| = Silvia, | Nicolae Popa [29.Jun.08 18:13] |
| Știu cât de rarisimi sunt autorii de pe site-ul nostru înclinați, doar înclinați, să accepte prescurtarea unui text. De regulă nici nu are rost să-i sugerezi cuiva așa ceva. Și știu de ce! O știu după mine! Mereu mi se pare că anume ultimul vers a fost punctul meu final. A mă dezice de ultimul vers, ar însemna să trec printr-un fel de umilință care ar confirma că m-am târât ca prostrul spre nicăieri. Or, cine acceptă așa ceva! Poemul tău mi-ar plăcea ȘI mai mult dacă s-ar încheia aici: "pentru că mama întotdeauna e atentă la detalii" Ar fi și o justificare a DETALIULUI: "mărul cu pielea bine întinsă peste viermii săi" E doar o părere. | |
| = pa, pa | Alina Manole [29.Jun.08 20:12] |
| Un poem bine echilibrat, precum o piramida cu varful in jos. De la mar - eternul simbol - la regrete si despartiri, poemul concluzioneaza de fapt undeva la mijloc, precum era - a se citi varsta - in care lumea a ajuns, cu acest vers de referinta: "какой у вас красивый натюрморт" Frumos, ma bucur ca poezia mai respira si respira frumos. Pa, pa! :)) | |
| = Raspunsuri | silvia caloianu [29.Jun.08 21:49] |
| Nicolae, imi pare rau ca nu te-au spus nimic randurile acelea, pe care crezi ca mai bine le-as omite. Mie mi se par sugestive (de ex., fara acestea, nu vad de ce as zambi, ascunzandu-mi - de mama - tristetea? etc...) Alina, da, e vorba si de despartiri, si de conditia mea vegetala, si de neputinta mea de a-mi iubi pana la capat, cu certitudine... nebuniile :D M-am bucurat sa va aud, va multumesc de pareri. | |
| = . | silvia caloianu [29.Jun.08 21:51] |
| erata: mai sus, in loc de "nu te-au", a se citi "nu ti-au" ("spus nimic"). | |
| = erata... | ioana matei [29.Jun.08 22:08] |
| in loc de piramida cu varful in jos...pur si simplu piramida... | |
| = in sfarsit... | ioana matei [29.Jun.08 22:06] |
| inca o portita spre (ne/)iubire... (neintelegerea?) | |
| = Ioana | silvia caloianu [29.Jun.08 23:56] |
| Finalul improvizeaza un dialog cu sinele, Ioana, dar daca se mai poate interpreta si altfel... Dupa cum se stie: ce e scris, nu ne mai apartine. | |
| + a decoji frumosul | Vasile Munteanu [30.Jun.08 00:32] |
| într-o astfel de viziune (botanico-anatomico-estetică; și nu numai, dar mă rezum la ce este scris), unghiurile de vedere nu există; raportul natural de forțe determină transforările individuale. de aceea, tot ce se petrece exterior în universul unui astfel de spirit poartă amprenta fenotipului; el este ceea ce îi este dat prin natura sa să fie și nicidecum nu poartă responsabilitatea pentru ceea ce pare că este (punct în care spun că autoarea - poate greșesc, poate nu - a plecat de la înțelepciunea populară: "pe afară frumos, înăuntru găunos"). prin urmare, poezia este o detașare ("pa/pa") de sine, o autodevorare; este (dacă mi se permite) o natură moartă pictată cu unghiile între dinți. cu plăcerea lecturii, Vasile Munteanu | |
| = nedumerire... | ioana matei [30.Jun.08 09:03] |
| dialogul cu sinele presupune o *existenta* separata de el...deci cine sta de vorba cu cine?...iar despre cuvantul scris...el continua sa apartina mereu celui ce l-a gandit/rostit...cu toate consecintele *nasterii* lui...multumesc pentru raspuns, marul cunoasterii... | |
| = Vasile, Ioana, | silvia caloianu [03.Jul.08 07:44] |
| va multumesc de reflectii, de atentie. (Ioana, explic: ma intreb pe mine insami daca regret, e vb de un dialog cu mine insami, ceea ce mi se pare evident si firesc.) | |