| = Versuri pline de înțeles | marius nițov [16.Jan.08 00:20] |
| Ela Victoria Luca. Mai pun o poruncă "să nu te îndrăgostești!" Dar, eu iubesc poezia și am să mă îndrăgostesc! Versuri pline de înțeles și dăruite unei mâini talentate. Cu prietenie, Marius Nițov. | |
| = Ela Victoria Luca, pătrundere adâncă... | Teodor Dume [16.Jan.08 09:08] |
| ...poemul are un înțeles și o pătrundere adâncă, sufletul uman Un poem cu întindere mică dar cu o cuprindere mare, încărcături și adâncuri ascunse în noi cei care uităm și ne uităm, ne rătăcim, ne ascundem, ne pierdem, ne devorăm, ne strivim,ne distrugem, ne dizolvăm, ne absorbim și ne stingem, toate astea conștient sau nu... Da, un revers trist dar foarte adevărat. Doamna ela, poruncile d-voastră întristează pentru că suntem triști,și cred că de la naștere, dar și înseninează, calmează, sunt ca un refuigiu-speranță în care ar fi bine să ne adăpostim. Nu frec cuvinte și nu aduc gratuități dar poemul îmi place, e ușor meditativ, aduce liniștea și speranța. Construcția lui este simplă și accesibilă cititorului... "îmi scutură sângele de duhuri/se culcă în corpul meu primitiv/primește un vis diurn în care/femeile poartă pe coapse poezii/în loc de jartiewre/iar eu râd râd nestăpânit", imagini care lasă loc de pătrundere cititorului. Cu sinceritate, Teodor Dume, | |
| = pentru Ela | Violeta Savu [16.Jan.08 11:23] |
| O poezie care incepe sa fie Poezie inca de la titlu. Strofe in mijlocul carora iti cauti propria regasire. Si un final greu, profund, superb! N-as sti sa spun exact ce anume mi-a placut mai mult, am tot recitit poemul, e intr-adevar deosebit! | |
| = lll | Ecaterina Bargan [16.Jan.08 16:06] |
| prima strofă reprezintă introducerea într-o lume determinată de dinamica interioară și reacție. modestia sinelui plasat cu aproximație în spațiu, necesitatea de căldură / lumină spre care se tinde. împletirea cu undele sonore or corzile tranzitorii în funcție de albedo. strofa 2 păstrează universul recognoscibil numai prin dimensionarea / modelarea formelor, sinklino în rotunjime. definirea indirectă a firii ca parte din scriitură, din fluiditatea timpului ascuns și el în circularitatea simbolistică. timbrul personal nu atît izolat cît camuflat în alte dimensiuni cu vagi accente expresioniste "insule subpământene", însă care susțin imaginea de ansamblu ca filon poetic autentic. strofa 3 - curățire de influențe fără urme de scepticism. alunecă mai mult pe linia grav - obstinată. plus jocul de contrast, dezinhibare și asociații reușite. în sens că este remarcabilă spontanietatea imagistică. poruncile - linii de forță aici. sunt memorabile. titlul - foarte bine ales. | |
| = poruncile carnii, idolii | noemi kronstadt [16.Jan.08 16:18] |
| primele doua versuri-nude, limpezi, reci-foarte aproape de felul in care imi ingadui mie angoasa poetica, iar prima porunca...da, fugi pe lumina, cat inca mai vezi drumul | |
| = poem rotund | Cristina Rusu [16.Jan.08 20:03] |
| imi place mult poemul, toate formele sunt rotunde, alunecoase, dragostea plina in "carne alba". finalul este deosebit, excelenta inspiratie. bia | |
| = . | George Pașa [16.Jan.08 21:33] |
| Mi-a plăcut ultima strofa, în ciuda sentențiozității sale. Iar primul vers al textului mi-a stârnit un zâmbet ironic-admirativ. Nu prea îmi place, în ansamblu, dar poate e numai o chestie de gust. | |
| = Ei, da !!! | ioan lila [16.Jan.08 21:41] |
| îmi rup centura de inocență și îi tatuez definitiv pe epidermă o altă biblie alte porunci | |
