| + într-un bolero fără capăt | Zabet Mihai [02.Nov.05 23:29] |
| Vladimir, poemul tau are o "estetica" transfiguratoare prin constructia unui univers aparte - prin orgoliul apartenentei tale la o casta aflata in dezacord cu o colectivitate triviala. Fictiunile tale evanescente sunt expresii al unor dorinte asediate si compensatii ale unei experiente mature. "apoi vine un tren și încă unul armurile iadului mă cheamă rânjind metalic demoni cu buze cusute îmi șuieră numele într-un bolero fără capăt" Curajoase proximitati de abstractiuni si materii dense pana la opacitate si ocultism configureaza sintaxa realului ajungand sa se identifice celei a frazei poetice in curs de dificila ordonare. cu drag si multa prietenie, mihai | |
| = parere | hose armando pablo [03.Nov.05 01:38] |
| un vers destul de memorabil : -frigul te fecundează- in rest mi se pare un poem ordinar din care din pacate nu pot retine multe, desi in complex un poem simpatic, unul la moment. daca sa ma intrebe cineva maine despre ce a fost, nu imi voi aminti poate mihai isi va aminti :) numai bine | |
| = ravel | Andu Moldovean [03.Nov.05 00:11] |
| Un poem "casant", ai senzatia ca daca insisti cu lectura, se va "sparge" cumva si te va rani la ochi. Nu neaparat o exclamatie de admiratie, dar una de apreciere tot imi smulge... Este scris insa cu prea mult patos, nesustinut din pacate de expresie... parerea mea, ca intotdeauna :-) Bobadil. P.S. Mie nu mi-a placut niciodata bolerolul ala, de cate ori l-am ascultat imi venea sa zic "daca mai repeta o data, arunc (si aici urmeaza mereu alt instrument, functie de evolutia tehnologica virgula careia i-am fost martor): intai radioul cu ochi magic (de obicei ascultam europa libera la sarma cea mai lunga) apoi pick-up-ul (cu cuartz si abia apoi cu diamant, nu?), apoi mag-ul, cass-ul etc... azi calculatorul :-))) sau chiar USB disk-ul pe geam! | |
| = . | ioana barac grigore [03.Nov.05 01:26] |
| Vladimir, este atat de organic si cumva redundant acel "imi infing in ohi", urmat de "imaginile". "ma infasor in singuratate" - explicit si neinteresant. sugestia "bolero" functioneaza numai la nivel de idee. poate ar fi trebuit sa-i gasesti si poeziei un ritm anume. nu stiu ce sa zic. de inima albastra... | |
| = Comentatorilor | Negru Vladimir [03.Nov.05 07:32] |
| Mihai... e natural sa intelegi ca fiecare obiect abstract ce isi gaseste loc intr-un poem de dragoste este cu mult mai dureros decat un sentiment oarecare... e ca si cum in locul ostenilor de pe zidurile cetatii asediate ai aseza papusi de carpa... acestia au sens doar pentru tine, dar tu deja stii adevarul. Multam. Hose... ai ramas in minte cu un vers care din pacate in textul meu se vrea doar un ligament, o punte de trecere intre realitati... e destul de greu sa prinzi ritmul unui poem ca acesta... e despre lucruri pe care probabil tu le vei trai mult mai incolo. Andule... pai asta-i spilul frate... asta e iadul... repetitia suferintei pe alte si alte infinite nivele... chiar matale sa nu te prinzi fratioare? Ioana... de data asta te contrazic... daca citesti cu atentie si ce am scris mai sus vei intelege ca acel bolero exista dar e unul interior... dar cum poti defini organicul care deja nu mai simte decat prin recursul la realitatea care-l "infasoara"... uita-te la mine versurile au sens doar cand le situezi contextual in legatura cu stihurile care-l imprejmuiesc... luate separat sunt moarte. Multumesc pentru citire/comentare. | |
