| = cu un deget șterg ochiul de geam | Maria Prochipiuc [01.Nov.05 12:09] |
| orice călătorie trebuie începută din burta nopții stelele își fac toaleta în șinele de cale ferată - o imagine deosebită, un început de călătorie spre cine știe unde, acolo în noapte doar umbrele se preumblă, trecătoare suprapuse peste măști a unor iluzii trecătoare și ele precum e viața. se adună chipuri voci gesturi zâmbete le prind în album pun etichete mâzgălite în grabă păstrez lacrimile celor doi copii suspinând după mama lor respirăm în același timp – viața fiecăruia dintre noi un album de imagini, mai mult sau mai puțin pline de culoare, mai mult sau mai puțin curățate de fulgerul lacrimilor ca o jertfă prinsă în suspinul mamei pentru pruncii ei. Zilele precum mersul trenurilor cu poveștile și amintirile lor, uneori pelicula capătă alte nuanțe, dar soarele se va naște în fiecare dimineață în culorile sufletului nostru. A fost poate când din întâmplare ne-am aflat la margine de cuvinte, când dintr-o întâmplare cuvintele au muțit fără a putea să vorbească, a fost poate așa cum ne-am dorit… | |
| = Nostalghia | Florin Hulubei [01.Nov.05 12:24] |
| Un poem de o nostalgie aproape copleșitoare. O călătorie spre o destinație de neatins - de unde venim, unde ne ducem, ce purtăm în noi, amărâți cerșetori de iluzii, cărora hainele ne par prea strâmte? | |
| = Maria, Florin | Dana Stanescu [01.Nov.05 16:13] |
| Da, Maria, acel drum, franturi de imagini, amintiri, prea putine din cate au fost. Ce s-ar fi putut spune fara sa fie de prisos? intamplator sau nu, a fost un drum rotund si implinit. Florin, inainte de toate, ma bucur sa te citesc dupa o pauza destul de mare. Gandurile unei dimineti de sweet november, cum imi place sa ii spun acestei luni. | |
| = . | Costin Tănăsescu [01.Nov.05 16:13] |
| am fost foarte atent si am ajuns la concluzia ca din fiecare vers al acestui poem se poate invata ceva. "stelele isi fac toaleta in sinele de cale ferata" iata un vers pe care eu il consider de o eleganta rar intalnita. o calatorie de noapte prin firea umana si prin exteriorul ei. "cât de străvezii suntem cu toate suprapunerile...", in fata ochilor mi s-a asternut radiografia sufletului, imi place ideea ca oricat ai incerca sa porti masti poti fi "scanat" foarte usor. Este o scriere de o sensibiliate "vadita", de obicei aici gaseam mai multa luciditate, mai mult real... simt o nostalgie camuflata totusi, strangem in albume personale tot ce ni se intampla o viata. imaginea copilariei adusa spre final, ne scapa de orice dubii ca traiesti toamna cu frunzele ei cu tot... despre ultimele versuri nu vreau sa vorbesc. soarele violet poate insemna orice. pe curand, | |
| = dumbrava minunata | Dana Stefan [01.Nov.05 16:41] |
| daca personajul tau ar fi fost bantuit de o nostalgica stare ar fi putut ramane si violetul acela asa bantuit. insa uite, un straniu subiectivism ma impiedica sa nu gandesc la tine cand te citesc. si-atunci altfel e violetul. se duce spre albastru... pentru ca aici, in ciuda aparentei, poemul meditativ e al unei femei cu picioarele foarte bine infipte in tarana, ca sa poata gandul sa haladuiasca din burta noptii spre stele. nu mi-e frica sa ma uit la tine chiar si asa. ca apoi, intrebarile isi asteapta frenetic poezia, atunci cand vin raspunsurile, unul cate unul, eu am mai spus, referitor la Dumbrava aceea Minunata: copacul esti TU, Lizuco.. cu admiratie, Linea | |
| = povestea soarelui violet | Dana Stanescu [01.Nov.05 17:14] |
