| = ... | Radmila Popovici [18.Nov.05 13:56] |
| Părere argumentată și convingătoare. | |
| = dar | Radu Herjeu [18.Nov.05 14:09] |
| Multumesc. Dar mi-as fi dorit sa nu fie asa de convingatoare din prima... aveam ocazia s-o mai argumentez :) | |
| = tot părerea unui om obișnuit | Elia Ghinescu [18.Nov.05 14:45] |
| Compromisul este, în opinia mea, doar o soluție de moment. Faci un compromis o dată. Dacă se repetă acțiunea, obiceiul de a ceda se instalează în suflet ca în casa lui. "O greșeală care se repetă pare o iubire" – parcă Păunescu spunea asta... Facem compromisuri, ne împăcăm cu ideea că am facut-o de dragul altora, de dragul sitiației care trebuia salvată, de dragul nostru înșine chiar. Dar nu cred că se poate face asta la infint. Odată și odată tot iese la iveală adevăratul caracter, adevăratul "adevăr"; și se umple nu paharul, ci găleata. Valorile între ale căror limite ne ducem viața își spun cuvîntul, apar la suprafață. E imposibil sa nu fie așa! Cît despre starea conflictuală permanentă nu cred că există om care să poată trăi 24 de ore din 24 în conflict. Chiar și cu el însuși. Simțim nevoia de înțelegere a lucrurilor înconjurătoare, a gesturilor pe care le facem și a celor cu care suntem întîmplinați de cei cu care interacționăm, a faptelor care ni se întîmplă. Și da, cel mai aprig conflict nu ar trebui să se vadă, căci el ar trebui să se poarte în interior. | |
| = sau | Radu Herjeu [18.Nov.05 14:56] |
| Draga Elia, nu ma opresc decat la versul din Paunescu... Si-mi dau seama, cu tristete, ca nu cred ca sunt multi, sigur nu printre cei care trebuie cititi dupa ce-ai implinit 18 ani, care sa fie in stare sa scrie asa despre iubire. Ei scriu despre sex, frustrari, organe, obsesii... E si asta, probabil, un compromis al oamenilor cu natura lor. Sau al naturii cu umanitatea. | |
| = infundatura compromisurilor | Ioana Veronica Epure [18.Nov.05 15:28] |
| Uneori compromisurile sunt necesare, cei din jur rareori ne permit sa fim cu adevarat liberi, si atunci conflictul cu propria ta persoana pare mai usor decat cel cu societatea. Nu este asa. A te detesta pe tine este mai rau decat sa fii detestat de ceilalti pentru ca refuzi sa iti abandonezi principiile. Si asa incepe un dute-vino intre ei si tine, cand fugi de ei, nu fugi de tine, cand fugi de tine, nu fugi de ei... pana cand ajungi sa nu mai crezi in nimic. Si atunci, ce e de facut?... | |
| = si cand fugi | Radu Herjeu [18.Nov.05 15:34] |
| Da, si cand fugi si de ei si de tine? Atunci ce e de facut? ai dreptate, conflictul cu tine e cel mai greu... de aceea multi il evita, convingandu-se ca nu fac compromisuri ci iau decizii prgamatice... | |
| = Cum ar trebui sa procedam atunci? | Deaconu Gheorghe [18.Nov.05 17:57] |
| Dar daca intr-o situatie conflictuala reconcilierea nu mai este posibila decat in urma unui compromis? | |
| = altceva | Radu Herjeu [18.Nov.05 18:01] |
| Eu vorbesc de compromisurile cu noi insine, nu de negocierea cu ceilalti... Cu tine nu prea poti negocia. sau, daca incepi s-o faci... inseamna ca poti sa nu te opresti niciodata... In cazuri conflictuale cu altii, compromisul e o forma de rezolvare negociabila... | |
| = Sensuri | Luchi Tenenhaus [19.Nov.05 04:30] |
| Încercând să fac un compromis Teamă mi-e că iar m-am compromis Și-am rămas de-atunci om compromis | |
| = Oare...? | Adela Cenghri [10.Mar.06 22:34] |
| Oare compromisul in unele cazuri nu inseamna a evolua? A te maturiza? A intelege ca traim ingraditi in propriile principii si ca se poate renunta? | |