| = votez pentru strofa a doua | silvia caloianu [03.Nov.05 07:56] |
| consider ca e de retinut strofa a doua. prima strofa e...asa si asa: dupa cum incepe seamana cu vreo poezie a Madalinei Maroga, sau cu vreun text de jurnal al meu :D in ultima strofa ma enerveaza la culme ceea ce i-a placut lui Hose; nu imi place expresia "buze batjocorite de absint" (complicat sa explic si de ce); "infasurarea" "in singuratate" e rasuflata pe site... | |
| = da | Lucian Mușet [03.Nov.05 08:07] |
| ma cam doare o "copita" abia scoasa din ghips, probabil o reminiscenta a iadului din mine. purtam cu noi o gramada de potentialitati si posibilitatile in care existenta pune halte ne ofera posibilitatea folosirii lor. mie mi-a placut mult acest poem. P.S. ma gandesc, citind si alte comentarii de la texte, ca poate sunt defect de nu reusesc sa privesc critcoido-literar un text. ma incanta altceva...\ rosinante | |
| = interesant | Narcisa Turony [03.Nov.05 10:37] |
| ,,de când ai plecat păcatele mele se rostogolesc prin aceeași gară pustie am obosit să te caut nici nu mai știu cum arăți ale dracului halte făcute numai pentru plecări și cum mai urlă vântul de parcă și-ar boci pruncii morți fără popă"...eu rețin și prima strofă și culmea e că nu fac nici un efort pentru asta :). Explicită și neinteresantă ca singurătatea însăși, ca pătimirea ei. Glumesc, pentru a contracara în mine unele păreri. Remarc și inserarea metalică, străină și rece, din strofa a doua, menită a sublinia vidul fumegând, interior, firește, dar cotropitor, extinzându-se în toate, din nou firește. ,,mă înfășor în singurătate", vers pe care deși nu ar trebui să îl extrag din context, îl remarc pentru curajul mărturisirii, pentru apăsarea imprimată, pentru sinceritate. Și mă gândeam că haltele de care vorbea Lucian de fapt nu oferă posibilități, tocmai asta e tragic în ele, momesc doar cu o ispită, dar nu oferă un drum, nici măcar un popas. Interesant final, Vladimir, chiar mă gândeam dacă înghețul mai poate avea viitor, însă el dăinuie al dracului, nu? :) | |
| = absintul | Cristina Hasse [03.Nov.05 12:30] |
| Absintul ala, nu stiu de ce, nu cred ca isi are locul aici. Poate in nici-o poezie. Nu imi suna bine. Ma duce cu gandul la bomboanele din buzunar (cum imi spunea mai demult cineva). | |
| = Frigul insingurarii fecundeaza tristetea | razvan rachieriu [03.Nov.05 14:11] |
| Eul este o “gară pustie” prin care “păcatele se rostogolesc “ gonind virtuțile “făcute numai pentru plecări”, căci odată încălcate ies din corp devenind păcate care sunt perene și imanente omului. Vântul urlă “de parcă și-ar boci pruncii” și în durerea lui “rânjesc metalic demoni cu buze cusute”. Când singurătatea este un “putregai” în care ne înfășurăm în lipsă de altceva, frigul însingurării “fecundează” tristețea ai cărei copii se nasc “cu picioare de gheață”. | |
| = inca o parere | Andu Moldovean [03.Nov.05 17:28] |
| Frate, asta cu bolero-ul nu ca m-am prins "din prima" dar am vrut sa mergi mai departe. Suferinta, Vladi, nu se striga ci se suiera. Iar pentru asta nici o "halta doar pentru plecari" si nici un "vant care-si boceste pruncii morti fara popa" nu-i deajuns. (demonul ala suiera, e-adevarat, poate el se apropie cel mai mult, dar boleroul fara capat de dupa el e un fel de puncte puncte care spunand totul nu mai spune deja nimic). De aceea raman la ideea initiala, poemul e casant, vrei sa intelegi ce-ti zic bine, nu, asta e. Cu drag, Bobadil. | |
