Comentariile membrilor:

 =  comentariu pe text
florin bratu
[07.Dec.05 15:43]
deja titlu mă făcea să nu deschid textul sau în cazul în care îl deschideam să citesc doar primul vers ptr. ca apoi să intuiesc totul ușor (fiind evident previzibil) :D. nu e chiar așa, ceea ce nu înseamnă că textul nu are câteva bube după părerea mea. începutul, presupus capabil să țină cititorul, să îl atragă să citească mai departe este unul referențial și nu cred că mai este capabil să mai facă acest lucru.
nici verbul „a muri” nu mă încântă legat de omul ăsta. (din punctul meu de vedere era mai bine să se topească ca o înghețată).
e păcat că nu ai găsit ceva mai mișto de început, ptr. că apoi ideea organicității omului de zăpadă, pe care de asemenea cred că puteai marșa mai mult (chiar cu o ușoară tentă de șoc). bărbăția care apare acolo și transpiră tinde spre șoc, dar felul în care ai spus acest cuvânt denotă că a lipsit curajul de a merge până la capăt. insolațiile de acolo îs prea explicite (de ce nu spui ce s-a întâmplat cu organele interne, oricât ar părea, nici tabu nu mai sunt de la thomas man incoace).
- iși transpira îngrozitor burta (nu cred că e o exprimare fericită reflexivul ăsta)
apoi continui pe aceeași idee, dar tensiunea nu reușește să crească și nu sunt introduse elemente de noutate. elemente precum sirenele acelea sunt introduse puțin artificial în discurs.
finalul da, el schimbă perspectiva interesant și neașteptat (aș face din el un nou ecologism, fără tendință de parodie sau ludic), dar încă mai cred că putea să o facă mai bine tehnic și cu o schimbare de perspectivă mai puțin conotativă , nu știu cum să zic altfel
poem cu pretenții, dar poate fi și mai bun (deocamdată mă încântă ideile lui și structura, poate reușești și mai mult).





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !