| = Am aflat ce căutam de mai multe zile | Nicolae Diaconescu [02.Jan.18 19:09] |
| Deși textul are o puternică amprentă personală, l-am receptat ca și cum te-ai fi adresat, exclusiv, mie! Nu-i așa că te surprinde? De mai multe zile încerc să găsesc un răspuns la o întrebare care nu-mi mai dă pace. Lucrez la un text "În spatele tmpului", o frumoasă poveste de dragoste. Cu zeci de ani în urmă, predam în învățământul seral. În timpul orelor, făceam scurte digresiuni, (să le spunem paranteze), vorbindu-le elevilor despre iubiri celebre, despre pasiunea care te face să nu simți povara orelor de lucru chiar când stai în picioare 14-16 ore pe zi. Pe atunci, periodic, se întrerupea lumina. Pentru unii profesori, minutele acelea reprezentau un coșmar, elevii țipau, (mai ales băieții care ciupeau fetele sau le sărutau). La orele mele era o liniște desăvârțită, fiindcă le spuneam povești. În aceste împrejurări, Maria, cea mai bună elevă din clasă, s-a îndrăgostit de domn profesor, adică de mine! N-o înțelegeam, ce a găsit la un astfel de bărbat, mai ales că eram și mai în vârstă? Credeam că e o problemă pur hormonală, dar, spre stupefacîia mea, am aflat că e căsătorită! A venit cutremurul din 4 martie 1977 la 9 și 20 de minute seara..., bineînțeles eram la ore. Atunci, în haosul creat, hornuri căzute, troznete și stâlpi de rezistență fisurați, incendii care brăzdau cerul, întuneric de nepătruns, (în noaptea aceea nu s-a mai aprins lumina) ca o sălbăticiune rănită, Maria s-a cuibărit în brațele mele, nu-i păsa ce-or să spună colegii, ce o să cred eu. Îi aud și acum vocea, puțin răgușită: "simt că mă topesc, poate pare clișeic, hiperbolic, vreau cu toată ființa mea să mă las total și ireversibil cotropiță de tine, ca într-o nirvană galbenă neiertătoare, ca într-o coborâre pe ape, pe creste sublime de adânc, la ceasul rătăcirii, al regăsirii, dincolo de el... numai noi doi... numai...". După ce m-am dezmeticit, mi-am dat seama că a fost un moment de nebunie, trăiam o frică ancestrală de urmările cutremurului, de consecințele fiorului pe care l-am simțit ținând-o în brațe, ce se va întâmpla cu mine, în școală, în tot Bucureștiul. Directoarea, doamna Felicia Haica, (fusesem elevul ei preferat)m-a trimis să văd, mai curând să strig, dacă la clasele din subsol sunt persoane rănite sub tencuiala prăbușită. M-am jenat de doamna Haica, mă surprinsese ținând-o în brațe...S-a desprins din strânsoarea mea și mi-a pus mâinile pe umeri. Vreți să merg cu dumneavoastră? Pentru o fracțiune de secundă, poate mai mult, ne-am privit în ochi, dar ce puteam vedea în acel întuneric? "Și ne-am despărțit. Oare pentru totdeauna?". P.S. Va urma... Ce zici, vrei să fii coautoare la povestea mea? | |
| = Așa sunt Leii ăștia: ex-clu-si-viști!! Și posesivi... | Daniela Luminita Teleoaca [03.Jan.18 06:20] |
| și copilăroși, și bolnavi de romantism într-o lume așa de pragmatică, și răi de tot cd se supără (ași!!!! cine-o crede?!) și imposibili... în ingenuitatea lor!! Foarte frumoasă povestea dvs., domnule Diaconescu, ce să zic?! Mi-ați eclipsat personajul!! Spun și eu doar că "al meu" era doctor, pe deasupra și chirurg, pe deasupra lu' deasupra și neuro-,..., participă cândva, într-un trecut, la punerea la loc a unui disc de-al meu cd, cu ocazia unui strănut, mi se rupse... la propriu segmentul lombar L4-L5... și prea bine nu fuse... Era într-un început de primăvară... Îl chema Ștefan.. pe deasupra și Cosmin și avea o voceeeee... Cert este că trăirile de grație pe care mi le-a pricinuit (cred că și eu lui!!) au pus stavilă depresiei care musai s-ar fi instaurat, mai ales postoperator, cd recuperarea a reprezentat o etapă îngrozitoare!!! A ținut cam 2 luni 3 săptămâni și vreo 4 zile, dc nu mă înșel, și vreo 2 ore jumate din ziua următoare... S-a transferat ulterior de la spitalul cu pricina, deși tot speram (nesăbuită cum sunt!) să îl revăd... [Cd m-a revăzut, la scos firele, la câteva zile după operație, uitase că e într-un mediu atât de oficial, și a exclamat: "Ce bine arătați! Excepțional! Bravo!"..și se tot apropia... Dar eu eram.. cu.. bărbatul, pe care oricum, ingenuă cum sunt (sau cum?!) îl făcusem măcar parțial părtaș stărilor mele de grație..., ce să-i faci, se întâmplă oricui! nu premeditasem nimic, dar, recunosc, nu m-a deranjat!! Pesemne s-a bucurat și el într-un fel, căci, văicăreață cum sunt, reușii atunci a mă văicări mai puțin... Altfel, (re)intrând în ordinea estetică, voi plasa acest text în Sonia, are, în mod cert, locul lui!! Doar că va trebui îmbogățit etc. etc. Să aveți un an liniștit, cu bucurie și multă sănătate!! Ps: 1. tov. profesor.., nu domn...!! 2... aș... coparticipa, dar nu prea mă pricep a semna în tandem.. și la institutul la care lucrez mi se reproșează suficient de des.. "individualismul", dar... | |