| = . | nica mădălina [20.Feb.08 17:09] |
| ce cred eu că face bine acest articol, dincolo de a trata despre un caz al unui artist, este de a repune în discuție, subtil, dar ferm, relațiile dintre diferitele forme de expresie și creație, dintre tipurile de artă, cu amorsarea unor criterii de ierarhizare, firește operațională, nu cu pretenție de adevăr ultim. este posibilă și este de dorit limitarea artistului la o singură formă de artă, așadar specializarea? aici văd axul articolului. sau punctul care permite atitudine atât centrigugă, cât și centripetă. și este picasso exemplar pentru a suține întrebarea de mai sus? cred că până la a răspunde, important rămâne că se regăsește aici o sintetizare a poeticii sale, nu doar a poieticii lui, evidente în pictură. | |
| = . | nica mădălina [20.Feb.08 17:11] |
| eseu, cu scuzele de rigoare. cred că îmi lipseu mai adineaori criteriile de distincție între eseu și articol. | |
| = ... | laurentiu enache [20.Feb.08 18:31] |
| ce frumos, ce frumos, daca lua pseudonimul armando picasso scria la fel de bine ca hose pablo ? ? ipotetic vbind. sau hose armando e pablo picasso ? atunci pablo armando cine e ? hose picasso, evident, pictorul. sau poetul ? am ametit | |
| = ... | laurentiu enache [20.Feb.08 18:33] |
| Polisemia unităților frazelogice, derivând din însăși polisemia formelor, își are casă aici. Topica e forțată peste limite, așa încât regulile sintactice sunt adesea violate. Uneori expresia poetică se restrânge concentric înspre esență, alteori se dispersează într-o gamă de sensuri, nu atât periferice cât derivate. eu sunt mai incet la minte explica-mi si mie ce ai vrut sa spui | |
| = intr/adevar, | Diana Mihai [21.Feb.08 12:44] |
| e evident că Picasso scrie pentru sine, pictează și trăiește exclusiv pentru sine.tocmai de aceea e atat de fascinanta aceasta impletire pictura/versuri si tot de aceea ramanem costernati in fata unei "forme" de nepatruns. Multumim pentru ghidare, Camelia! | |
| = egoismul lui picasso? wtf? | Liliana Onescu [21.Feb.08 23:39] |
| Cred că cei de aici sunt blânzi. Nu e deloc recenzie, articol, eseu. E o chestie total aiurea și nesemnificantă. Sunt probleme în toate sensurile și mai ales opinii eronate, prost selectate mai degrabă. Cum adică doamna Heghedus "Poezia e mai degrabă asumarea stării de urgență dintre nevoia acută de a deversa surplusul de simțire și pictură." ?!. E ridicol. E absurd. "În învălmășeala de cuvinte, greu își găsește loc cititorul. E evident că Picasso scrie pentru sine, pictează și trăiește exclusiv pentru sine. De aici senzația de frig, accentuată desigur cu ajutorul culorii, de stranietate a spațiului în care încerci să intri fără să fi fost chemat." Ați citit ce ați scris? :)) Cred că acest eseu intră la categoria " greu își găsește loc cititorul". "E evident că Picasso scrie pentru sine, pictează și trăiește exclusiv pentru sine." Nu sunt de acord.Pe scurt dacă mă iau după Llosa - în "scrisori către un tânăr romancier" - puteți să aflați de acolo că artistul e un om revoltat, bântuit de lumile pe care le crează. Picasso așadar nu scrie, pictează din egoism, el realizează propriile sale viziuni. E un artist. Nu un egoist. Viziunea sa - ca cea a oricărui geniu- este originală. În fine, nu mai am chef să explic. Ideea e că după o asemenea recemzie/ prezentare a cărții mi-a pierit cheful să cumpăr cartea sau să-l citesc pe picasso. Cred că ar trebui să fiți mult mai atentă ce imbecilități emiteți. :D | |
| = -cer cer cer negru verde verde cer maron cer cer cer- | heghedus camelia [22.Feb.08 10:23] |
| Mădălina, Pui în discuție un subiect fain. Uite, Pierre Francastel zice că noțiunea de Formă nu este rezervată strict artelor plastice. Că forma mai poate fi și muzicală, literară, matematică. Ea “se aplică chiar și unei interpretări generale ale activității spiritului”. “… nu există artă plastică în afara spațiului și gândirea umană, când se exprimă în spațiu, ia neapărat o Formă plastică. Orice semn plastic este prin urmare spațial.” În asta constă, cred, parte din ciudățenia poeziei lui Picasso. În spațialitatea ei și în folosirea instrumentului cuvânt ca și cum ar fi instrument culoare. Poezia sa este o șarada, ca și unele dintre tablouri. Îi sunt cunoscute picturile traversate de litere, ca “elemente ale