| = :) | Carmen-Manuela Macelaru [03.Jun.08 09:35] |
| desi titlul m-a indus in eroare, versurile de mai jos le vad ca facute pt doi iubiti, un el si o ea,care vor sa cucereasca ceva, poate pe ei insisi, poate iubirea lor. extrapolarea mea sper sa nu deruteze. uneori urcau muntele târâș îl urcau două sălbăticiuni fără gheare și cuib cu iarba-ntre dinți urcau până când creasta punea stăpânire pe tot dar nu pe tălpile lor mcm | |
| = :) | Vasile Munteanu [03.Jun.08 09:48] |
| s. "haină", da, este de genul feminin. nu, titlul nu ar fi trebuit să te inducă în eroare. mulțumesc. | |
| = semn | Alina Florica Stasiuc [03.Jun.08 13:12] |
| Citind versurile tale ,nu pot avea nici macar un ochi critic,pentru ca amandoi ochii mei nu le pot citi decat cu ochi de copil.Imi e dor nu numai de copilaria mea citindu-le ci si de copiii mei cand erau mai mici si mai neastamparati decat sunt acum. și căutau copii de vârsta lor care se jucau singuri și râdeau de ei până când îi făceau să plângă și să fugă strigând: - maaamăăă! Mi-a facut deosebita placere sa te citesc Alina | |
| = trenul din munți | Tamara Zub [03.Jun.08 13:45] |
| Bucata aceasta mi-a părut de o libertate sălbatică: zvârleau cu pietre după trenuri pe care niciodată nu le prindeau nu-i vorbă știau să citească dar pe ele scria câmpulung – bucurești și retur nu înțelegeau și pace de ce te-ai mai întoarce din locuri unde niciodată nu ai fost E riscant spus "cu iarba între dinți", dar e ceva atât de realist, încât merge. Eu dacă ies undeva la aer, mereu țin ceva iarbă între dinți, deși știu că e un clișeu poetic îngrozitor. Cât despre naturalețea scriiturii și natura prezentă în "Prâslea", e ceva care dă fiori și înseamnă calitate. Cu stimă, tama | |
| = . | Vasile Munteanu [03.Jun.08 15:22] |
| mulțumesc, Alina, pentru prezență și pentru lectură; probabil că mai ales "amintirea" ne definește ca oameni. mulțumesc și ție Tama; nu neg, a ține iarbă între dinți e un clișeu; totuși, dacă revezi strofa precedentă, unde se spune că muntele era urcat "târâș", aș spune (dacă-mi permiți), că, de fapt, aici, e vorba despre a ține dinții între iarbă; ce să facem, în natură "vertebratul" din noi nu este în orice împrejurare biped; și, da, cel mai adesea, "zmeii" (sau demoni; sau cum vrei să le spui) sunt ai sufletului nostru; încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte. | |