| = Comentatorilor | Negru Vladimir [04.Nov.05 07:23] |
| Silvia... uite, vezi si tu cat suntem de subiectivi... unuia ii place un vers altul considera ca nu suna bine... ma bucur insa de trecere. Lucian... acum ca te-ai verificat si esti intreg pun pariu ca vei fugi iarasi si nu te va mai vedea lumea :) Straniu procesul acesta al regasirii. Narcisa... ai prins ideea... nu e vorba musai de potentialitatea afirmata cat de lipsa acesteia. Frumos comentariul. Cristina... absintul e facut si din pelin, nu? Razvan... un comentariu in stilul tau, atent la detalii... multumesc. Andrei... cred ca amandoi ne-am dat de ceva vreme doctoratul in treburi din astea care implica suferinta chiar si accidental... asa ca ia discutia noastra ca o polemica intre profesori :) Multumesc pentru cuvintele lasate sub acest text. | |
| = îmi înfig în ochi toate imaginile cu tine râzând | adriana marilena simionescu [04.Nov.05 10:32] |
| am ascuns toate fotografiile cu tine într-un sertar și totuși toamna trece pe stradă cu zâmbetul tău cad frunzele sub pașii îndrăgostiților vezi tu dragul meu tabula rasa nu există decât în teoriile imaginate de filozofi ieri un alt bărbat mi-a cumpărat castane coapte de la taraba din colț dar în pungă foșneau încă amprentele tale un bolero pentru îngeri cu baston și emfizem pulmonar oricum eu încă ascult Ibrahim Ferrer cu el nopțile nu-mi mai par așa lungi nici nu ști dacă mă mai doare sau nu | |
| = erată | adriana marilena simionescu [04.Nov.05 10:34] |
| * nici nu știu | |
| = Vladimir si Adriana Simionescu | ioana barac grigore [04.Nov.05 10:51] |
| Vladimir, sper ca nu te-ai gandit ca iau sintagmele separat. incercam sa-ti spun ca "infig in ochi imaginile" este aproape un pleonasm. plus ca degaja o violenta organica absolut gratuita. incearca sa imaginezi impresia cititorului. ma rog, poate ma insel... Adriana, frumos micul tau poem. am tinut sa-ti spun asta. pune-l la tine. felicitari! | |
| = îmi înfig în ochi toate imaginile cu tine râzând | Ioana Nosta [04.Nov.05 16:42] |
| De multe ori as vrea sa gasesc cuvintele potrivite pt a asterne un semn pe paginile tale, dar niciodata nu reusesc. De data asta imi asum insa riscurile unui comentariu de amator si iti voi spune ca singuratatea si-ar strange si mai tare prinsoarea in jurul tau daca acele imagini "infipte" ar avea chiar si o singura lacrima de-a ei. | |
| = Comentatorilor | Negru Vladimir [07.Nov.05 07:22] |
| Adriana... mi-a placut modul in care ai preluat ideea si te-ai lasat impregnata de dimensiunea ei orgiastica. Ioana... ori vorbim in contratimp ori decalajul acesta aparent se datoreaza diferentei dintre un mod de gandire contemplativ si unul actional... eu zic totusi ca e vorba de diferente de stare in scrierea si citirea acestui poem... nu ma cramponez de o imagine, daca nu-ti place modifica asa cum vrei... dar uite ce-am vrut eu sa sugerez... a infige in ochi imaginile presupune a le "colecta" dintr-un "in afara" si a le re-interioriza... desigur ca actul in sine dezvolta o violenta a tabloului pentru ca gestul de referinta este nefiresc. Ioana... frumos si cuminte intelesul tau... ai dreptate... poate ca plange dar uneori nu mai poti simti asta. Multumesc. | |