realității referențiale care iau parte la subiectul tabloului și vin să îi consolideze aspectul concret”. La fel, versurile sale sunt traversate de zugrăvituri contribuind la intensificarea semnificației asociative a elementelor. Așa rezultă realitatea pură concentrată în lucrările sale, care însă nu imită realitatea ambiantă. Această neimitare conferă scrisului aspectul greoi, amețitor. Mai ales că în cazul procedeului de expresie tocmai amintit, lipsește impactul imediat culoare/formă – privitor, care nu solicită neapărat și intelectul. Poezia sa poate fi acuzată de simbolism, de suprarealism dar și de cubism, prin aceea că elementele prezente se combină, așa cum spuneam, în profunzime. Iar dacă în centrul universului său pictural se află omul, acesta din urmă este destul de absent din universul poetic. Trăind în compania poeților, se spune că a descoperit identitatea dintre modurile de exprimare vizuală și verbală. Deh, am cam bătut câmpii. Nu cred că e posibilă limitarea artistului la o singură formă de artă. Unele dintre forme, chiar dacă sunt exersate în plan secundar, ne ajută să-i căutăm mai în lumină personalitatea. Nu văd de ce ar fi de dorit? Cine ne-ar mai măcina creierii și ne-ar mai pune răbdarea la încercare? Glumesc, desigur. Mulțumesc că te-ai oprit. Ce s-ar mai fi întâmplat aici fără comentariul tău? Laurențiu, Adică din calitatea formelor de a avea mai multe sensuri rezultă (aici și subiectiv, cum menționam) evantaiul de sensuri ale cuvântului. Picasso adoră jocul în cuvinte la fel cum adoră jocul cu formele și cu oamenii. Precum zice traducătorul, folosește limba ca și cum ar fi materie. Și cred că puține lucrări sunt mai greu de tradus decât aceste poeme, din cauza discontinuității elementelor și a sărăciei de context. Și eu am amețit. La citire. Și-am mai rămas și fără aer. De asta am și scăpat cumva de obsesia acestui material punându-l aici, cu oarecare doză de curaj și poate obrăznicie, cam neîncheiat și neîncleiat. Mă bucur dacă te-ai simțit mai bine în urma comentariului. Diana, Îți mulțumesc mult, și nu formal, pentru răbdarea parcurgerii și semnul pozitiv. Liliana, De unde ai tras tu concluzia că asta ar fi o recenzie? E o simplă semnalare de apariție editorială și da, un eseu. Adică o scriere de proporții restrânse despre o temă literară, compusă cu mijloace cât de cât originale, fără pretenția că ar fi epuizat problema. Chestia asta scrisă de mine, în sensul în care poartă un mesaj, e totuși semnificantă, ca să rămân în registrul în care îți place să te exprimi. În sensul de inovație nici nu am pretenția, nu am avut-o niciodată, semnificativului în ceea ce scriu. M-am explicat în suficiente comentarii până acum. Adică uite așa, doamnă sau domnișoară Onescu: "Poezia e mai degrabă asumarea stării de urgență dintre nevoia acută de a deversa surplusul de simțire și pictură", vrea să însemne că poezia se află undeva între impulsul de a picta și acțiunea în sine. Datorită vitezei mari și timpului scurt pe care le presupune producerea ei. Picasso nu filtrează nimic din valul de informație și deci simțire, atunci când scrie. Și doamne, a fost un model de egoism. Cu specificarea că geniilor le sunt permise sau trecute cu vederea toate greșelile, începând de la cele gramaticale până la cele morale. Orice artist e un bântuit și un revoltat, altfel nu s-ar numi așa. Ignor ultima afirmație a dvs. și vă aduc la cunoștință că se poate trăi liniștit și fără, sau mai ales fără a-l citi pe Picasso. Cu atât mai mult cu cât poezia lui permite un foarte vast registru de interpretări. Din cauza ambiguității ei cititorul are o libertate deplină a alegerilor de sensuri. Între nimic și aproape tot se poate spune aproape orice despre poemele sale. La ce ne-am mai bate capul? | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [25.Feb.08 13:40] |
| Camelia, interesant acest eseu/comentariu. scris cu nerv, simplitate in expunere, profesionalim. semnul, oricare ar fi el, capata prin culoare si desen valentele unui poem inegalabil. cu atat mai mult cuvantul scris. e sansa a marilor artisti... cu prietenie, p.s. multumesc pentru semn... | |
| = Petruț, | heghedus camelia [26.Feb.08 08:19] |
| Apreciez constanța semnelor tale și mai ales gestul curajos de a te fi oprit aici. Îți mulțumesc mult! | |