| = Să nu/ mă/ stingi... | ILIESCU EMIL [16.Jan.08 22:17] |
| Ela,sper să nu te superi pe un amator în ale poeziei, dar gândește-te, dacă în cele 10 porunci nu ar fi de preferat, pentru ca iubitul să nu încalce nicicând tablele iubirii, să schimbi pronumele din persoana a doua în persoana întâi... să nu/mă/... Cu considerație și...invidie... | |
| = Traumatizat înainte... | Plopeanu Petrache [16.Jan.08 22:17] |
| Recunosc: ierarhizarea a două planuri transcendente în care semnul mascul este absorbit de cel femelă. Primul plan...al ei, mică, rece, nocturnă, non-verbală; al doilea, al lui, coordonat după ceasuri a la Dali, fluide, căutând a la Brussolo, în cărțile de carne, sau cu miros de carne albă. insule subpământene ale ei, el fiind materia acelui pământ care descoperă aceste insule, uneori, alteori le acoperă, ca un ocean de pământ sacru. el scutură sângele ei, are acestă capacitate de a interveni la momentul oportun, alungându-i duhurile, demonii care fac din ea "o vietate foarte mică și rece", temătoare de lumină și sunet; el se culcă în ea, ea primitiva, îmbogățind-o, civilizând-o, silind-o să-i dea visul cu poezia-jartieră. Și-a atins scopul neștiut: este incizat ca tablele legii lui Moise, cu alte porunci, înainte ca dragostea să existe în el, este incizat cu cerneala sacră a dragostei. planurile transcendente, ierarhizate prin ea și el, sacralizate prin puterea ontologică a iubirii, se omogenizează împreună în cele zece porunci. El este alfa iubirii, tablele vii ale legii iubirii... regăsesc în "zece porunci înainte de dragoste. biblia", întreaga ingenuitate înainte de. Traumatizant de profund Cu stimă PP | |
| + greu de tinut poruncile | Bogdan Nicolae Groza [17.Jan.08 06:15] |
| un text cu valente multiple, care atrage prin contrarietate si varietatea trairilor. Inceputul: "sunt o vietate foarte mică și rece" e parca un strigat al unui Iov, constient de propria micime si raceala. Poate de aici si fuga spre " primul comandament de lumina, (furnizoare de caldura) si prin desisuri acustice" (ecouri ce razbat si strabat timpanul pana la exasperare, ca o chemare, ca o trecere peste un alt prag) din strofa a doua e o alta derulare a evenimentelor. acel "el ce nu intelege nimic din toate astea" (adica din nevoia de a fugi spre lumina si de a trece prin desisuri acustice) vrea totul acum si aici, traind cu simturile la maxim fiecare pagina cu miros de carne alba. Insa, "inainte de dragoste" trebuie sa treaca si el printr-o purificare launtrica, printr-o scanare completa, si astfel cele 'zece porunci" il vor face sa inteleaga neintelesul. finalul e unul foarte izbutit si cu subtila profunzime. Le iau pe rand: sa nu/te/ uiti, e cel mai important lucru, "a (te) uita" presupune deja o atrofiere a eului, ceea ce te depersonalizeaza; sa nu /te/ratacesti. A rataci , cu dublu inteles: a te pierde intr-un loc anume sau a /ti pierde mintile. amandoua sunt de evitat. Ratacirea "dorului de duca" e buna doar atunci cand vrei sa te rupi de tot si de toate si sa nu-ti mai pese de nimic. sa nu/te/ascunzi - adica sa fii sincer cu tine insuti, primo, si sa fii la vedere, sa fii pipaibil, simtibil, palpabil, secundo. Ocultarea, oricum ar fi ea, desi denota un mister, inspira si teama, de aceea porunca aceasta e, nu intamplator, a treia, cifra 3 fiind prin excelenta un numar mistic, sacru si... totodata ocult :) sa nu/te/ pierzi - diferita un pic de ratacire, pt ca pierderea inseamna o renuntare la ceva, o rupere definitiva de la