| = t.d. | Liviu-Ioan Muresan [12.Apr.08 22:12] |
| Tulburarea este transmisă cu aceeași lejeritate caracteristică D-lui Dume. Aceeași trecere cu verificarea legăturilor reale și necesare vieții. | |
| = În trecere | Ioan Jorz [12.Apr.08 22:26] |
| Teodor Dume, am remarcat la textele tale o claritate și o eleganță sobră a cuvintelor, o precizie cu care își iau rolul în serios, în poem, într-o curgere foarte firească. Mi-a făcut plăcere să fiu un trecător, (nu ultimul), prin tine. | |
| = "trecător prin orașul" | Doru Emanuel Iconar [12.Apr.08 22:34] |
| Dezamăgire, singurătate, durere. Asta îmi spun mie versurile tale. Greșesc? Reușite primele două strofe. Da, si finalul. Ai grijă de tine. „privirea din clopot ademenește iarba crescută pe oase... dar ce contează câțiva pași printr-un trup în care nu se mai întâmplă niciodată nimic...” Doru Emanuel | |
| = despre poezie si tacere... | Nuta Craciun [13.Apr.08 17:48] |
| despre unele lucruri se vorbeste mult, despre altele se tace, sau e mai bine sa se taca, caci tacerea ascunde mereu inauntrul ei mai mult mister decat toate cuvintele lumii laolalta... despre poemul acesta eu tac... si simt, simt cum creste iarba pe oase, simt pasul timpului prin orasul cu pasari fara aripi, vad ochiul din clopot cum ademeneste, aud amintirea cum cutreiera desculta printre lacrimi si sfinti... e un poem de intoarcere la cele care s-au zidit atat de frumos in tine de-a lungul timpului, un poem ca un mir usurator de poveri, asa am inteles pasul timpului din ultima strofa, desi putin nostalgic caci intotdeauna se va intampla ceva in noi teodor, intotdeauna, chiar daca asta nu e mereu pe placul nostru... | |
| = e aici... | ioana matei [13.Apr.08 18:48] |
| o atmosfera tulburatoare a cautarii de sine...parca ajunsa la un punct de rascruce... "privirea din clopot ademenește iarba crescută pe oase..." si tace... | |
| = re; Liviu-Ioan Mureșan, Ioan Jorz, Doru Emanuel Iconar | Teodor Dume [13.Apr.08 20:10] |
| Liviu-Ioan, da, ioan și viața e o tulburare și uite că vine momentul în care faci un bilanț al trecerii și surprins constați că nu mai poți. atunci îți spui; sigur sunt ultimul trecător prin mine și orașul cu o singură biserică(trupul) devine pustiu...privești sus și vezi primul semn...păsările care se rotesc, strecori o lacrimă în batista neputinței și taci...pentru că știi ce urmează, dar când? și atunci îți reiai rolul de bărbat și replici; oricum nu-mi pasă... cu prietenie, teo nelu Jorz, mă bucur atunci când cineva îmi spune că l-am încântat prin textele mele și că ele mișcă plăcut sufletul... prezența ta îmi dă încredere că ceea ce ai remarcat mă face să fiu mult mai atent. te mai aștept, stimă și prietenie, teodor dume, doru emanuel iconar, prezența ta mă intinerește deși ai punctat bine; tristețe, dezamăgire, durere și de ce toate astea? poate am ajunsl a limită și trupul meu(orașul cu o singură biserică),a obosit, nu mai luminează ca în alte dăți și e foarte dureros, doruleț, când ai vrea...și nu poți... în completare citește răspunsul dat lui liviu-ioan mureșan. te mai aștept, cu drag, teo | |
| = re; Nuța Crăciun, ioana matei, punctul de răscruce... | Teodor Dume [14.Apr.08 09:45] |
| Nuța Crăciun, da, nuța, ai remarcat bine "pasul timpului" și desigur aici e vorba de pasul timpului din noi. am mers mult prea mult și iată-ne ajunși la capăt. privim, mulțumiți ori nu, vrem să mai facem câte ceva înainte de plecare dincolo...dar constați că nu se mai poate și primele semne apar dureros... mulțumesc de trecere și interpretate te mai aștept, același, teodor dume, ioana matei, trecerea ta mă bucură precum și punctările cu loc de interpretare... ai surprins foarte bine ideea. ai redat-o restrâns dar sugestiv... e o plăcere să te am oaspete în pagina mea stimă, teodor dume, | |