| = semn de poem | Ioan-Mircea Popovici [01.Jan.08 21:51] |
| Nu-i putin lucru sa faci o pictura cu simturile nevizuale si cuvintele. Si-i muzicala atingerea la doua maini a dimensiunilor de dinlauntru si inafara, ale cerului si-ale pamantului. O insumare dureroasa, ca o insurubare intre scartaitul zapezii sub pasul incaltat si fulgul din aer. O insumare si-o asumare in propria fiinta. Poeta se simte in toate fragmentele, si-n intreaga structura. Balansul intre gol si plin, intre darurile sarbatorii si vidul care sta sa se prabuseasca... las loc unei analize complete intr-un. Eu las doar un semn. Iata fragmentul poem, cu durerea de care ziceam: fiecare scîrțîit în omătul solidificat îl simțeam ca pe un fior fin însă dureros înăuntru. de parcă cerul mi-ar fixa orice mișcare drept una ce ar schimba destinul. de parcă i-aș ponegri sufletul lui reîncarnat pe pămînt, cu fiecare pas apăsat. de parcă am fost și eu cîndva fulg. | |
| = Părere | George Pașa [01.Jan.08 22:55] |
| Am observat că ai schimbat încadrarea textului de la personale la proză și e bine ce ai făcut. E-adevărat, e o proză lirică, tu rămânând poetă și aici, cu remarca amicul Ioan, care a spus unele lucruri ce ar face inutile remarcile mele. Descriptivul place ochiului și sufletului, dar nu scapă în unele locuri de privirea necruțătoare a criticului. Nu-ți cer să schimbi, dar aș dori să fii mai atentă altădată la influențe. Mă refer aici la două construcții pe care le-am mai întâlnit undeva într-o formă apropiată: "o forță stranie mă chema afară", " ca niște promisiuni demult uitate". Sigur, interferențele sunt oricând posibile în cazul oricărui creator. Poate e totuși prea romanțioasă proza aceasta, motivul ar fi lirismul ei pronunțat. | |
| = :) | Carmen-Manuela Macelaru [02.Jan.08 07:15] |
| mi-a placut f mult soldatii cu ranile-scorburi. mcm | |
| = Ioan, Pașa, Carmen | Ecaterina Bargan [02.Jan.08 09:56] |
| A fost o personală, a fost proză și iată că din pădure am ales fulgul lui yannelis. Varianta finală e poezie, să nu o așteptați și pe la eseu sau în altă parte :)) Nu renunț nici la ritualul de a răspunde fiecăruia în parte. Ioan, tu ai simțit bine durerea din scîrțîitul zăpezii. Da, pasul încălțat și fulgul dezgolit. Mă simt onorată că ai văzut însumarea, asumarea și mai ales "poeta" din mine. Pașa, trecerile tale ca de obicei sunt obiective și mă bucur că este cineva care îmi atenționează și punctele slabe. "Interferențele" astea rămîn cumva în subconștient la citire. Cît despre lirism, chiar nu pot face nimic cu mine. Aceleași mulțumiri pentru "poetă". Carmen, da, acea imagine îmi place și mie mai mult. În varianta "proză" era descrisă mai amănunțit. Vă mulțumesc. | |
| = Urme deșarte | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Eu am rezonat la teama de a nu lăsa în zăpada virgină urme deșarte.Temerea aceasta mi s-a părut de un dramatism fin. Altfel poezia îmi pare un întreg. | |
| = Victor | Ecaterina Bargan [02.Jan.08 13:53] |
| Da, fiecare pas e o ruptură din sine. De aici și dramatismul. Mulțumesc pentru "întreg". | |
| = ... | Camelia Silea [03.Jan.08 22:20] |
| Remarc finalul fiecare scîrțîit de pas un fior fin dureros înlăuntru ca un strigăt-ecou: cîndva am fost și eu un fulg Mi se pare interesantă această reiterare a unei experiențe dintr-un alt punct de vedere, acela al contopirii cu universul, fiind o parte din el. Cami | |
| = Camelia | Ecaterina Bargan [05.Jan.08 10:52] |
| Aș schimba în comul tău un cuvînt doar "devenind o parte din el". Da este și ecoul prin zicere/rezicere/rescriere a universului ca altar al sinelui. Mulțumesc. | |