un anumit loc, si a te pierde inseamna a fi expus pericolelor. sa nu/te/devorezi - iata o "porunca" interesanta. a te devora pt altul sau pt tine, a-ti mistui mintea cu ganduri devoratoare, inseamna a nu mai fi spontan, caci totul devine parca premeditat sau indelung analizat, si astfel "taierea firului in patru" nu e buna pentru celalalt si nici pentru tine. sa nu/te/strivesti - vatamarea, de orice fel, facuta in mod voit, e condamnabila, te urateste, te face imperfect; sa nu/te/distrugi- o alta latura a strivirii de orice fel, insa mai "in tesut" sa zic asa. Si cati oameni nu sunt distrusi, si ei n-o stiu, si cati oameni se distrug cu stiinta.... sa nu/te/dizolvi- ca altfel devii asimilat dar si asimilabil, edulcorabil su apoi uitabil nici cealalta porunca, complementara cu cea de mai sus, nu trebuie sa o incalcam. sa nu/te/absorbi - inghitirea, absortia, mistuirea egoista, nu face altceva decat sa accentueze sentimentul instrainarii de sine in fine, sa nu/te/ stingi/ are iar multiple intelesuri. sa fii cat de des poti vesel, viu, optimist Nici porunci foarte greu de respectat inainte de dragoste. Insa dupa... frumos text, care merita toata atentia. | |
| = erata | Bogdan Nicolae Groza [17.Jan.08 06:19] |
| niste porunci foarte greu de respectat, in loc de nici porunci... | |
| + părere | Liviu Nanu [17.Jan.08 10:30] |
| Cred că este unul dintre cele mai bune poeme scrise de tine în ultima vreme. Am remarcat: începutul "sunt o vietate foarte mică și rece ascult primul comandament fug pe lumină" (poate pentru că și eu îmi încep multe poezii printr-o autodefiniție) "femeile poartă pe coapse poezii în loc de jartiere" Două sugestii (de fapt nu sînt sugestii, doar viziunea mea) aș înlocui "astea" cu "acestea" din două motive: a) sună mai bine; be) pentru ritm aș lăsa doar 9 porunci, și în felul acesta aș solicita cititorul să o inventeze pe a 10-a, adică să participe la text (în măsura în care citește atent) Citit, plăcut cu scuze pentru deranj al 780-lea cetitor anton | |
| = . | nica mădălina [17.Jan.08 10:39] |
| eu una apreciez îndeosebi tonalitatea de furie mocnită care a ajutat sublimarea și redarea ritmică, decisă din ultimele două strofe. precedate de o liniște a încadrării, ca o atenționare. cum și cheia râsului aceluia, nu ambiguă, ci sursă a unei dihotomii binevenite, dacă nu chiar de revoltă. | |
| = femeile poartă pe coapse poezii | elis ioan [17.Jan.08 13:19] |
| toate poruncile se dau înainte de dragoste, pt că atunci când vine nu vom respecta niciuna. regăsesc aceleași elemente "de lumină" - locuri rotunde, fuga pe lumină, ceasuri lichide, carnea albă, visul diurn, dar tonul e al unei "furii mocnite" cum spunea și mădălina. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [17.Jan.08 17:21] |
Marius, poruncile de aici nu sunt despre a fi sau a nu îndrăgostit, sunt pe alt registru și sunt înainte de orice formă de dragoste. Teodor, din versurile acestea nu ai cum ieși trist, fiindcă porunca este "să nu /te/..." întristezi (dacă aș adăuga), să nu distrugi nimic, să nu accepți mortiferul, nici în tine, nici în celălalt. Pretențioasă mai sunt, nu? Violeta, titlul poate fi vers în sine. Așa am simțit de la o vreme să formulez titlurile, nu știu de e bine sau rău, la modă sau nu, dar am ales după cum îmi este felul. Plăcut sua nu de ceilalți. Ecaterina, prima - e un personaj autodefinit, care se introduce pe sine pentru a-l putea primi pe celălalt, indiferent ce formă capătă, a doua este ca o ascundere, înainte