Comentariile membrilor:

 =  Ilie
Leonard Ancuta
[28.Jun.23 19:21]
poemul e închegat, are o muzicalitate buna, dar ai si cateva exprimari comune, uzate prea mult în poezie, gen jelitul pietrelor, topitul aripilor sau zborul. altfel un poem despre viata și felul de a-i percepe parcursul.

 =  Interesant text
Dragoș Vișan
[28.Jun.23 20:25]
Și Locki s-a transformat în somon, să sară in amonte, dintr-o cascadă și-un lac nordic. După "Mitologia nordică" de Neil Gaiman.

Îmi place metamorfoza peștelui, eului acvatic crescându-i aripi. Pe "adăpost pentru umbre/ peste o vale seacă" aș fi insistat. În Valul lui Traian e o vale seacă: Valea Seacă.

Prelungire a fostei Văi Carasu. Stricată la construcția Canalului.

În ultima strofă apare și adresarea la persoana a doua, pe lângă discursul la persoana întâi, de păstrat exclusiv. (Nu știam că monologul era și un dialog imaginar)

 =  Leo
Stanica Ilie Viorel
[28.Jun.23 22:41]
Mulțumesc pentru atenționare. Prinde bine.
Nu caut metafora- unica, dar nici nu vreau să dau în banal. Aș fi un prefăcut să nu recunosc.

Cauza clișeelor este, cel mai probabil (pe lângă faptul că nu mi-am propus să le evit) lipsa lecturilor. Poezia, pentru mine, este o stare.
Mi-a zis în 1988, Eugen Evu, după ce mi-a citit niște texte, că ceea ce comentez nu este formal poezie și că poate m-aș exprima mai bine în proză.
Dar eu, catâr, am continuat să prind fluturii cu vârful degetelor, cât să-i simt ai mei, dar să nu-i rănesc.

Voi ține și de poezie cu vârful degetelor… Fluturii nu trebuie puși în insectare.


 =  Dragoș
Stanica Ilie Viorel
[28.Jun.23 22:46]
de ce se aude marea în scoică?

bine ți-a zis, ai fi un bun pamfletar

și totuși, volumul ăla ai decis să nu-l mai publici luând în considerare și ce și-ar fi dorit “nașul”?

cred că l-aș fi publicat în ediție limitată, ca o dedicație.


mulțumesc.

 =  De revizuit textul
George Pașa
[30.Jun.23 17:03]
Ai câteva corecturi de efectuat și aici. Scuzele mele, nu sunt editor, dar dumnealor n-au timp să verifice toate textele, e imposibil. De aceea, ar trebui ca noi înșine să fim mai atenți.
Spre exemplu: în versul al doilea e o inversiune de litere („saclâm”); în primul vers din strofa a treia, virgula și-ar avea locul înainte de „și” adversativ; „că, după ce-ai zburat”, altminteri e virgulă între subiect și predicat.
Ar fi bine să mai revezi și alte texte din urmă, fiindcă am observat, în timp ce le citeam, virgule între predicat și complementul direct sau indirect, între subiect și predicat.
Am spus toate acestea fiindcă văd că ții mult la utilizarea punctuației.

 =  Erată
George Pașa
[30.Jun.23 17:21]
Scuză-mă, n-am fost atent! În versurile la care m-am referit ultima dată, era vorba de virgulă între completiva directă și regenta sa, între ele fiind intercalată o altă subordonată.

 =  le voi verifica
Stanica Ilie Viorel
[30.Jun.23 17:52]
chiar între subiect și predicat? :) m-a luat valul

scriu textele pe alt suport, apoi cu copy-paste aici,
aici le pun în versuri, le “așez”… oricum, totul este perfectibil
chiar cred că sunt scăpări și mai cred ceva: NU am eul în colivie.

mulțumesc pentru observații

te rog, nu ezita să mă atenționezi. textelele trebuie să fie poastate corect (dpdv) literar/gramatical
este un site public și (pt. ei, cititorii) trebuie să existe rigori




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !