| = Marius Nițov... | Teodor Dume [01.Jan.08 20:11] |
| disperarea "din pericolul împietririi", vine odată cu împăcarea, "de aceea nu se mai sfârșește lumea/ nu mai vine apocalipsa/ pe pielea mea e scris/ salvează-te singur" Câtă liniște aduce această împăcare de a fi făcut totul, clădind siguranța," nu mai vine apocalipsa".Și iată o stare real trăită,"am uitat să trăiesc în trup". Frumos poem creat de stări într-o liniște stranie. Cu sinceritate, Teodor Dume | |
| = Răspuns lui Teodor: salvarea stă în înțelegerea noastră... | marius nițov [01.Jan.08 21:43] |
| Răspuns lui Teodor: salvarea stă în înțelegerea noastră de a ne feri de împietrire, în versurile mele "salvează-te singur!" e un îndemn al lui Dumnezeu, nu în sensul că m-a părăsit... cuvintele lui au crescut în mine! Mulțumesc pentru că mă citești și ești unul din cei puțini care simt mai departe de un orgoliu supradimensionat. | |
| = de când îmi duc crucea am crescut | Laura Șoltuzu [01.Jan.08 23:12] |
| Versurile tale sunt alungiri ale spiritualului, dezgolite de pământ. Îmi place că tu nu separi pământul din noi de spiritual, pentru că ar fi nedrept oarecum. Nu vreau să fac o teorie a iconografiei, însă acum îmi dau seama ce mă deranjează la icoană... despărțirea și canonizarea spiritualului de trupul nostru sau de cel umanul a lui Hristos. De când îmi duc crucea am crescut. Asta e soluția unei adevărate înțelegeri! Nu depărtarea de lume sau izolarea, nu încercarea zadarnică de a crea 2 dimensiuni. Ele trăiesc împreuna în înțelegerea crucii. Marius chiar m-ai luminat! | |
| = Marius | Cornel Ștefan Ghica [01.Jan.08 23:59] |
| interesantă "viziunea" psalmului tău, interpretarea, întru salvare, pe care încerci s-o dai acestei lumi în care trăiești și din care trăiești. am remarcat începutul bun, cu acel "salvează-te singur / în mersul pe ruinele lumii / există pericolul împietririi". pe parcurs, poezia devine previzibilă, diluându-și esența poetică, nu și ideea primă. sfârșitul pare să recupereze terenul pierdut și revine cu acel "de aceea nu se mai sfârșește lumea / nu mai vine apocalipsa / pe pielea mea e scris / salvează-te singur". fain. cu stimă, Cornel Ștefan Ghica | |
| = ... | Ecaterina Bargan [02.Jan.08 23:36] |
| Marius, este prima dată cînd mă opresc la tine în pagină. Mă văd nevoită să recunosc faptul că aici ai privit adînc în ceea ce ești lăsînd emoțiile să curgă în defulare artistică. Introspectiv, lucid și totodată cu aer divin. Ultimul atribut aș spune că-i caracteristic mai multor texte de-ale tale fiindcă tu adesea axezi întregul în jurul conceptului dumnezeu, divinitate, om. Desprind ideea că singuri ne construim destinul și sunt totalmente de acord cu această idee. Place că dai viață cuvintelor. Le îngheți și le topești în plină devorare sau dăruire. Oricum ar fi le simt adînc imprimate în tine. De aici am să fac o remarcă doar. Expresia "pe mine stau" eu aș scris-o "în mine stau" și aș evita formularea "s-au înălțat mai înalte decît...", dar alegerea îți aparține în aceeași măsură ca și poezia dată. Tu știi mai bine ce ai vrut să spui. Primește sincerile male aprecieri pentru acest poem. Să ai multă inspirație! | |
| = am avut privilegiul să-l descopăr pe Dumnezeu... | marius nițov [03.Jan.08 13:08] |
| Răspuns lui Laura, Cornel, Ecaterina: Trecerea voastră prin pagina mea de viață mă bucură, încerc să scriu ce simt, cuvintele îmi exprimă foarte bine starea sufletească. Eu în viața mea am avut privilegiul să-l descopăr pe Dumnezeu, în toate încercările mi-a fost aproape...poezia mea s-a născut din dialogul meu cu El, eu-tu cum scria Martin Buber în cartea cu același titlu. | |