| + recomand | Stanica Ilie Viorel [08.Aug.23 22:54] |
| M-am mutat dintr-o chilie în alta de frica demonilor ce mă ispiteau și așa am descoperit că în pustietate toate poartă culoarea întunericului. În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre am acceptat îmbrățisarea morții, cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo sunt mai frumoase petele de lumină. Mi-am separat sufletul de ființă în azurul unei dimineți de primăvară, când fluturii și păsările puneau în scenă un magistral spectacol anual. Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul cu insomniile Universului, aici aș opri poemul sau aș căuta un alt final de ce? finalul destramă originalitatea din text, pare un clișeu aș înlocui și “azurul” cu altceva, mai credibil, mai intens, mai aproape de dimineață sau aș simplu într-o dimineață, sau în miezul dimineții, ori poate într-o dimineață albă… altfel, mi-a plăcut foarte mult poezia | |
| = Da | Ionut Caragea [09.Aug.23 07:45] |
| Poemul nu e rău, chiar dacă tema e riscantă și merge mai mult pe imaginație decât pe lucruri sințite, trăite. Realism sau suorarealism, nu contează, arta nu se ceamponează în stereotipuri, căci și Dante a coborât într-un infern imaginar, așa și tu, autorule, poți urca, pe ax transcendental, către alte-ego-ul metafizic, ce așteaptă contopirea cu ego-ul uman. Finalul, cum bine a observat și Ilie, e cam clișeic. Mă refer la ultimul vers, unde poate fi schimbată a doua jumătate. Eu mă gândeam la o oglindă rece mută, ceva de genul. Oricum, felicitări! | |