| = (*) | daniel aporof [24.May.08 17:57] |
| bun. prima strofa vrea sa capteze atentie. reuseste. apoi il regasesti pe gelu cu naivitatea lui, nostalgia, obsesiile care fac tot farmecul acestei poezii. desigur, in ciuda faptului ca gelu ramane singur pe teren, el va astepta forever, ca ei sa vina. si chiar de n-ar veni, gelu nu s-ar supara, ci ar bea o bere la terasa gandindu-se la orice. | |
| = mă gândeam | Gelu Diaconu [24.May.08 18:18] |
| la coincidențele ciudate care apar uneori, imadiat după ce am postat textul ți-am citit poezia despre vechiul cinematograf, e o chestie mișto să descoperi că vechile nostalgii și vechile obsesii nu sunt singulare, de fapt le avem toți, doar gamele exprimărilor diferă, unii se confesează, alții povestesc pur și simplu, neavând nicio clipă certitudinea că fac o artă din asta | |
| = lovituri libere peste zid | Vasile Munteanu [24.May.08 18:37] |
| nu știu în ce măsură te-ai gândit la cercurile lui Noica, dar, da, trecutul (cunoscutul) este un astfel de cerc, împinge, extinde întotdeauna cercul prezentului și, mai ales, al viitorului (necunoscutul). deși crezi că viața e un joc la care participă toți cunoscuții (direct sau indirect, participanți sau simpli spectatori), vine o zi în care singurătatea se acutizează și fuga aceasta după "minge" (de doritul) seamănă din ce în ce mai mult cu loviturile într-un perete. important? important nu e omul cu mingea, ci "omul cu pompa": dacă are un interes direct, umflă. | |
| = Ted | Gelu Diaconu [24.May.08 18:55] |
| nu, nu m-am gândit la Noica, din care am citit doar Povestiri despre om, și alea cam în diagonală, deoarece filozofia are încă f multe necunoscute ptr mine e reconfortant faptul că ai descoperit, fără un efort aparent, că textul este o ficțiune pură și că aruncă pe masă, ca un jucător obosit, cărțile necâștigătoare ale unei simbolistici personale | |
| = . | Vasile Munteanu [24.May.08 19:12] |
| nu cred că "numele" Noica este important aici; în definitiv, aceasta este frumusețea crudă a filozofiei: operează cu "adevăruri general umane și universal valabile" (e drept că se chinuie încă să definească "adevărul"...). iată de ce găsesc modul acesta de apropiere de universal "mai viu" prin estetic; iar evocarea are această calitate: a "materializării prezente" a lucrurilor și întâmplărilor trecute. nu știu câți își amintesc mingea aceea cu petice și cameră; dar, uite, valorificată estetic, constați că, rostind singur, nu ești singur; dacă genul acesta de observație se repetă, el dobândește nici mai mult nici mai puțin caracter de... lege. iată cum, pornind din interiorul singurătății, constați că nu ești singur; mare minune și mingea asta în calitatea ei de obiect al unui gând formulat. | |