| = Mi-am pierdut speranta de la rasart la apus si am renascut de la apus la rasarit | Patru George-Adrian [22.Jan.06 08:05] |
| Draga Valeria, Desi e tarziu si trupul e obosit, ochii inrositi de somn nu vor sa se inchida. Intamplarea a facut sa citesc poezia ta. Mi-a placut cum ti-ai imagiant tu aceasta iubire, poate e mai bine ca tine. In lumea mea, noaptea toti vad mai bine, iar carnea devine atat de rece incat pare moarta. Aerul rece si uscat al noptii nu ne mai face sa dorim racoarea ci poate caldura de mult pierduta a unei imbratisari. Tremur si ma gandesc la vremurile trecute, la sunetul pianului de acasa, la caldura pe care o simteam acolo. Degeaba bat acum intr-o claviatura inchipuita, fara corzi nu aud decat sunetul sec al unor degete uscate lovind plasticul, iar sunetele mi se par la fel. Nici o modificare perceptibila, desi lungimea inegala a falangelor mele strambe ar trebui sa moduleze chiar si plasticul acesta in lipsa corzilor care vibrau odinioara. Dragostea mea s-a scurs de mult si nu stiu pe unde. A ramas doar o urma, o rana care sa-mi aduca aminte ca a fost candva aici, in sufletul meu si ca povestea frumoasa pe care mi-am dorit-o s-a oprit la jumatate, ca un cantec neterminat de vioara. Nimeni nu o sa se mai oglindeasca in ochii mei ci va vedea prin ei minciuna si negarea, patimile pe care le-am purtat singur si nu le-am imparit cu nimeni. Daca ceilalti sunt apa eu am devenit ulei, iar daca ceilalti vor fi ulei, eu voi deveni apa. Nu mai putem fi impreuna, nu ne vom contopi niciodata. Voi fi treaz in timp ce tu vei dormi si doar sudoarea rece de frison imi va umezi frntea. Am renuntat demult sa mai lupt pentru ca nu orice razboi se duce pana la sfarsit. Ochii mei nu mai vad rasaritul si nu stiu unde e apusul. Tu nu ma vei putea niciodata iubi de la apus la rasarit. | |
| = Descoperire | Luchi Tenenhaus [22.Jan.06 10:34] |
| "intr-un tarziu vom redescoperi marile adevaruri intotdeauna in doi se framanta lutul patimilor ne vom strange în brate, ne vom contopi vom deveni eusitu pentru o clipa." (citat din text) N-am înțeles ce-ai vrut să spui aici pentru că marele adevăr este ca în iubire nu mai există doi (eu și tu) ci doar unul: "noi". | |
| = ai stofa de poieta | constantinescu nicolae stefanita [22.Jan.06 12:12] |
| Mi-a placu mult poezia ta are in unele secvente o tentnta decenta si in celasi timp placuta de erotism,muzicalitatea relevaa in secventa cant atingerea trupului cu degetele canta precum claviatura umui pian comparatie extraordinara.Nu inteleg insa ce legatura are setea de lupta si razboinica cu iubirea si tocmai asi vrea sa expilici tu asta intrun mesaj timisctre pseuudonmul poietul inrest imi plac.Contnua tot as succes | |
| = Luchi Tenenhaus, | valeria tamas [22.Jan.06 14:03] |
| Asta e sfarsitul cand prin iubire devenim "noi", in timp ce mentinandu-ne eusitu, unul ramane apa altul vantul , unul radacina altul tulpina aparent noi , dar mereu diferiti pentru a ne putea mentine in vibratie."Noi" deja este prea compact pare o manusa mulata pe mana, in timp ce manusa se bucura de aier mana se sufoca, seamna cu un inecat care cauta disperat o gura de aier.Eu sunt pentru eusitu framantand iubirea nu pentru o iubire statuara. | |
| = Patru George-Adrian, | valeria tamas [22.Jan.06 13:43] |
| Barbatii au obiceiul sa cada in aceasta amorteala din care nu stiu sa iasa iar femeile sa devina niste statui visatoare.Ca sa gasesti iubirea demult trecut-au vremurile cand "ea' venea sa-ti cada lin la piept, acu tre sa fii putin mai razboinic si cu armele din dotare sa lupti pentru fericirea ta.Si mortii reusesc sa mai infierbante inimi, dar vii.:)Lasa-mi o adresa de email sa discutam pe tema. | |
