| + despre rădăcinile continentelor | Alexandra Alb Tătar [25.Feb.18 05:27] |
| Pentru mine, poezia de față e una excepțională, din care transpare bogăția vieții interioare a autoarei și simțul ei analitic ascuțit. "Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul/ Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime și care nu se resimte la suprafață" - această apropiere a continentelor mi-a adus în minte o imagine a unui drum parcurs în sens invers, spre Pangeea, de realipire a supercontinentelor Laurasia și Gondwana, în căutarea originilor... Descopăr un vers matur, plin de autenticitate și adâncime, despre ce înseamnă să fii matur emoțional, autentic, adânc, lucru pe care îl remarc din perspectiva faptului că nu întotdeauna scriem cu maturitate, despre maturitate, după cum nu întotdeauna vorbim despre iubire, cu iubire. În același timp, ceea ce apreciez în mod deosebit e felul în care întâmplările dinăuntru (uneori cu un colorit mult mai spectaculos decât cele exterioare și mai tot timpul mult mai relevante decât cele exterioare), povestesc despre întuneric, cu lumină. | |
| = re | Carmen Sorescu [25.Feb.18 13:03] |
| Alexandra, Mulțumesc pentru citire și apreciere, da, povești din întuneric...așa cum spui... | |