de a primi un celălalt, trebuie să îți re-vezi locusurile, să știi bine ce se poate umple și cum; a treia - e viul, omenescul, matca femininului autoscris, marcant; ultima - poruncile care nu pot fi urmate decât dacă tot ce a fost mai sus poate fi împlinit. Noemi, ce mă bucură este că ai perceput angoasa poetică, mai mutl ca orice. Vezi "the pillow book", în caz că nu ai văzut deja. Bia, rotundurile astea ne redefinesc întotdeauna, măcar să le putem atinge. Pașa, apăi nu știu ce ai cu ansamblul, dar de ți-au plăcut poruncile, e clar că undeva ai dizolvat în tine și restul. Nu, despre gust nu discutăm, desigur. Ioan, greu este să poți dezlega centurile inocenței și aproape imposibil să scrii altă biblie. Dar cien spune că îmi place facilul? Emil, nu, accentul nu este de pus pe "mă" sau pe "te" sau pe "vă". Este pus pe orice ființă, aici important este verbul. De aceea acel /te" între bare, fiindcă poate lipsi sau poate fi înlocuit. Bună invidia asta. Petrache, faină trimiterea la Dali, cumva aproape de fluidul născător de omenesc, de femeie și de bărbat, în care insulele subpământene / subviață încă plutesc. Bună și trimiterea la tablele legii lui Moise, fiindcă ele au fost una din sursele acestei poezii. Cât despre planurile trancendente, no comment, așa este. Bogdan, descifrare necontratoare de poezie, pe registrele de interpretare, în proximitatea gândirii poetice aici existente, explorare și redare, toate bine țesute sub ochii tăi și bine readuse scriptic cititorilor. Fain comentariu, mai vreau așa. Liviu, acolo parcă ai citit prima versiune a poeziei unde aveam "acestea", dar am pus apoi "astea" să mai tai din sobrietate. Iar la ultima poruncă lăsasem așa "să nu /te/...", "ocolind" cumva stingerea/aneantizarea/moartea. însă dacă am promis rescrierea celor 10, apăi am spus-o pe șleau până la urmă. Că doar așa e o poruncă. Mă voi gândi însă la ce variantă rămân. Mădălina, paradoxal este că nu e furie. E altceva mocnit. E o împotrivire la un destin prestabilit, la comandamente care se încalcă, la ditrugerea / violența de orice fel: de sine însuși, de celălalt. Măcar de ar fi fost furia. Râsul cela are multe chei, nuanțe. Elis, așa, pe lumină, cum altfel se fuge? Ca lașii, pe întuneric, pe furiș? Nu, muică, demn, vertical, cu spirit, ferm. Eeee. Cât despre aceste porunci, te mai las să le simți, vei vedea că nu furia le creează, dimpotrivă, liniștea. Mulțumesc frumos tuturor, Ela | |
| = cateva chei | dorin cozan [17.Jan.08 18:11] |
eu vad aici un discurs de autoadulare, construit pe acele prejudecati care i sustin demersul nemarturisit sau neconstient de a plasa limitele unei lumi in care sa se instituie ca centru. un eu in cautarea unui celalalt, in calitatea lui de posedat. e ceea ce se intampla in cele 2 strofe: in prima o autovictimizare in maniera kafkiana (dar care precizeaza aproape involuntar capacitatea eului de a supravietui, tradandu-se), iar in a doua, o obiectualizare a celuilalt, aflat oarecum pe acelasi drum (poate mai putin constient) de servire-cucerire. in ambele, din cauza unui limbaj ce frecventeaza cliseele (ramanand la nivelul lor, caci referintele culturale nu spun mai mult decat ceea ce stim deja), imi pare ca lipsesc motivele si forta care ar evidentia necesitarea unei asa zise rescrieri a preceptelor fie ele si biblice. ultima strofa propune 10 norme dar, din cauza multiplelor posibilitati de interpretare pe care le ofera, pot trezi indecizia receptorului care va amenda o libertate prea mare intr un univers poetic prea mic - de la supravietuire la suprapoem(?). iar numarul lasa de dorit, ca si continutul lor, putand fi usor schimbabile. pe baza acestei critice constructive (sper), intreb: sa fie pana la urma doar un discurs devorator al unui eu in cautarea sau pierderea lumii sale? sau acapararea unui discurs care inghite orice, de la clisee pana la fundamente poetice? o neputinta de a trece dincolo si de a re-construi un limbaj nou? o simpla nevoie de a se scrie? si de a scrie fara substanta? samd | |
