| = Din ecou | George Pașa [12.May.19 17:51] |
| M-am obișnuit cu stilul eteroclit al scriitruii domniei vostre, însă, dacă ar fi să aleg poezia din pasajele mai prozaice, dar importante pentru întreg, aș rămâne la acestea: „sensul vieţii se zice că-l afli pe întuneric depănăm firul prin labirint într-o direcție necunoscută dorul se face nod tare de nedestrămat (...) treaptă după treaptă scară după scară spre seară (...) portret între niciodată şi întotdeauna face împreună cu noi socotelile-n care esenţialul doar există nu se exprimă (...) Prin tunelul de tăcere, cere, cere Un ecou, ou, ou, ouuu Ca un val, val, vaaal Nou, nou, nouuu Vine, vine, vine Ca un munte de durere Nu ca un munte Chiar un munte Munte, munte, munteee În care cântă paseri din nunta viselor” | |
| = Partea frumoasă începe aici (cărarea-i pierdută) | Ioan-Mircea Popovici [13.May.19 07:24] |
| Sigur că logica minţii şi cea a inimii, când trag împreună la aceeaşi căruţă, nu de puţine ori ele îşi iau zborul prin imposibil. Şi viaţa imposibilul este precum jocul de şah cu hazardul. “Din Scriptură aflăm că peste mormântul Domnului a fost pusă o piatră pe care ele nu o putea prăvăli. Deşi ştiau că nu pot da la o parte piatra, nu se opresc din drum. Din această faptă a lor reţinem, că ori de câte ori avem în faţă imposibilul, el poate deveni posibil prin lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca noi să rămânem statornici în credinţă. Aşa cum un înger a coborât şi a răsturnat piatra de pe uşa mormântului, la fel se poate întâmpla cu fiecare dintre noi – îngerul să se pogoare şi să ne ajute să ieşim biruitori în împlinirea voii lui Dumnezeu. Trebuie să reţinem că îngerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosiţe că mormântul este gol, nu să facă posibila Invierea Domnului. Mântuitorul inviase fără a strica peceţile mormântului, după cum S-a născut din Fecioara Maria fără a-i pierde fecioria.” Tu ştii Tunelul lui Ernesto Sabato şi Turnul de abanos al lui John Fowles. Sigur că apropierea celor două seamănă cu apropierea a doua stele, între care există o distanţă de vreo 52 de ani lumina. Azi noapte povesteam pe butoane-un vis, pe care l-am visat. N-am inventat nimic. Coborâsem din tren, care oprise-ntr-un tunel, nu departe de gară. Cu puţin înainte, eram în compartiment cu mai multă lume. Din toată lumea, personajul acesta-mi părea Geamănul cu geamantane şi cu două cucoane. Deşi trenul oprise-n tunel, când am coborât eram deja în Gara de Nord. Omul insista să-I fac o vizită. Partea frumoasă începe aici… https://24pharte.ro/cronica-literara-cenaclul-literar-i-l-caragiale-06-05-2019/ | |