| ... si a unei fetite cu chibrite. ma urcasem in tren in acea dimineata din intamplare alaturi de o colega pe care o stiam de un an. si am avut o mica revelatie, ma uitam la ea, slabuta, emanand hipersensibilitate prin fiecare gest si cuvant si aveam remuscari. un an intreg am ignorat-o si am ocolit-o fara sa imi dau seama ca e un om singur, departe de ai ei si m-am simtit rea ca nu am fost capabila sa fac un pas spre ea. am vorbit multe si i-am spus ceva ce parea destul de evident: ca o sa fii mereu nefericita tocmai pentru ca iti doresti ceea ce nu poti avea. ca iti doresti totul sa fie perfect cand ... stim ca nu se poate. a incuviintat. 'si te chinui singura' am continuat, 'trebuie sa inveti sa spui Nu si sa nu te lasi calcata in picioare...' dadea din cap si ofta. sa fie timpul pentru un nou 'apprentice'? cateodata iau pe cineva sub aripa mea si il/o cresc. si in timp ce vorbeam, geamurile se aburisera, afara era o ceata usor violeta , copaci fantomatici ramaneau in urma, am sters usor geamul cu degetele intr-un cerc mic... si brusc rasaritul. /vorbesc prea mult :)))/ suntem stravezii, ochi sa vada mai trebuie | |
| = albastru-violet | Dana Stefan [01.Nov.05 18:09] |
| danutzo, vezi? daca TU esti cea cu picioarele infipte bine in tarana, asa cum eu ti-am spus ca eu numai asa te pot privi, atunci spune-i cat poti tu de portocaliu: " mai fata, TU esti Copacul, in Dumbrava ta Minunata!" da, grijeste de ea, pentru ca e prea mult violet.. | |
| = Dana, deosebit | Adina Batîr [01.Nov.05 21:28] |
| Deosebita poezie, Dana. Calatoriile schimba ceva in noi, chiar si pentru moment. Ai pictat emotii, viziuni, culori. De sus, ingerii privesc tablourile impartite. Este minunat faptul ca tu te afli in fiecare, o farama, o pata de tempera tremurand in fiecare obiect. Cred ca iluziile hranesc timpul cu violet... | |
| = părere | Liviu Nanu [01.Nov.05 21:42] |
| Ai creat imagini puternice mai ales la începutul poemului și la final. În versul doi aș pune "cum de-i știu". Mama jeluindu-și bătrînețea însă nu mi-a produs vreo emoție lirică. E un text bun în ansamblu, cu mici imperfecțiuni. Am observat că în general mersul cu trenul este izvor de inspirație. Eu de multe ori scriam versuri pe biletul de tren din lipsă de altceva. Pe cel mare, de la Gara de Nord din București, normal. | |
| = "povestea vieții" | Negru Vladimir [02.Nov.05 07:21] |
| Dana mie nu mi se pare veridic inceputul in masura in care acel "orice" nu lasa spatiu accidentalului ci impune un drum strict determinat, in care libertatea e doar o alta iluzie si atat. Apoi jocul de cuvinte din versurile "nu de voi trebuie să ne ferim noi de noi trebuie să ne ferim noi" mi se pare prea facil, ca si ideea pe care vrei sa o sugerezi. Partea care m-a impresionat este... "pe-o bancă o mamă își jeluiește bătrânețea gonită din casă de fiu cât de străvezii suntem cu toate suprapunerile de haine și măști suntem cerșetori singuratici de iluzii se adună chipuri voci gesturi zâmbete le prind în album pun etichete mâzgălite în grabă"... aici reusesti sa te desprinzi de descriptiv si sa induci senzatii puternice. Pacat insa de violetul acela din final... contextual nu este deloc expresiv, dar poate e doar subiectivismul meu la mijloc. Oricum, un poem de citit. | |
| = ... | Dana Stanescu [02.Nov.05 09:47] |
| Adina, ma faci sa oftez, nu stiu de ce:). Liviu, eu scriu foarte bine in pat. in tren ma enerveaza lumea. E un text personal si descriptiv, nothing stands for anything here. multumesc de citiri | |
| = Multumesc | Dorina Ana Urcan [09.Nov.05 10:00] |
| M-au impresionat profund tuseurile penelului tau aproape fermecat si foarte intelept. Cromatica versurilor ma copleseste. Apreciez comentariul facut versurilor mele, cu atat mai mult cu cat ma simt foarte marunta. | |
| = Dorina Ana | Dana Stanescu [09.Nov.05 17:00] |
| Si eu ma simt la fel de marunta... ma bucur de trecerea ta. Ai fost tare draguta. | |
| = La mulți ani! | Liviu Nanu [24.Nov.05 01:18] |
| La mulți ani Dana! Muzele să-ți stea în preajmă și să-ți toarne în pahar vin de Drăgășani și inspirație. | |
| = Liviu | Dana Stanescu [24.Nov.05 12:53] |
| Multumesc, Liviu, pentru urari si promit sa inchin deseara si pentru tine. | |
| = La mulți ani! | Florin Hulubei [24.Nov.05 14:03] |
| La mulți ani, Bursucel! Poetul renaște de fiecare dată prin fiece vers conceput. Să renaști din ce în ce mai frumos! Cu prietenie! Odin | |
| = Odin | Dana Stanescu [24.Nov.05 20:35] |
| Multumesc de urare si de trecerea ta aici. Si eu sper sa scriu mai bine... | |