| = actul trei despre femei | Costin Tănăsescu [24.Oct.05 15:14] |
| Cum am mai spus: textul se mentine la un nivel inalt de-alungul celor trei etape. In actul trei,cel pe care-l comentez acum, abordezi un subiect delicat, poate cel mai delicat, femeia... Tu in raport cu femeia. Tu ai un scaun cu trei picioare, ele cu patru, ba Ioana sta turceste... am sesizat diferentele iscusit scoase in evidenta. "(Se simte pe scenă un sentiment de simpatie).", acesta este momentul care m-a incalzit si m-a "introdus" cu adevarat in atmosfera textului, de altfel parantezele sunt bine asezate, apropiind cititorul, facandu-l sa creada ca cel care povesteste, insusi autorul, ii dezvaluieste numai lui, un mic secret. "Femeia nu este un mister..." aici chiar dai dovada de curaj si cred ca ai fost ironic, nicidecum ceea ce urmeaza nu vine in sprijinul afirmatiei tale: "Pentru bărbatul iubit este tot atât de abordabilă pe cât este de inaccesibilă, curvă și virtuoasă în măsura în care ea dorește să se considere când una când alta, cu o alternanță grațioasă și jucăușă... etc", pai de aceea ea chiar este un mister fiind imprevizibila, niciodata la fel, niciodatata imbracand aceleasi "haine". Starile lor le fac imprevizibile. Daa asta ai vrut sa spui si tu, numai ca eu fac pe desteptul ca am inteles, daca am inteles... Un spectacol bine regizat fara indoiala. Elementele acestei scrieri ma fac sa cred asta, de exemplu: "Femeile de pe scaune se ridică toate la unison, își duc scaunele în culise și intră în rândul spectatorilor." Din nou imprevizbil, treci la conditional optativ, "as putea sa o dezbrac"(dar nu, lasati...), "as putea renunta..." dar nu din nou, lasati... "as putea sa..."(pentru Dumnezeu, nu nu nu), de ce toti acesti "nu"? Fiindca Ioana. huiduieli si asteptarea... nu mai conteaza... cu pritenie, | |