| + bine lucrat | Ela Victoria Luca [08.Jan.08 13:20] |
| da, Leonard, ai început să te iei în serios, ai lucrat pe text, interior-exterior, până când te-ai pliat sau l-ai pliat pe tine-eul-scriitor, încât pot, ca cititor, să simt pulsul scriiturii fără să mă "deruteze" gândirea din spatele ei. și, mai mult, l-ai structurat gradat, semantic, secvențial ca planuri, coerent ca mesaj. ici-colo derapaje fine spre formulări (voit?) naive: "ar putea fi oricare altă zi care durează cât o săptămână cât un an cât o viață un răsărit dimineața", sau câte o scăpare ca "lapte din țâțele luminii" (preaîntâlnit), "căușele palmelor" (firesc), sau o mică neatenție ("că că absolut tot frigul"), un final previzibil (ultimul rând), nu mă (mai) împac (sunt deja saturată de folosirea) cu simbolul &, însă remarc liniatura textului, modul de a-l prelucra intern și grija de a-l transmite cât mai acurat, cumva chiar grija pentru receptarea lui de către lector. Am apreciat și cum ai trecut prin evacuare - internalizare - reconstrucție, prin senzorialul vidat și redefinit, din final, precum și accentul pus pe devorare, la început. Bun, te voi citi mai departe, las semn când ceva îmi spune că este esențial. Ela | |
| = multumesc Ela | Leonard Ancuta [08.Jan.08 13:45] |
| ma bucur ca tecstul meu se recepteaza exact asa cu mi-am dorit, ceea ce inseamna ca cel putin odata am reusit sa fac ceva bun. e adevarat unele din exprimari sunt voite, chiar am stat sa ma gandesc la formularea cu tatele luminii, insa pana la urma am decis ca merita pentru mesaj fiindca mai incolo revin asupra ingurgitarii luminoase. in ce priveste neatentia ca ca o sa o corectez chiar acum. o zi buna in continuare si La multi ani! | |
| = ce fain | Ecaterina Bargan [08.Jan.08 15:07] |
| din start încerci caracterul transfigurării imaginilor concretizate înspre sine. fixezi decorul ce treptat se va combina cu fiecare obiect. transcedere înspre suprafață/exterior, spre accentul aprins - floarea,. transformarea însă nu se oprește aici, din contra, își mărește dinamica, intensitatea, ritmul - răsucind planurile. înflorește/se resoarbe concentrînd atenția, pînă la urmă, asupra cuvîntului. rotind elementele din plan secund în jurul unor realii legate cu trup și suflet. revii în prezent, aduci aer confesiv apelînd și pledînd pentru delimitarea timpului și simultan racordajul viață/moarte. tensiunea, riscul, întunecarea spontană. de parcă ne-am grămădi cu toții în ungherul filmului de groază așteptînd ziua fatală. spațiu cald - spațiu rece. confuzia între interior/exterior, imposibilul aparent, nu numai paradoxal. trimite fiori, senzație de destrămare etapizată. combinația reușită a trei anotimpuri în a reda o stare. adică și lacrimi (toamna), statornicie versus amintirea practic înghețată (iarna), căldura plăcut pătrunzătoare (vara). drept cauzalitate a scurgerii în trecut, anterior proiectate, vine inversarea acelor de ceasornic, garadație crescătoare spre început. necesitatea de căldură. imposibilitatea de a o lua din lucrurile din jur. suprasaturația semenilor cu ceea ce îi lipsește personajului. dezechilibru ce aduce neordinarul spărgînd liniaritatea. în final, pozitiv remarc contrastul evident eu/lume/ambient. plăcută libertatea textului și mai ales exprimarea, cum ai legat, cum ai construit. și puterea ei de a reda starea dincolo de cuvînt, înspre simțire. | |
| = Poezie, armăsar de rasă | Plopeanu Petrache [08.Jan.08 21:15] |
| Leonard, deși scrii despre polul frigului această poezie arde.Arde prin ciuperca atomică, prin lumânare, prin cuibul de "rândunică", fiert, infuzat, băut, arde ca o boabă de fasole uitată pe aragaz, dar mai presus totul arde și se omogenizează prin vălmășagul anotimpurilor atât de fierbinți în amintirea ta, deci în prezentul tău.Nu este o poezie despre polul frigului ci despre rugul arderii...motivul... Felicitări pentru ținerea fermă în mâini a dărlogilor acestei poezii care sare ca un armăsar de rasă Cu prietenie PP | |
| = leonard | Cristina Sirion [08.Jan.08 21:20] |
| Am inceput sa citesc (recunosc) cu indoiala, gandeam "o sa fie stufos", ma pierdusem in forma cu o superficialitate de care mi-e absolut jena si ma gandeam cum voi face sa indulcesc comentariul. Nu e cazul, mi-a placut mult. E pezie cu estetica fara prejudecati, sunt nenumarate metafore care m-au facut sa tresar pur si simplu. Singura care mi s-a parut ca ar fi putut lipsi a fost "morții din cimitire au ieșit la plajă", dar apoi am vazut "lumea de ciocolata neagra", cumva are ceva crud si atat de plastic incat n-as renunta la ea pentru nimic in lume. E genul de poezie pe care e pacat s-o diseci, are o armonie fantastica citita dintr-o rasuflare. Nu i se potrivesc defel calificative de tipul "frumoasa", mi se pare ca o esenta pe care o prinzi intr-un moment de gratie. Reverenta. | |
| = . | nica mădălina [09.Jan.08 10:28] |
| renunțarea asta la teribil (deloc artificial oricum, dar abundent în alte texte), cum și grija pentru structurare (care nu fură din zvâc și nici din sinceritate, nu în sens biografic sau confesiv), pieptănarea de șiretlicuri (chit că se păstrează semnele acelea), cam asta pot spune pe moment că remarc. și coagulează - la nivel intern, firește, cum dărâmă pereții dintre text și cititor. | |
| = o strofa care face cit zece texte. | Catalin Pavel [13.Jan.08 10:40] |
| prima strofa ridica nivelu prea sus si restu textului nu se mai tine dupa ea, cu exceptia genialo-sarjatului (care zici ca-i scos din Torgny Lindgren) ceai de cearsafuri. C. | |
| = dragii mei | Leonard Ancuta [14.Jan.08 14:03] |
| atentia voastra pentru acest tecst inseamna o si mai mare onoare pentru mine. va multumesc cu plecaciune pentru semnele lasate, fiti fara grija am pus langa inima fiecare cuvintel. va astept cu drag ori de cate ori aveti placerea! | |