| = lasciate ogni speranza oder nicht? | Catalin Pavel [12.Nov.07 12:31] |
| poate o sa va bucurati aflind ca mi-a placut mult, insa poate ca va suparati daca va spun ca mi se pare mult mai bun decit restul textelor pe care vi le-am citit. este incintator sa vezi ca cineva despre care credeai ca "nu scrie pe gustul tau" se poate opinti si produce un text minunat. iti pastreaza increderea ca asta se va intimpla cu pamintul pe care traim in general. atmosfera mi se pare din Aznavour: viens voir les comédiens voir les musiciens voir les magiciens... | |
| = Cătălin Pavel, | Nicolae Popa [12.Nov.07 14:25] |
| Poate că am să te dezamăgesc, însă trebuie să recunosc, virgulă, că și mie îmi place acest ultim text al meu mai mult decît celelalte. Se pare că am reușit să ies puțin de pe „orbita unui discurs voit personal”, cum l-a botezat cineva. Adevărat, poate fi și o coincidență faptul că s-a întîmplat să fie și pe „gustul tău”. Oricum și pe coincidențe se poate construi cîte ceva, încît îmi vine să scriu direct pe cer: Din opinteală-n opinteală spre revoluția finală! Mulțam de tregere&ochi vigilent. | |
| = semn | Vasile Mihalache [12.Nov.07 15:39] |
| Poem frumos, atins de melancolii răvășitoare.Atât că uneori spune mai mult decât sugerează.Final de excepție, trompeta sfeșnic răsucit și înodat de vânt este picturală.Original în asumarea peisajului rural contemporan. Remarca amară a omului lovit, veselia niciodată nu-i a bine, te așează cu picioarele pe pământ. Aș citi un volum de astfele de poeme. baftă în culegerea subiectelor! | |
| = Subiectul subiectelor | Nicolae Popa [12.Nov.07 16:01] |
| Vasile, Urarea ta din finalul comm-ului chiar m-a dat gata. Pe bune. Vorba e că nu m-am gîndit niciodată în mod special la ceea ce numești tu "culegerea subiectelor". Subiectele ne vin așa cum ne vin, îmi ziceam, de pe unde ne vin, iar cînd se întîmplă să mai avem și BAFTÃ și ni se nimerește cîte unul trăsnet, ne simțim saltați de-o șchioapă de jos! În continuare sper să fiu tot mai cu ochii în patru și norocul să se țină cu mai multă încredere de mine. Mulțam pentru semn! | |
| = cu sunet | Radmila Popovici [12.Nov.07 16:46] |
| Presimt că e scris dintr-o răsuflare, schiță fiind amintirea - bun și uneori blestemat dar. Nu, nu voi spune ce "melodie" am auzit și nu voi spune că nu am mai citit texte cu un substrat atât de răscolitor la tine. Spun doar că mă duc de aici cu sunet, cu mult, mult sunet... (trompeta se reflectă + clarinetistul) | |
| = "cu ambele mîini, cu ambele mînici" | Claudia Radu [12.Nov.07 16:57] |
| un poem care in mine a lasat tristetea intrega a "amintirii", faptul ca am vazut cadru cu cadru in cel mai intim detaliu (ca mesajul a fost receptionat) se datoreaza probabil si faptului ca ma regasesc in el, pe undeva. imagini reusite (cel mai mult mi-au placut dezlegarea/legarea viei/mamei si haina atarnata in gardul de sarma). si niciun sunet intr-adevar... mai sunt lungiri(imi) de text, e perfectibil, desigur. daca ar fi sa spun doar starea pe care am avut-o citind, zic: zburlit par pe maini. gol. fara sunet. | |
| = super-poet | Tamara Zub [12.Nov.07 17:55] |
| Vă rog, recomnadați acest text. Doar un ochi de superpoet vede așa ceva: o mamă încolăcită de vița de vie ca să n-o ia vântul, un tată din care a rămas o haină pe gard, o haină vie, și rochiile surorii îmbrățișându-se în camera rece. Muzicanții suflând disperați în tromboane, și muzica străpungând pământul. Un text zguduitor, scris cu mare artă. | |
| = RADMILA, Claudia, Tamara, | Nicolae Popa [12.Nov.07 19:42] |
| RADMILA, Ceea ce numești tu „blestemat dar” ne cam paște pe toți cei de aici. La un moment dat devenim captivii evenimentelor deja trăite, prezentul și viitorul contînd mai puțin. Melodia auzită de tune contează f.mult pentru puțenia celor descrise mai sus. Claudia, Deși e un prilej de mulțumire pentru mine că te regăsești în acest text al meu, nu ți-aș dori să te regăsești și în straturile de tristețe și amărăciune care l-au generat. Mulțumesc pentru coparticipare prin lectură! Tamara, Nu prea știu ce să zic. Ai reușit să mă pui într-o situație penibilă. Recomandările nu pot fi un semn de apreciere în sine. Simt libertatea de a crea în acest atelier poezie.ro mai ales prin textele nerecomendate, fiindcă eu oricum revin la text și, conform regulamentului, în acest caz steluța vișinie dispare. Am și acum două texte la care nu pot reveni doar pentru că mă încăpățînez ca pagina mea să fie însemnate și de steluțe vișinii, deși între timp mi-ai venit niște idei de revizuire care le-ar face și mai bune, după cum, sper, se va vedea în volumul tipărit pe hîrtie. În rest, îți mulțumesc pentru că ești alături de mine atunci cînd vezi și simți ceea ce văd și simt eu. | |
| = Erată: | Nicolae Popa [12.Nov.07 19:46] |
| muțenia nu, Doamne ferește, "puțenia"! mi-au nu "mi-ai"! | |
| = nicolae popa | adelina manea [14.Nov.07 17:47] |
| nicolae, e incredibil acest poem. ai reusit sa faci dintr-un poem un adevarat film. nu schimba nimic pe aici, s anu-ti vina vreo idee, doar corecteaza "clarnetistul" cela (nu-i mare bai, dar asa...sa n-aiba lumea nod de gasit in papura. aici e poezie adevarata! si iti mai multumesc inca o data ca, prin comentariul tau pozitiv, mi-ai scos textul de la "atelier" unde fusese initial trimis. | |
| = clarinetistul | Nicolae Popa [14.Nov.07 22:15] |
| adelina, Tocmai m-ai prins pe o fază oarecum descurajantă. Îți mulțimesc pentru o lectură atît de atentă. Chiar mi-am și zis: dacă a observat că îi lipsește "clarnetului" i-ul înseamnă că m-a citit auzindu-mă! Mulțam! De "pe partea cea mai înclinată a pămîntului"! | |
| = dureros | Gabriela Marieta Secu [22.Nov.07 19:57] |
| viata ca o durere de dincolo de dureri... si m/a durut acest poem... de parca eram mama incalcita in vie, de parca eram sora disparuta de parca eram naratorul ce povestea pe sine de parca eram amintiriele ce vorbeau despre aceste personaje... dureros de vie moartea de aici... Poem cum nu am mai citit de mult... felictari | |
| = Umanizarea golurilor | Nicolae Popa [10.Dec.18 14:27] |
| Gabriela Marieta Secu, M-ai făcut să mă simt de-a dreptul emoționat de felul acesta al tău de a te simți printre ai mei. Țin să precisez, evident și în semn de evocare, că astăzi se împlinesc 9 luni de cînd l-am înmormîntat pe tata, asta după ce cu 10 zile mai înainte plecase la Domnu sora mea. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Uite că poiezia, chiar dacă nu poate lecui toate rănile, umanizează golurile. Îți mulțumesc! | |