| + Notiță de lectură | George Pașa [05.Jun.18 11:23] |
| Am citit toate elegiile pe care le-ați postat în ultimul timp, iar aceasta mi se pare mai reușită, nu neapărat din punct de vedere estetic, ci, mai degarbă, pentru faptul că are mai multă coerență, nu se mai sare,decât într-o măsură mică, de la o idee la alta. Nu mă împac totuși cu exagerearea utilizării semnului „&” în loc de „și”, mai ales că a devenit deja un clișeu al poeziei actuale. Nu știu care este relația dintre genetica urbană și arta de a muri, însă mă voi mai informa și voi mai medita la aceasta. Finalul îmi place ca idee, chiar dacă viziunea mea este puțin diferită, bazându-se pe o viziune mai mistică a vieții. Adică eu cred că Eminescu a dat pe deplin răspunsuri și la arta de a trăi. Numai dacă ne gândim la finalul din „ Numia poetul...”: „Și trăiește, chinuiește/Și de toate pătimește/ Și-ai s-auzi cum iarba crește.” | |
| = . | George Pașa [05.Jun.18 13:35] |
| Scuzele mele, mă refeream la poezia „În zadar în colbul școlii”. Poate corectați și la verbul „așază”. | |
| = Imanența este plină | razvan rachieriu [05.Jun.18 16:16] |
| Nu cred că „existența’’ are „vid’’, căci ar însemna ca în imanența ei să stea golurile și nimicul, ceea ce e imposibil, fiindcă imanența este plină, nu are fisuri și hiatusuri și energizează continuu a fi-ul echivalent cu „timpul’’ legat de ființă. | |
| + semn de sperare în ”nesperare” | Iulia Elize [05.Jun.18 22:32] |
| Remarc tonul molcolm, naturalețea discursului, resemnarea potolită. M-am regăsit aici, și am recunoscut și glasul vieții omenești, sau unul dintre aceste glasuri, măcar ca impresie primă. Poate pe undeva Eminovici este (totuși) fericit. (Totuși), este trist în lume, floare albatră, floarea albastră! Îmi aduc aminte de cuvintele acestea și las lumina mea, ca un semn al sperării în nesperarea, poate, cam adâncă. Nu e așa, oare? | |