| = muntele în cârcă | Carmen Sorescu [26.Oct.19 06:21] |
| Trebuie să remarc că textul de mai sus este unul mai așezat, mai calm, chiar mizam că din puțină nervozitate poate ieși ceva foarte bun. Îmi plac primele două paragrafe, în sensul de fluiditate și coerență. Apoi pentru mine se încurcă și se încarcă în același timp multe elemente de scriere literară, sunt convinsă că îți dai seama, dar ai ales calea asta foarte personală. Mi-ar fi plăcut pe viitor să delimitezi foarte bine stilurile, ori scrii proză și concepi o intrigă, câteva personaje, cu ochii pe Cristecu, ceva dialog, ori scrii eseu psihologic, ori scrii jurnal și scrii despre tine. Câteva accente poetice, de fapt, profund poetice vin să rotunjească ceea ce am spus mai sus. Posesorul râsului - destul de nefericită construcția, iar asta vine pentru că forțezi și eviți să numești persoana, iar în proză trebuie să dai nume, X-ulescu face și drege...nu el, nu posesorul, nu coleg... ci nume. Îți iei muntele în cârcă, ditamai persoana I! Probabil în dreptul unei după-amieze | |
| = Mulţumesc frumos, Carmen! | Daniela Luminita Teleoaca [26.Oct.19 15:22] |
Da, scrisul meu este când mai nervos, când mai liniştit, când mai nervos [sic!]. Îmi închipui că un cititor [din afara mea!] receptează puţin altfel, în comparaţie cu felul în care eu, autoarea, receptez textul proaspăt scris şi, de obicei, recitit ulterior măcar o dată. Este un ritm alert-alert, cu schimbare - fără punere în gardă! - de registre! Nu este, aşa cum spui şi tu, o scăpare de sub control! Şi, când afirm asta, nu mimez atotputernicia întru. Mai exact, ca şi multe altele, acest text va fi / este inclus în volumul purtând titlul Fragmente naturalist-fantastice. Ziceam... FRAGMENTE. Da, este o tehnică a fragmentării, ceea ce implică, printre altele, inclusiv un anume eclectism stilistic. Dar eu mă bucur că asta se vede, se simte, deranjează, în sensul că bate la ochi, constatarea corespunzând de fapt intenţiei mele, conturată încă din clipa în care mi-a venit acest titlu! [V. inclusiv formarea întregului cinematografic prin alipirea unor colaje, aparent fără legătură, în contradicţie flagrantă etc.] Şi, tot DA, aş zice că este o proză poetică, în orice caz o scriitură aflată undeva la graniţa dintre poezie şi proză. De altfel, un minim exerciţiu de aşezare a unor astfel de texte în... vers (liber) poate aduce argumente în acest sens. De aceea, (inclusiv) trecerea sub anonimat a unor... personaje, mai degrabă prototipuri, întrupări ale unor puncte de vedere / atitudini / mentalităţi / epoci etc. Aşa se face că, în textul de mai sus, am dat Ignore inclusiv lui Cristescu, care părea a fi o instanţă importantă. Contextual însă [v. textul per ansamblu], Cristescu nu este decât un detaliu... Care scoate în [baso]relief adevărata problemă a momentului! După-amiază, iată un substantiv / adverb provocator pentru mine! În textul de mai sus, am urmat DOOM-ului, ediţia 2005, unde după-amiază are pluralul după-amiezi şi genitiv-dativul după-amiezii (o regulă elementară din gramatici vorbeşte despre omonimia între forma de plural a unui substantiv şi forma oblică de genitiv-dativ, deci, dacă avem pluralul după-amiezi, atunci obligatoriu şi genitiv-dativ [unei] după-amiezi). În ediţia din 2002 este, într-adevăr, pluralul după-amieze / unei după-amieze. Recunosc, o vreme am scris şi eu (şi am rostit) (unei) după-amieze, apoi m-am conformat, mai convinsă sau nu! Dacă ataşăm articolul enclitic la cele două forme, atunci avem: după-amiezile, respectiv după-amiezele. Primul sună destul de incult, al doilea parcă ar reflecta o hipercorectitudine sau o formă arhaicizată... Îţi mulţumesc pentru cele scrise, în mod cert îmi prind bine, Cu prietenie luminoasă, D. | |