gândurile în jurul lor, fiindcă ai avut răgazul să scrii mai departe. ieșind din singurătate. spre celălalt. care este acolo. indiferent de prezențăabsență concretă. ela | |