Comentariile membrilor:

+ noi
Carmen Sorescu
[10.Jan.18 03:44]
Cel mai mult mi-a plăcut: tu care porți în mine labirinturi/ piramide, apoi: eu m-am născut odată cu macii, și nu ademenesc melancolii.
Nu vreau să ciuntesc poemul cu aceste exemple, însă nu m-am putut abține să nu le scot în evidență. Da, este bine de evitat să pronunțăm cuvântul noi, pentru că până la urmă acest cuvânt e doar gramatical, pentru a ne facilita mental deosebirele de singular și plural, în realitatea palpabilă el nu există, e un cuvânt care stă în aer și roiește, ceva abstract :) și cu asta voiam să spun de fapt: să nu ne bazăm pe cuvântul noi. Mi-a plăcut această subliniere. Stea.



 =  da,
Ștefan Petrea
[10.Jan.18 10:55]
tot acest 'noi' singular m-a atras...

O cavalcadă de simțiri, expuse colosal
dar și discret în metaforă...

Silvia, ca întotdeauna, Poetă!

+ între sihăstrie și tiranie
Alexandra Alb Tătar
[12.Jan.18 05:57]
Mi-a atras atenția titlul textului, am alergat cu picioarele goale în iarba lui verde, să împart aceeași solitudine cu autorul - peste care, nu știu cum, am sărit... dar, Silvia, mi-a fost dor de poezia ta! Între "sihăstrie și tiranie" - spațiul în care "mestecăm iarba solitudinii", rămânem la distanță de propriile galaxii, de propriile piramide, care își așteaptă astronauții, exploratorii... Pentru labirinturi, pentru angajamentul pe care ți l-ai luat/ promisiunea către sine, pentru că te-ai "născut odată cu macii" strânși în acel "buchet mare mare", o stea la fel de mare din partea mea!
Cu drag, Alexandra

+ "nu ademenesc melancolii"
Ioan-Mircea Popovici
[13.Jan.18 06:25]

"eu m-am născut odată cu macii"

"am strigat arată-te ieși de după
tu care porți în mine labirinturi
piramide
galaxii
noi acei care ne naștem de mai multe ori
și niciodată atunci când trebuie
voiam să zic
dar mi-am promis că nu zic noi"

"savurând imagini mișcate"

și toate celelalte-mi aduc aminte
de Țărmul cu maci sălbatici
de cerul înstelat
și-o noapte cu lună plină

lumină, lumină, lumină

+ ea s-a născut odată cu macii
Alina Manole
[03.Jul.18 10:35]
Un poem puternic, scris cu o siguranță stilistică la care nu mai poți găsi nimic de adăugat, nimic de retras, chiar și acel vers cu „hrusciov” își are locul lui, exact acolo. Însă altceva vroiam să menționez că, iată, peste ani - 15 ani! - ne căutăm aici, ne regăsim aici: sufletul, mintea, talentul, cuvintele, necuvintele.

Aceste versuri se potrivesc perfect cu ziua ta de azi. La mulți ani!

„eu m-am născut odată cu macii
peste câțiva ani după ce s-a scris doctorul jivago
care nu i-a plăcut lui hrușciov
tata era student și a strâns un buchet mare
mare chiar din curtea maternității”

 =  Alina - zâna surprizelor! :)
silvia caloianu
[03.Jul.18 19:57]
Mulțumesc, dragă Alina! M-am bucurat mult să te aud, cu titlu de surpriză, și aici! Nu te-ai schimbat: ești la fel de sufletistă! Nu pot să cred că au trecut 15 ani! (Glumești, nu-i așa? :) )
Mă bucur că ne mai putem regăsi, aici, măcar unii dintre noi, măcar din când în când...
Apropo, grație faptului că lui Hrușciov nu i-a plăcut romanul lui PasternaK "Doctor Jivago", acesta a fost publicat peste hotare (clandestin, desigur), după care a obținut și premiul Nobel, chiar în anul următor, spre furia partidului comunist al uniunii sovietice, demonstrând, astfel, că se poate, că în fața talentului nu există hotare. (Oricum, în fosta urss rămânea interzis, greu de găsit...)
Mi-am permis să spun în poemul meu că am venit pe lume peste puțin timp după acel eveniment literar, bine cunoscut, folosindu-mă de acel impresionant reper cronologic, pentru că acesta m-a marcat, ne-a marcat, pe mulți...

 =  Carmen Sorescu, ștefan Petrea, Alexandra Alb Tătar, Ioan-Mircea Popovici
silvia caloianu
[31.Jul.18 11:11]
Vă mulțumesc mult de citire, de receptivitate, de cuvinte frumoase! (Mai bine mai târziu, decât niciodată... Alinei i-am răspuns pe loc, pentru că mi-a lăsat comentariul exact ziua mea, dar mi-a scăpat că am niște datorii mai vechi... )

+ 7
florian stoian -silișteanu
[31.Jul.18 13:10]
am citit doar primele....3-4 versuri si iata ma copiind lumina.dincolo de relatia fraterna intre poezie si autor nu exista intelegere.silvia caloianu face parte din garda de mediu pe care institutia unui poem o intampina
parca te aud recitand cu glasciorul tau mereu portocaliu intru o apa mare care vine si nu se mai incepe
imi este foarte dor de tine surioara
altfel nu da cu pietre sa mi spargi inima ca si asa e tzandari
poemul este inalt ca un greiere care canta distantzei




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii și să te autentifici.

Înapoi !