| = o poezie | Paul Alex [05.Apr.18 07:07] |
| ca un caleidoscop prin care privesc îngerii ce poartă coronițe din păpădii bucuros de popas, Paul | |
| = meșteșugarii de noi... | Iulia Elize [05.Apr.18 10:32] |
| Da, Paul, este un poem-caleidoscop. Prin unele cuvinte se poate privi dincolo de imaginație și de realitatea cotidiană, și prin poezie, în genere. Einstein spunea ”cunoașterea este limitată, imaginația în schimb încercuiește de fapt universul.” și poate că a avut dreptate. Ca și poeți, suntem un fel de creatori, imaginăm ceea ce nu există, și totuși cu adevărat se întâmplă actul acela creaționist, acela de pictare prin imagini. Acela este real. Ca un fel de tușă de creion, ori de pensulă subțire, prin care se trasează o punte spre imaginar, concretă totuși, deși extrem de fină ca așezare. Dar complexă și amplă, ca semnificație de redare. Așadar, ca poeți, suntem un fel de meșteșugari și noi! :) Mulțumesc pentru lectură și comentariu! | |
| = în completare... | Iulia Elize [05.Apr.18 11:49] |
| Mă gândeam mai departe la subiectul de mai sus. De exemplu Mendeleev a visat Tabloul periodic al elementelor, de aici decurgând revelațiile din chimie, cu tot progresul științific aferent acesteia. Visul, considerat atât de superficial, de altfel, și anodin... Dar de aici, de la un simplu vis, a pornit de fapt totul. Așa și cu poetul. Poate că el accede, prin cuvânt, la o realitate care transcede mijloacelor omenești, la un spațiu pe care probabil nu are să îl întâlnească, real, niciodată. Probabil, niciodată îngerii nu se vor plimba pe pământ, printre oameni, și totuși realitatea de a vedea această imagine este acolo. Îngerii sunt, așadar, în tabloul imaginat prin cuvânt, chiar dacă nu atingem niciodată astfel de spații... cu tot felul de îngeri trecând prin grădini de cireși, străvezii, albi, și cu coșuri de răchită în mâini. :) Dar, oare, ei nu sunt, cumva, pictați deja, prin poem? O realitate de amploare, așadar, însă în tușă fină, cum spuneam... Mulțumesc încă o dată, Paul! | |