Comentariile membrilor:

 =  când nu mai ai nevoie de nici un bilet
Maria Prochipiuc
[06.Feb.06 15:05]
Găsesc poemul tău ca reflectarea unei zile aproape triste, a unei zile în care nimic nu a fost la locul lui, acolo unde orizontul se întinde mereu spe sud, undeva între cuvânt și apă nu mai există decât un bilet înfiletat încetul cu încetul…și timpul trece, mereu ninge ca în vremurile bune!

Motto: vine o vreme
la care nici nu se poate muri
spunea un domn înalt
La calul mort, a doua stație de tramvai


vine o vreme când piatra își caută izvorul
pe sub ferestră mă prinzi mereu de mână
aripile s-au aprins candele
desfă-ți părul în vorbe
silabisind cuvintele

vine o vreme când pe fața cerului
cuvintele plâng în ploi torențiale
nu-mi vei înțelege durerea
nici gândul ce se frânge
încet foarte încet
cu grijă

vine o vreme când doar tainicul vis
ninge ca în vremurile bune
și nimeni nu mai bate la ușa deschisă
e doar umbra unei povești
ce coboară peste cântul iubirii

vine o vreme

când biletul este numai
dus

 =  Maria Prochipiuc
Mădălina Maroga
[06.Feb.06 23:17]
Maria,

uneori nu avem nevoie de nici un bilet să mergem înainte, alteori ne uităm prin buzunare să vedem dacă nu cumva am scris ultimul vis pe un bilet de tramvai... cine mai știe...

îți mulțumesc pentru gândul senin și pentru taina păstrată-n vers.

am o rugăminte la tine. am observat că lași poeme în subsolul mai multor texte. nu este rau deloc acest lucru, însă, personal, aș vrea să le văd în pagina ta de autor.
din păcate, nu se poate face comentariu la comentariu...

Madim


 =  șurubul nemțesc și poezis
Petre Moldoveanu
[07.Feb.06 00:25]
Domnul ăla înalt e cumva Charon? Doar el poate să spună uite mortu' nu e mortu'. A doua strofă e brambureală, cuvânt, apă, cuvânt, ultimul, vai de mine. Fisa de 5 nu mi-a picat, dar poate explici mai pe larg cum e cu înșurubatul șurubului. Și vine și finalul în care nu te pot contrazice: corect că mai bine tăceai!

 =  Petre Moldoveanu
Mădălina Maroga
[07.Feb.06 01:17]
dragă Petre,

eu cred că ție îți plac culorile poate chiar una în mod deosebit. să fie roz, să fie mov, poate mai strangi un șurub și îți dai seama mai bine. daca nu, întreaba-l pe Charon ăla al tău că poate știe el ce culori îți plac ție după ora 12 noaptea și, dacă nu te lămurește fugi până la prima stație de tramvai și întreabă o babă dacă știe în cât suntem azi, poate de descuri mai bine după.
amintești de șurubul nemțesc. și mie îmi plac afacerile nemțești. știi cum se spune, într-o afacere unde sunt doi, unul e în plus. nu?!
mai poftește pe la mine că mai am fise. fac rost de unele de o mie ca nu cumva să te îneci cu astea de cinci.
mă bucur că nu mă contrazici în final. este important și pentru tine, "cuvântul și apa". de data asta însă nu știu ce a fost mai important. poate îmi explici. cumva, mortu' sau Charon?

Madim

 =  capcana acoperita de rasete cristaline de copii...
ioana matei
[21.Feb.06 08:36]
fluturele tau se-ntreaba despre cei ce tac : e genial sau e mort?

 =  Ioana Matei
Mădălina Maroga
[05.Mar.06 13:24]
Ioana,

acum am descoperit comentariul tău. l-am văzut și pe cel de la offtopic, chiar și pe cele din pagina ta. văd tot.:)

ce trebuie să înțeleg de aici?
poate ar fi trebuit să-mi spui părerea ta la text.
despre fluturi nu știu ce să zic, poate îi cunoști mai bine...
mulțumesc.

Madim




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !