| = Puterea de a nu-ți feri privirea | Laurentiu Nastasa [28.Dec.05 13:12] |
| Mi se pare un text înfășurat pe o linie de forță prea stăpânită [ori prea ascunsă] – parcă nu dă tot ce poate. Aș vrea să remarc o oarecare detașare de mesaj, poezia nu este oferită cititorului ci te dispensezi de ea. Poate este vărsarea unui amar [“povara de a fi” cu tot ce implica ea – “lume de nesabuințe”, “ranchiuna fiecărei clipe”, “anotimpul copilăriei”…] ori poate este căutarea unei consistențe [ “șerpii disoluției… peste povara de a fi”]. Cred însă, cu toată tăria, că indiferent de care demon îți încearcă dezagregarea ființei, acela nu va putea pângări miezul lui “a fi”, miez care – departe de a fi o povară – este sursa forței ce-ți permite detașarea. Acest miez – ultim bastion al ființei consistente – îți este model de intangibilitate și-ți permite să privești în jur cu ochii larg deschiși, adică îți permite să scrii un astfel de poem. Mulțumesc [și – din punctul meu de vedere – felicitări]. | |