| = Mă regăsesc | Nicolae Diaconescu [08.Mar.18 09:28] |
| Aș vrea să fac o analiză și nu sunt în stare. Mă opresc totuși la: "risipa de energie pentru lucruri mici cuvintele pe care nu le aștepți dar vin oricum când nu mai contează și nu te mai ating." par a fi scrise pentru mine. M-am regăsit în aceste versuri și pentru asta îți mulțumesc. | |
| + Notiță de lectură | George Pașa [08.Mar.18 22:26] |
| Am crezut încă de la început în sensibilitatea creatoare și talentul Mihaelei Roxana Boboc. Nu uit că aceste semne le-am văzut chiar și într-un text aflat (pe drept sau nu) la secțiunea „Atelier”, text pe care l-am înstelat, exprimându-mi părerea despre ceea ce văd bun și despre neajunsurile acestuia. De-a lungul timpului, am urmărit ce mai scrie pe aici și, dincolo de unele șchiopătări sau dulcegării stilistice, semnele acelea pe care le văzusem se păstrau. Acum, dau peste un text care începe oarecum ezitant, unde metafora „umerii rugăciunii” mi se pare nu numai facilă, ci și clișeistică. Apoi jocul acela al contrastelor pare a păstra aceeași amprentă. Însă, citind până la capăt, mi-am dat seama că ar putea fi doar un intermezzo al descătușării sensibilității, fiindcă, începând de la versurile „Uit să te uit și nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord/odată cu năframa roșie a înserării„, textul capătă prestanță, fior liric și un mesaj în fața căruia te oprești cu un „farmec dureros”, ca să amintesc de una dintre amprentele sensibilității eminesciene. Dacă inspirația creatoare și respirația poetică nu ar avea sincope, mai ales în texte ceva mai elaborate, cum este și acesta, cred că Mihaela Boboc ar putea scrie, în viitor, și poeme memorabile. Oricum, e frumos ceea ce a scris aici. | |