Comentariile membrilor:

 =  Felicitări
Ion Diviza
[04.Apr.08 12:33]
Dacă soțu-i mototol,
Nu mă mir de-așa "cucui":
Portofelul este gol
Ca și căpățâna lui.


P.S.
Felicitări, Laurențiu, pentru prestigiosul Premiu III, obținut la Festivalul Național de Umor "Mărul de Aur" de la Bistrița. Păcat că nu ai fost prezent la Gala Premiilor...
Apropo, în cadrul colocviului organizat în perioada festivalului, epigramele lui Laurențiu Ghiță și Dan Norea au fost apreciate înalt de George Corbu, președintele UER. Subsemnatul a abordat problema promovii epigramei pe internet, în speță pe site-ul www.poezie.ro, participarea mai activă a membrilor UER la aceast proces, descoperirea de noi talente, atragerea lor în activitatea epigramistică națională.
Cu siguranță, ne vom întâlni la unul din festivalurile de epigramă din acest an. Participă și vei (mai) învinge. :)

 =  erată
Ion Diviza
[04.Apr.08 12:34]
promovării

 =  Gol - dar cu carte!..
Mihai Cucereavii
[04.Apr.08 14:00]
Portofelul tău e gol,
Că l-ai cheltuit pe carte.
Iar de-ți procurai pistol -
Aveai, deci, de viață parte.


Laurențiu, la mai mult și la mai mare!

 =  Promovarea epigramei pe INTERNET
Rodean Stefan-Cornel
[04.Apr.08 14:07]
Domnule Ghiță, felicitări sincere și din partea mea!
Felicitări și domnului Diviza pentru problema pe care spune că a supus-o atenției în cadrul festivalului amintit. La un nivel mai mic și eu am promovat, printre epigramiștii sibieni site-ul "www.poezie.ro", dar, din păcate, există o teamă de calculator și de INTERNET!.... (chiar și astăzi, am discutat pe larg despre acest subiect cu două persoane și promit să continui "munca de convingere")
Cu mult respect, Ștefan-Cornel Rodean

 =  In proaspata cunostiinta de cauza.
Laurentiu Ghita
[04.Apr.08 14:37]
Fratilor,
Va multumesc pentru felicitari! Trebuie sa va spun ca habar n-aveam, nimeni de la Bistrita necatadicsind sa ma anunte si pe mine, desi am trimis toate datele de contact.
Realitatea e ca aceste concursuri si festivaluri nu sunt popularizate deloc bine. Am sentimentul ca sunt anuntate intr-un cerc prea restrans si inchis. De unde atunci sa rasara nume noi? Noroc cu relatiile personale cu epigramisti de prima mana care m-au anuntat sa trimit cartea la festival.
Am rugamintea, daca se mai afla ceva, postati. Cu bubele lui, AGONIA face cat de cat ceva in acest sens. Altfel, cine naiba acceseaza "Observatorul de Radauti" sau "Faclia de Beclean" (scuze pentru folosirea nerautacuioasa si la intamplare, a acestor nume)?
Un site al epigramei, un blog, macar, ar ajuta enorm! Nu gasim pe nimeni cu forta si timpul necesar sa se implice?

 =  În consecință
Ioan Jorz
[04.Apr.08 20:27]
În căsnicii nimic nu-i nou,
Se ia juncanul ori vițelul,
(Punându-i-se-n nas inelul),
Pân' la altar devine bou!

Felicitări pentru premiul obținut la "Mărul de aur". Ați ratat ocazia de a-l cunoaște pe amfitrionul Al.Misiuga, baron al Casei Dracula, zis și "tartorul soacrelor", epigramist de primă mărime. S-ar putea face câte ceva în direcția difuzării regulamentelor pentru concursurile de umor și epigramă. Eu și maestrul Ion Diviza, primim cam toate regulamentele, dar nu întotdeauna în timp util, ținând cont că acest tip de concursuri presupun trimiterea unui număr de epigrame la temele date de organizatori, teme, de cele mai multe ori, imposibil de tratat. Luați legătura cu epigramiștii bucureșteni care se adună la ședințele cenaclului de epigramă "Cincinat Pavelescu". Contact Valerian Lică, redactor șef la revista "Epigrama", [email protected]

 =  Multumesc din nou.
Laurentiu Ghita
[06.Apr.08 09:35]
Ioane,
Sunt deja admis in cenaclu. Problema e ca miercuri, pentru a nu periclita vizita presedintelui Bush, Biblioteca Metropolitana, unde se tin sedintele LUNARE, precum si alte locuri dubioase, au fost inchise. Asa ca voi afla de acest premiu, precum si de viitoarele concursuri, la urmatoarea sedinta, programata in prima miercuri din MAI.
N-ar strica sa mai avem colegi mai tineri din Bucuresti care sa ajunga la aceasta sedinta sau macar sa ne ajute tehnic cu pregatirea unui site sau macar blog. Dl. Corin Bianu era extrem de deschis la acesata idee si chiar m-a intrebat daca nu pot demara acest proiect. Este si problema banilor, e adevarat, dar asa cum toate vedetutele au blogusor, putem gasi o solutie si pentru un cenaclu.
Daca are cineva o propunere, o astept la : [email protected]




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0