| = Dorin | Ela Victoria Luca [17.Jan.08 18:30] |
| voi plasa la un moment dat totul, inclusiv poezia, pe registrul pe care ai formulat acest comentariu (tu știi foarte bine), ca să te înțeleg îndeajuns de bine, fără să fiu nici pro nici contra, din simplul motiv că, paradoxal, greșești și nu greșești în același timp. iar tu cred că știi asta. autoadularea despre care vorbești este simpla ta proiecție. iau discursul tău ca o sinceritate clar manifestată în fața unui text din masa de texte pe care le citești zilnic (nu doar în mediul virtual). și iau în seamă și întrebările din final, fiindcă ai pus un accent zdravăn pe: neputință, simpla nevoie de a scrie, scriere fără substanță etc. aceasta este părerea ta despre mine ca autor, nu despre text. pesemne că îți pui și tu aceleași întrebări drespre tine ca autor. și despre nevoie/neputințele tale de a depăși toate acestea. cât despre a avea sau nu substanță un text, oho, o luăm agale prin ce se scrie (nu aici pe site) și vom parcurge nenumărate texte fără. indiferent de numele, prestigios au ba, al autorului. mulțam pentru sinceritate, Ela | |
| = Superb | Cojocariu Laurian Cristian [19.Jan.08 20:40] |
| Un text bine conceput, cu inteles si subinteles.O expunere formidabila. Feicitarile mele. | |
| = sincer, cu riscul de cadea in offtopic | Alberto M. Popesco [20.Jan.08 23:13] |
| acest poem sufera de boala (impropriu numita) "poezii albe vorbind stangaci despre sentimente negre". Ela, am citit de 3 ori poemul. ceea ce m-a surprins a fost abordarea total blanda a subiectului. sunt cateva figuri de stil pe care eu personal le-as trimite la atelier. ceea ce m-a derutat a fost versul acesta: "femeile poartă pe coapse poezii"... o exprimare perimata. faptul ca Ahile poarta la centura poezii sau arhanghelul Mihail isi pune poezia in teaca mi se pare anost. in plus tipul caruia ii sunt adresate aceste zece invataminte pare total rupt de realitate daca citeste carti cu miros de carne alba. sfatul meu e sa citeasca bukowski. foarte amical, | |
| = Cristian, Alberto | Ela Victoria Luca [20.Jan.08 23:28] |
| mulțumesc amândurora pentru părere. impresiile unui om sau altuia despre un același text sunt diferite, iar un autor nu are decât să le primească așa cum sunt. Ela | |
| = reguli pentru epidermă | holobaca gheorghe [27.Jan.08 02:06] |
| Poemul tău e-o instituire a unui început fabulos, un florilegiu de reguli ce tatuează epiderma partenerului cu zale din centura inocenței, rotunduri apetisante și coapse cu jartiere lirice. Și când te gândești că nu de nult, stelele erau din cristale de gheață... De fapt, nici nu contează cât durează bucuria, important e că s-a decantat în creație. | |
| = Gheorghe | Ela Victoria Luca [29.Jan.08 18:04] |
| Cred că e o simplă pledoarie pentru puritate și viu, pentru nonviolență și sacru. Dar cumva cu stângăcie și modestie scrisă, pe o epidermă a lumii care poate fi alergică și la dragoste, și la tot, în timpurile acestea. Mulțam. Ela | |