| = si-am zis verde cui ma lasi? | carmen mihaela visalon [01.Nov.05 00:32] |
| si-am zis verde, alunel hai ca mai raman nitel cetina cu inima inima cu cetina verzi fi-vor de-a pururea N-am rezistat sa nu cant si eu un pic de verdelui in struna, poate, poate, n-o pleca:) | |
| + dar tu pleci verde din mine imi lasi trupul in ruine | Maria Prochipiuc [01.Nov.05 09:50] |
| si-am zis verde cui ma lasi? toamna-mi bantuie sub pasi cu tot galbenul din ea toamna sapa-n carnea mea si o simt Doamne cum sapa ca un sange ca o apa ca o pasare zaluda imi despoaie piele cruda si tot cerul de matase de-i simt galbenul in oase cum ma sfasie cu ghiara si cu dintii rosii fiara – frumoasă rapsodie de toamnă, să încep cu o propunere, poate ar suna mai bine versul - si o simt Doamne cum sapa aș zice: si o simt Doamne cum mai/mă sapa. Iar la versul: imi despoaie piele cruda; aș propune: imi despoaie pielea cruda. Un poem plin de frumusețea toamnei, de nostalgia clipelor ce au trecut, dar încă le simți cu toată puterea. Oare ar fi prea mult dacă aș numi acest poem o toamnă romanțată? E vocea frunzelor în cădere spre oglinda cerului, e cântecul culorilor așzat pe portativul curcubeului. E transformarea dincolo de legile firii. Frumos te-ai descris poete, în toamna aceasta plină de durerea frumuseților… | |
| = ochii mei ingalbeniti | Ion Nimerencu [01.Nov.05 16:20] |
| Carmen Mihaela Visalon, imi pare bine ca ma citesti si nu ramai indiferenta in fata textelor mele si mai postezi din cand in cand cate un comentariu, macar stiu ca am pe cineva alaturi daca pleaca tot verdele:) Maria Prochipiuc, iti multumesc ca ai trecut pe aici, iti multumesc pentru cuvintele de mai sus, la versul "si o simt Doamne cum sapa" ar fi prea multi "m" si-atunci ar strica usor mersul cursiv si simplist al poeziei (daca este poezie...?!), in schimb la "piele" scapasem "a"-ul, mersi ca mi-ai atras atentia in orice caz si sper sa mai revii cat de curand Va multumesc Cu respect Ion Nimerencu | |
| = galben insirat pe-o ata.. | Dana Stefan [01.Nov.05 17:08] |
| de dragul galbenului, daca verdele lasa. dictionarul de simboluri aminteste ca tot in mijlocul acestor aurarii, a acestor profunzimi de galben isi are cuibul viata vesnica,, pentru ca aceasta culoare este carnea soarelui si a zeilor. prezenta galbenului sub pretextul vesniciei anunta cel de-al doilea aspect simbolic al acestei culori terestre.pamantul roditor. in lumea culorilor, galbenul e cea mai precauta culoare. suspectata de atonie, asociata cu bolile pamantului, cumva, galbenul merita toata consideratia noastra, pana si pentru simplul motiv ca e culoarea impaciuitoare. ea avertizeaza celelalte culori ca razboirile dintre ele, (amestecuri necontrolate) dau griul tern.. poemul tau meditativ se prabuseste in galben, deci nu se putea sa nu-i tin partea si eu acum. verdele?..verdele isi va sti purta vesnic de grija..:) felicitari ioane, m-a atins poemul tau. si grijeste bine de galben.. Linea | |
| = excelent | Calin Constantin [02.Nov.05 05:11] |
| in sfarsit citesc si altceva decat lamentare.:) nu stiu de ce-mi place, acum, de ce-ul m-a depasit | |
| = * | maria balan [02.Nov.05 09:24] |
| dincolo de maiestria compozitiei, poemul-tablou (contemplativ, meditativ si muzical cum este) chiar imbogateste cititorul. un prilej de bucurie pentru limba romana; toamna, verdele si galbenul de aici mi-au amintit de Alexei Mateevici si "Limba noastra", nu intamplator. felicitari si multumiri. | |
| = si la sfarsit nu poti decat sa taci... | Nicoleta Tase [02.Nov.05 09:36] |
| Poate ma insel, dar mie poemul asta imi suna a bocet. Durere sublimata in galbenul toamnei care se reflecta in ochii ingalbeniti de plans. Foarta multa sugestie este aici, si-n toamna care sapa in carne, si in verdele iubitei-sotie care "pleaca". O reusita deplina, prelucrare de mestesugar a unui motiv folcloric. O ploaie de stele (cazatoare) deasupra este tot ce-i lipseste. | |
| = și-am zis ... | Monica Mihaela Pop [02.Nov.05 10:04] |
și pe mine mă frământă arămiu de toamnă frântă și-am zis galben trist sub pași te duci iar și iar ne lași rătăcit pământul plânge cu o lacrimă de sânge că-l îneacă dor de verde și de lumea lui se pierde Cântec de bun rămas toamnei, presărat cu regrete arămii și brumate. Frumos! Îmi amintește de toamnele copilăriei. Cu bine! | |
| = Si-am zis culoare de joc... | Cozmina Ilie-Preotescu [02.Nov.05 22:27] |
| Ti-am citit textul pentru ca vazand titlul m-am dus cu gandul la Nichita Stanescu. Mi-a placut poemul tau, aluneca in jocul pe care il institui. Ritmul lui este aproape unul hipnotic odata ce atunci cand ai intrat in el, poemul curge si nu mai poti iesi din el decat acolo unde iti da drumul, inapoi in ochii ingalbeniti.:) | |
| = de dragoste | Magdalena Popa [08.Nov.05 12:16] |
| daca n-as fi iubit deja toamna, cu siguranta as fi inceput acum... | |
| = multumiri | Ion Nimerencu [10.Nov.05 16:01] |
| Dana, Calin, Maria, Nicoleta, Monica, Cozmina, Magdalena va mai astept cu pareri si va multumesc ca ati trecut pe aici! Cu respect Ion Nimerencu | |