| = . | bargan ecaterina [23.Oct.07 22:52] |
| o izolare între oameni arși, porți spre un ceva sau mai bine zis - spre un altceva. cît timp există taina, este mirosul de pîine proaspătă - proteină - viață. urmează încercarea de a-i salva (oamenii în ardere). identitate pierdută în cenușă. treptată dispariție. rămîne numai amprenta numelui undeva suprapus peste altele, ochi închiși, neputință. cădere în muțenie ca într-un sațiu fără cale de ieșire, fără orizonturi deschise. strigă, scrie, respiră. | |
| = cred ca... | Cristina Sirion [24.Oct.07 02:54] |
| singurul lucru care nu mi-a placut a fost titlul. Am inceput sa citesc oarecum reticenta, cu gandul ca voi gasi ceva de genul "aualeu, sufletu' meu" si un gust contrastant de lagar de concentrare. Poezia insa e fina si mi-a placut senzatia de sufocare cu iz bacovian - fara nicio legatura insa cu stilul - identitatile amestecate, trup peste trup la groapa comuna. Nimic sumbru, doar tristetea dezgolirii de unicitate, ca o toamna individuala pe o alee plina de copaci galbeni. | |
| = ... | Mihai Robea [24.Oct.07 22:14] |
| în mare, o poezie reușită. Dar imaginația îmi joacă feste. Mă întreb ce trebuie să fi simțit Nero, inocent de astă dată, privind Roma arzând. Când știa că faptele sale pregătiseră acest incendiu. Mă întreb ce trebuie să fi simțit legiunile Romei privind din afara zidurilor cetatea împuținându-se. Vor fi zărit statuile de aur ale zeilor pierind în flăcări și zorii unei noi religii. Sau poate nu. | |
| = într-adevăr | Gligore Cartianu [24.Oct.07 22:14] |
| foarte bun text. numai că "muțenia" nu sună prea poetic. se poate găsi altceva? | |
| = apa vietii | Rugescu Ioana Adina [25.Oct.07 02:20] |
| Sufocati in cenusa propriilor arderi....amutiti de nepasarea oamenilor-porti prin care trecem fara parca sa-i atingem in vreun fel, singuri intr-un oras in care nu gasim pe nimeni pe aceeasi lungime de unda asteptam sa vina cineva sa ne dea apa vietii! RIA | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [25.Oct.07 12:12] |
| Ecaterina, uneori izolarea apără de pierderea identității. Alteori, necesară e arderea identității pt a re-naște într-un orizont mai deschis. Cristina, da, titlul e nesuferit, la primă citire, cumva derutant și atipic mie. Dar imprimă un sens, care abia în poezie capătă adâncime. Mihai, nu știu ce o fi simțit Nero, dar ici e o "Romă" interioară, oamenii ard în ei. Iar eu, ce am am simțit eu la Roma, tot un fel de arderi. Deși poezia ceasta nu are legătură cu. Gligore, m-am gândit. Las muțenia, chiar despre ea este vorba, cu riscul sonorizării apoetice. Adina, acordajul este dificil uneori, într-un oraș unde nici străzile, nici chipurile nu mai au sens. Cât despre singurătate, arde și ea. Mulțumesc, Ela | |