| = . | diana dumitraciuc [15.Feb.18 22:35] |
| dacă mi se permite, am decupat ninsoarea, după propria umbră: nu pot trăi în altă poveste ziua a dispărut undeva în câmpul neclar într-un contrast de lumină și gheață la fel și verdele risipit într-un glonț nicicând dansând e un flux albastru, opac o închidere ușoară de pleoape ninsoarea, inima numărând până la șase animalele-n dungi de argint și eter, rupte de umbra din corp a nins pentru a treia oară în Armaghedon. în fiecare zi devin cealaltă jumătate condamnat la o clipă de viață. ea a plecat dezgolită de miez, cu buzele albastre alunecând pe panta timpului ușor înclinat dansează umbrele intr-un turn alb, mult prea alb o poveste ca un turn alb, în care te zăvorăști, împreună cu umbrele, cu asumarea sfârșitului, ca o închidere ușoară de pleoape. o jumătate, care o înlocuiește mereu pe cea plecată spre altă poveste, dincolo de țara de gheață. cuvântul cade firesc, ca o ninsoare. sau ca o umbră. | |
| = Blizzard | Mondea Adrian [16.Feb.18 00:04] |
| Diana, mulțumesc pentru trecere și semn. Umbrele sunt aidoma trupului nostru în căutare de sens. Au dreptul să plutească-n derivă. | |