| = constantinescu nicolae stefanita, | valeria tamas [22.Jan.06 17:18] |
| Iubirea nu este un copilas care il culci intr-un leagan si-l adormi.Este o lupta continua de a-ti apara si a trai iubirea.Este un razboi care-l duci cu tine insuti de a fi mereu iubit si de a iubi mereu, de a ramane iubirea mereu o flacara vie a carei foc sa-l intetesti cu trecerea timpului.Nu iubesti la o varsta si apoi crezi ca e o apa care curge linistita in vadul ei in mod firesc . Trebuie sa-i spui, trebuie sa dovedesti, trebuie sa apara mereu ceva nou care sa stimuleze iubirea, e un razboi doar ca tehnica e cea a seductiei, vremurile se schimba armele se schimba.:) | |
| = Au, mă doare! | Monica Manolachi [22.Jan.06 21:09] |
| Valeria, găsesc aici un poem insuficient de reflexiv, aș putea spune opac, cel puțin din punctul meu de vedere. “căldura cărnii” este o exprimare prea brută. “trupul” “se înfioară”? ei și? Asta poți întâlni și în cântecele de la radio. Privitul în ochii celuilalt ca într-o oglindă e extrem de uzitat. “ne vom strange în brațe”, “ne vom contopi” sună plictisitor, oricât de mult s-ar miza pe simplitate. “sudoarea curgându-ne pe frunte” nu aduce nimic în plus. Observ totuși că există cititori. Cu indulgență mă opresc la “claviatură”, deși am întâlnit pe site alcătuiri mult mai bune. dă un search numai. “ca și”-ul acela însă strică toată strofa. S-o fi urmărit evitarea cacofoniei, dar nici chiar așa. Nu “ca și” este soluția. E ca și cum ai scrie “dacă virgulă casa asta este a mea”. Cred că este “întotdeauna” în loc de “întotdeuna”, “aer” în loc de “aier”, “un copilaș PE care îl culci”, “un război PE care îl duci”… Rețin doar începutul: “iubeste-ma de la rasarit la apus / niciodata noaptea”. Cele mai multe versuri nu produc decât transpirație și nici un pic de inspirație. | |
| = Monica Manolachi, | valeria tamas [22.Jan.06 22:52] |
| Cred ca poezia este ceva ce izvoreste din interiorul fiecaruia, asa cum bradul ramane brad, iarba, iarba si modul de exprimare al unora ramane ancorat in realitate , in cotidian , adica scriu exact ceea ce simt isi traiesc viata sub coaja lor de cer. Iti multumesc pentru comentarii dar nu inteleg de ce unele expresii sunt perimate ca le-a folosit x sau y, sincer pe mine nu ma intereseaza ce a scris el decat in masura in care il citesc si-mi place sau nu.Observ ca se cauta cu ostentatie nemaivazutul , nemaintalnitul, excentricul, exprimarea in prima auditie.Sincer daca nu ma regasesc in poezie, si este ceva ce ma lasa rece din punct de vedere emotional sau nu rezoneaza cu eul meu ma pot forta sa-mi apara extazul pe chip dar are vre-un rost? Fiecare are felul lui de a privi lumea, altii intr-un mod obisnuit (cazul meu), altii intr-un fel unic,ultrapersonal,ceea ce iar nu-i rau.Eu zic ca fiecare scriem pentru cititorii nostri si avem public destul de cucerit.Imi lasa de multe ori impresia ca a scie un poem de dragoste pare desuet, comun, vazandu-se doar latura transpirabila.Oare? Suntem chiar atat de blazati incat sa uitam ca totusi trairile sunt aceleasi de mii de ani? Iti multumesc inca o data pentru comentarii, pentru greselile pe care le fac uneori si mi le asum, dar lasati oamenii sa-si exprime ceea ce simt cu adevarat si lucrurile in care se regasesc, iar cei care intradevar au un alt mod de abordare mai elitist spre placerea noastra ii cititm si noi, dar sa fim lasati si noi in pace nu tot dadaciti mereu.Ca unii am mai crescut.:) | |