| = . | nica mădălina [13.Nov.07 00:12] |
| se merge pe aceeași construcție ca în precedentul. o linie sau poate doar o stare, cert e că au ritm. un explicativ ca o pauzare în timpul fugii. ideea nu se ramifică, își tentează epuizarea. și asta ține în lectură. | |
| = stari. linii. planuri, intrepatrundere. | Claudia Radu [13.Nov.07 01:16] |
| madalina, in "cutremurul" de ieri a fost o stare, da. aici e mai mult. dar e aceeasi linie. acelasi construct. care-mi iese usor si poate voi mai ramane in el. poate nu. personal ma prefer lalaita si un pic mai in concret. asta iese greu. e nevoie de o stare speciala, dai drumul si ele tasnesc pur si simplu, nu e nevoie sa lucrezi nimic sau aproape nimic. si textul de acum, si cel anterior au fost "lucrate". ori eu vreau sa pocnesc. multumesc pentru vaz :) | |
| = am si eu o problema cu textul asta | Claudia Radu [13.Nov.07 17:22] |
| pot sa-l propun pentru recomandare? e al meu (desigur), dar in ultrasubiectiva mea parere cred ca merita! | |
| = Claudia | Leonard Ancuta [13.Nov.07 17:36] |
| mai bine sa mizezi pe modestie. e un tecst bun, are pasaje excelente, de ex intreaga strofa 2, strofa trei fara mic dejun. degaja suplete a gandirii si superioritate pe care ar trebui sa ti-o asumi. dar cumva mai putin perceptibil. oricum, votez cu tine :) | |
| = leonard, | Claudia Radu [13.Nov.07 17:45] |
| multumesc pentru sinceritate. mi-a mai zis cineva acum cativa minuti ca prin comentariul meu umbresc cumva sobrietatea textului. nu a fost insa un gest fortat sau mai stiu e ce nebunie. a fost sinceritate si la mine. modesta nu prea sunt, din pacate. ma bucur ca tie ti-a placut. :) | |
| = * | mihai zabet [13.Nov.07 18:23] |
| imi place textul chiar imi place cum sub piele este mereu loc fiecare fasie desprinsa e un mic dejun | |
| = mihai, | Claudia Radu [13.Nov.07 20:57] |
| era sa-ti zic pofta buna :)) multumesc pentru trecere. placerea e de partea mea. si breakfast-ul desigur :) | |
| + parere | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| daca nu am avut o interventie precedenta pe text, a fost din cauza ultimei strofe as fi vrut sa fie putin altfel. am senzatia ca primele 2 strofe se leaga foarte bine, si se completeaza de asemenea. ce imi mai place e ca nu renunti la artificiile vizuale. ma refer la pamantul/oamenii/pocnesc/sub care merg citite vertical. sau ramanand titluri de sine statatoare. nu stiu exact cum ai scris dar merg si ca 2 texte de sine statatoare primele. cred ca asta mi-a placut cel mai mult, e un fel de puzzle cu 2-3 imagini. a doua strofa e mai puternica decat prima, si mult mai sugestiva si finalul face tot. | |
| = claudiu, | Claudia Radu [14.Nov.07 00:56] |
| uite cum am construit: in 1 sunt eu - intacta, e si un inceput acolo, un refuz al emotiei ca legatura cu lumea ("nimic din afara"), in 2 e relatia mea cu lumea/oamenii/prietenii, in 3 e umplerea si golirea totodata. e inchis. nu pot exista separat. sau da. dar spun alta poveste. asta asa, sa (ma) explic, pe scurt spus, insuficient adica, sunt mai multe luate in calcul :) multumesc ca ma incurajezi sa nu renunt la "artificiile vizuale". aaa si ma bucur ca ai vazut citirea - vertical. incoruptibil adica. multumesc pentru steluta. | |
| + reanimare | Bogdan Nicolae Groza [14.Nov.07 01:08] |
| versuri vii, dureroase, puternice, care inabusa parca sufletul. "pamantul care tiuie rostogolit in urechi" superba imagine. Din toata vanzoleala lumii nu se mai aude nimic altceva decat un tiuit enervant, agasant, obsedant. Intreaga strofa e deosebita. "e cineva langa mine. o alta piele. nimic din afara" pielea de rezerva, intrinseca, alterego-ul cu multiplele lui personalitati. poate de aici si tremurarea sternului, reprimarea, zguduirea, sfaramarea ,chircirea, (toate imagini dure, puternice) care parca induce senzatia de durere numai citind. strofa a doua se refera altor entitati: oamenii. daca in prima pamantul tiuia in ureche, de data asta oamenii "intrand in mine ca intr-o sectie de ortopedie" isi lasa "durerile lor" si vor sa renasca altfel, "așteaptand un fel de terapie gipsată, o sudare" cu cel care le face "operatia". de aceea se cos ochi, nari, buze, palme, adica simturile omului, punandu-i pe acestia in postura imobilitatii incipiente, cea a starii de dinainte de nastere, parca sunt niste fetusi. Tipatul autoarei are rolul de a le reactiva simturile, nuami asa "reanimarea' este reusita. In fine, ultimul tablou prezentat aci e unul epidermic. "Sub piele e mereu loc", un loc embrionar de unde noii 'pacienti' "își vâră unghiile își vâră mâinile picioarele se bagă cu totul sub piele sunt țeste care se împung. într-o zi o să iasă din mine. fiecare își închipuie că e un alt eu" de unde si consecinta. Pocnirea pielii, care nesuportand atatea personalitati expandeaza. Un text pe cat de profund pe atat de bine realizat ca forma si stil. | |
| = re-rapunsuri | Claudia Radu [14.Nov.07 15:33] |
| Claudiu, am modificat ceva la forma poemului, pentru a usura citirea pe verticala si pentru ca asa a si fost initial (cu "under", doar ca nu parantezasem). Bogdan, multumesc pentru receptare si pentru steluta. mi-a placut ca ai vazut coaserea/anestezierea simturilor. si "fetusii" -"procesul" incepe prima parte, de la acele "degete chircite", continuat in strofa 2 cu "ii vad ghemuinde-se" - e o re-nastere. altfel. | |
| = erata | Claudia Radu [14.Nov.07 15:34] |
| "ii vad ghemuidu-se" | |